Ce spune Metrorex despre tăierile de copaci demarate la staţia de metrou Eroilor 2, pe Magistrala 5



Lucrările la staţia de metrou Eroilor 2, de pe Magistrala 5, au fost demarate în această toamnă. Odată cu începerea lucrărilor, aici s-au făcut şi o serie de defrişări în Parcul Eroilor, care i-au nemulţumit pe unii locuitori din zonă. În replică, reprezentanţii Metrorex spun că lucrările au un impact minim asupra mediului înconjurător, iar tăierile au vizat arborii care reprezentau un pericol pentru trecători.

Ce spune Metrorex despre taierile de copaci de la statia de metrou Eroilor 2, de pe Magistrala 5
Ce spune Metrorex despre tăierile de copaci de la staţia de metrou Eroilor 2, de pe Magistrala 5
Foto: inparc.ro

Reprezentanţii Metrorex anunţă, de asemenea, că, după terminarea lucrărilor la staţia de metrou Eroilor 2, în zonă vor fi plantaţi mai mulţi arbori, iar zonele verzi vor fi refăcute.

"Prin avizul de mediu s-au stabilit o serie de conditii de executie a lucrărilor care să determine un impact minim asupra mediului inconjurător.

Este adevarat ca au fost taiati o serie de arbori care erau uscati si prezentau un real pericol pentru cetateni, precum si un numar mic de arbori si arbusti fara valoare decorativa. Lucrările de defrişare au vizat in special extragerea rădăcinilor arborilor si arbuştilor in marea lor majoritate uscaţi sau în declin biologic.

Dorim sa ii informăm pe locuitorii zonei ca vor fi replantati mult mai multi arbori tineri si sanatosi, de bună calitate, iar in final se vor constitui şi alte zone verzi care vor completa lucrarile de refacere si vor reda circuitului urban ariile afectate.

Magistrala 5 Drumul Taberei – Pantelimon, Tronsonul Drumul Taberei – Universitate este asteptata de peste douazeci de ani de catre aproximativ doua milioane de locuitori ai capitalei si trebuie sa acceptam ca un proiect de o asemenea dimensiune presupune si interventii minime asupra zonelor verzi adiacente traseului, dar toate aceste zone vor fi refacute si vor fi imbogatite cu mult mai mult spatiu verde, vom realiza acest lucru, pe cat posibil, imediat ce la suprafata lucrarile sunt terminate si pot fi continuate numai in subteran.

Ii asiguram pe locuitorii Municipiului Bucuresti in general si pe cei ai cartierului Drumul Taberei in special, ca pe tot parcursul efectuarii lucrarilor, vom aplica operativ acele masuri care sa conduca la diminuarea efectiva a impactului negativ asupra mediului şi habitatului urban", menţionează Metrorex, într-un punct de vedere publicat pe site-ul instituţiei, după ce, în presă, au apărut "informatii neadevarate referitoare la zona verde Parcul Eroilor".

Bucureşti FM a relatat vineri că zeci de arbori din Parcul Eroilor au fost taiati pentru a permite construirea statiei de metrou, ceea ce i-a nemulţumit pe bucureşteni.

Când vor fi gata lucrările la metroul din Drumul Taberei

Reprezentanţii companiei au declarat, la jumătatea lunii octombrie, că au demarat lucrările şi la staţiile Eroilor 2 şi Râul Doamnei, de pe Magistrala 5. "La Eroilor 2 lucrează la grinda de ghidaj a pereţilor mulaţi. Acolo s-au făcut mai multe studii, pentru că este o staţie complicată. Tunelul subtraversează staţia actuală şi iese aproape de Operă. La nivel de structură staţia Eroilor 2 va fi gata în iulie 2015. La Râul Doamnei se lucrează şi trebuie să fie gata jumătate în luna noiembrie, ca să poată ieşi TBM-ul, iar apoi în februarie 2015 trebuie să fie gata şi această staţie la nivel de structură", a precizat Aurel Radu, directorul general al Metrorex, pentru B365.ro.

EXCLUSIV: Cum arată ACUM staţiile de metrou de pe M5 şi când ajung cârtiţele la Eroilor GALERIE FOTO

Primul tronson al Magistralei 5 de metrou va avea o lungime de 6,2 kilometri şi va număra 10 staţii: Eroilor 2, Academia Militară, Orizont, Favorit, Tudor Vladimirescu, Parc Drumul Taberei, Romancierilor, Valea Ialomiţei, Valea Argeşului şi Râul Doamnei. Se estimează că în septembrie 2015 structura staţiilor şi tunelelor de metrou de pe Magistrala 5 va fi gata. Urmează lucrările de montare a căii de rulare, cele de automatizări şi finisajele. Ultimul termen anunţat de Astaldi, în raportul pe ultimele şase luni, tronsonul Râul Doamnei - Eroilor 2 va fi dat în folosinţă în 2017.

În replică, oficialii Metrorex spun că lucrările la metroul de Drumul Taberei trebuie finalizate până la finele lui 2016. "Magistrala 5 de metrou, Râul Doamnei - Pantelimon, are trei faze de punere în funcţiune. Pentru prima secţiune, de la Eroilor la Râul Doamnei, punerea în funcţiune cu călători este sfârşitul anului 2016. În momentul de faţă, Astaldi are contractate doar lucrările de structură şi infrastructură. Pentru a pune în funcţiune secţiunea respectivă la finele lui 2016 Astaldi, conform contractului, trebuie să termine lucrările de structură şi infrastructură în septembrie 2015, urmând ca lucrările de finisaje, cale de rulare şi instalaţii să se finalizeze într-un an şi jumătate. În momentul de faţă acestea sunt datele contractuale şi trebuie respectate de către toată lumea. Poate cel mult în ianuarie 2017 să se facă formele de recepţie, dar lucrările în sine trebuie finalizate în 2016", a declarat, anterior, pentru B365.ro, Cătălin Homor, directorul de investiţii al Metrorex.

Astaldi lucrează la acest proiect alături de firmele FCC Construccion (Spania), Delta ACM 93 (România) şi AB Construct (România) în urma unui contract de 215 milioane de euro, la care se adaugă cei 54 de milioane lei, plăţi suplimentare pretinse de asociere şi aprobate ulterior de Metrorex.

Proiectul Magistralei 5 de metrou este finanţat din fonduri structurale nerambursabile în cadrul Programului Operational Sectorial –"Transport" 2007 - 2013.

Etichete: arbori, Bucureşti, Capitală, copaci, defrișări, Eroilor, magistrala 5, magistrala 5 de metrou, Metrorex, metrou bucuresti, metrou drumul taberei, parc, stadiu lucrari magistrala 5 de metrou

0/2 COMENTARII
Cris
11 Nov 17:07
+0
VOTURI
-0
Sunt niste asasini de copaci, la fel ca in sectorul 3. Nimic nu poate justifica punerea la pamant a unui copac verde, nici macar scuza ca pui altul in loc. S-a vazut clar ce fel de copaci s-au plantat in ultima vreme.
Lex
11 Nov 15:36
+0
VOTURI
-0
Metrorex minte! Inca din planul statiei de metrou se poate vedea ca ea se desfasoara in mare parte sub parc. Deci pomii, in declim biologic (ce exprimari savante pentru niste nespecialisti!) sau nu, trebuiau taiati. In acel loc se va "planta" beton. Ce va putea creste peste acel beton plus ceva pamant, mai vedem. Eu cred ca niste boscheti! Defrisati tot.

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE