Ce spune patronul de la LACTATE BRĂDET după ce s-a găsit E.coli în brânza produsă de fabrică



Proprietarul fabricii Lactate Brădet din comuna argeșeană Brăduleț, Marius Badea, a declarat, marți, că au fost luate toate măsurile pentru a se evita o contaminare a produselor cu bacteria E-coli, care a fost identificată într-un lot de brânză proaspătă. Potrivit presei locale, Badea a anunţat că s-a închis secția unde se face brânza proaspătă, însă nu crede că fabrica se mai poate reabilita după acest scandal.

Ce spune patronul de la LACTATE BRADET dupa ce s-a gasit E.coli in branza produsa de fabrica
Ce spune patronul de la LACTATE BRĂDET după ce s-a găsit E.coli în branza produsă de fabrică

"Am investit masiv (...) și am încercat să facem o fabrică modernă, la capacitățile și la posibilitățile noastre (...) și toate controalele care au fost la fabrică au dovedit că ne facem datoria cu responsabilitate. Utilajele sunt de ultimă generație (...). Sunt convins că am luat toate măsurile pentru a evita orice contaminare în produsul nostru finit. Din păcate au apărut aceste speculații, aceste analize care sunt parțiale, nu putem trage o concluzie definitivă. . Îmi este greu să spun ce este. Fabrica nu este închisă. S-a închis o secție unde se face brânza proaspătă pentru a face încă o sterilizare", a declarat proprietarul fabricii Lactate Brădet din comuna argeșeană Brăduleț, Marius Badea, într-o conferință de presă organizată la Pitești, scrie presa locală.

El a precizat că materia primă provine de la două ferme moderne de vaci, una din Argeș și una din Dolj, iar întreaga cantitate de lapte este pasteurizată după intrarea în fabrică. În plus, analizele probelor de lapte și analizele medicale ale angajaților au fost întotdeauna conforme, a susținut Badea.

"Contaminarea poate să fie ori cu apă, cu care împinge produsele în procesul de fabricație, fie în manipulare, la noi (...), fie în magazinul de desfacere. Nu sunt în măsură să acuz nici magazinele, dar vă asigur că la noi igiena este maximă", a afirmat Marius Badea.

Omul de afaceri și-a exprimat îndoiala că fabrica pe care o conduce va mai putea reveni pe piață după acest incident, chiar dacă rezultatele finale ale analizelor vor arăta că acea contaminare cu E-coli nu s-a produs în timpul procesului de fabricație.

"Probabil va fi ultima conferință, eu nu cred că se poate reabilita fabrica. E ca un copil pe care l-ai crescut și trebuie să te desprați de el la o anumită vârstă. (...) Cred că nu se va mai putea. Când te suna un părinte și te întreabă dacă mai poate să ia lapte pentru copil, ce îi spui?", a mai spus Badea.

PRECIZĂRI DE LA ANSVSA 

Preşedintele ANSVSA, Andrei Butaru, a declarat marţi că inspectorii instituţiei au verificat în urmă cu o săptămână firma Brădet Lactate din Argeş şi nu au găsit nicio problemă. Ulterior s-a descoperit că brânza produsă de această firmă este contaminată cu E. Coli.

"A fost verificată de mai multe ori. Ultima oară cred că înainte cu o săptămână şi nu a fost nicio problemă", a declarant preşedintele ANVSA, Andrei Butaru.

El a spus că, în urma controalelor, inspectorii sanitar-veterinari au descoperit într-un lot de brânză produsă de firma Brădet Lactate Escherichia Coli, tulpina O26. Butaru a adăugat că acelaşi rezultat l-a avut şi analiza efectuată în carnea de pui descoperită în frigiderul unei gospodării proprii.

Cât priveşte cele două ferme care au furnizat laptele către firma Brădet, acestea "livrează lapte în mai multe părţi. Acum se recoltează probe de acolo. Până în prezent nu am avut probleme acolo. Din două judeţe – Dolj şi Argeş", a mai declarat preşedintele ANSVSA.
El a respins posibilitatea ca pe piaţă să existe încă produse contaminate cu bacteria E.Coli.

"Noi verificăm şi nu am găsit până acum. În aceste condiţii a fost probabil o greşeală care se va găsi în momentul anchetei epidemiologice. Fiecare lot scos la vânzare are o fişă de conformitate pe care trebuie să o dea producătorul. Face anumite tipuri de analize. Nu poate să facă toate analizele pe toate loturile. Se fac (teste n.r.) şi pe E.Coli dacă stabilim noi, dacă sunt suspiciuni", a mai spus Butaru.

Etichete: E.coli, e.coli branza, lactate bradet, PATRON LACTATE BRADET

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE