Ce spune Simona Halep despre trucarea meciurilor de tenis



Anul 2016 a început cu un scandal uriaş ce a zguduit lumea tenisului mondial. O investigaţie realizată de BBC alături de cei de la Buzzfeed a dezvăluit faptul că în ultimii zece ani, Corpul de Integritate în Tenis a primit plângeri referitoare la partide trucate, sportivi de top 50 fiind implicaţi.

Ce spune Simona Halep despre trucarea meciurilor de tenis (Foto vestic.ro)
Ce spune Simona Halep despre trucarea meciurilor de tenis (Foto vestic.ro)

În contextul acestor informaţii, Simona Halep a fost întrebată de italieni ce părere are despre acest flagel al meciurilor aranjate. Simona a declarat că nu a fost niciodată contactată pentru a nu-şi apăra corect şansele într-o partidă, iar în eventualitatea în care va fi pusă într-o asemenea situaţie, va raporta totul şefilor WTA, anunţă ProSport.

"Ca să fiu sinceră, pe mine nu m-a abordat nimeni pentru a face aşa ceva. Dacă se va întâmpla să fiu contactată pentru a truca un meci ştim cu toţii ce avem de făcut: ne adresăm celor de la WTA, iar mai departe se ocupă ei de această problemă", a declarat Simona Halep pentru tennisitaliano.it.

Pe 18 ianuarie, în startul Australian Open, BBC anunţa că Corpul de Integritate în Tenis (TIU) a primit în mod repetat, în ultimii zece ani, plângeri cu privire la 16 jucători din top 50, printre aceştia numărându-se şi opt sportivi care au participat la actuala ediţie a turneului Australian Open.

Etichete: meciuri trucate, Simona Halep, wta

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE