Ce va verifica Corpul de control al premierului la Opera Naţională Bucureşti



Corpul de control al premierului a inițiat controlul la Opera Națională București (ONB). Guvernul a anunţat ce obiective are acest control. 

 subiect de stire: incepand cu luna mai, programul la srpciv bucuresti (inmatriculari, permise de conducere) se reduce de la ora 20 la ora 16.
subiect de stire: incepand cu luna mai, programul la srpciv bucuresti (inmatriculari, permise de conducere) se reduce de la ora 20 la ora 16.
Foto: bucuresti.24fun.ro

Printre obiectivele controlului se numără verificarea modului de stabilire și acordare a remunerațiilor lunare/anuale și a altor avantaje personalului angajat în cadrul ONB, precum și personalului colaborator, dar și verificarea respectării prevederilor contractelor de management, potrivit unui comunicat publicat joi pe site-ul Guvernului.

Totodată, Corpul de control are ca obiectiv verificarea respectării dispozițiilor legale cu privire la constituirea și realizarea veniturilor, precum și la angajarea și efectuarea cheltuielilor, dar și verificarea atribuirii și derulării unor contracte de achiziție a unor produse, servicii și/sau lucrări.

Acțiunea va viza și alte aspecte considerate relevante de către echipa de control, se arată în comunicatul citat.

Vicepremierul Vasile Dîncu a anunțat, marți, într-o întâlnire cu protestatarii de la ONB, că va vorbi cu premierul Dacian Cioloș să trimită Corpul de control la această instituție de cultură.

Miercuri, ministrul Culturii, Vlad Alexandrescu, a anunțat că își depune mandatul. Tot miercuri, la Cotroceni, președintele Klaus Iohannis a criticat modul în care acesta a gestionat conflictul de la Operă.

Etichete: opera nationala, scanda opera

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE