Cea mai mare piaţă din Bucureşti, ridicată până la nivelul parcării de pe acoperiş. FOTOGALERIE



Piatra de temelie a noii pieţe Progresul din Sectorul 4 a fost turnată de primarul Cristian Popescu Piedone, la mijlocul lunii ianuarie 2012. Atunci, termenul de finalizare a investiţiei a fost anunţat pentru 2 septembrie. Între timp, din cauza unor lucrări edilitare neprevăzute, inaugurarea a fost decalată cu o lună şi jumătate.

"Înregistrăm întârzieri de 45 de zile cauzate de devierea reţelelor de apă şi electricitate care nu au fost prinse în planul cadastral. În aceste condiţii, estimez că noua piaţă Progresul va fi inaugurată în luna noiembrie", a declarat pentru B365.ro primarul Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone.

În prezent, lucrările pe şantier se desfăşoară în ritm alert, construcţia fiind ridicată până la nivelul al II-lea. Aici urmează să fie amenajată parcarea pe acoperişul pieţei, cu o capacitate de 228 de locuri. Parcarea va putea fi utilizată, gratuit, pe timpul nopţii, de şoferii care locuiesc în blocurile din zonă. Există însă şi posibilitatea să fie introdusă o taxă pentru acoperirea serviciilor de pază. "Intrarea în parcare se va face printr-o arteră cu sens unic, sub formă de melc, într-un capăt al clădirii (n.r. – dinspre magazinul Mega Image) şi va coborî pe o pantă continuă în celălalt capăt", a detaliat şeful de şantier Gabriel Iancu.

Investiţie de 6,6 milioane de euro

La parterul noului complex agro-alimentar, în suprafaţă totală de 11.000 mp, va fi amenajat un spaţiu destinat comercializării legumelor şi fructelor, în special de către producători, în care vor fi amplasate 500 de tarabe. Prin compartimentare, tot la parter vor fi amenajate spaţii comerciale alimentare, o hală de carne, o hală de brânzeturi, o hală de peşte, cât şi grupuri sanitare.

Etajul clădirii va găzdui 100 de spaţii destinate comercializării produselor nealimentare, precum îmbrăcăminte, încălţăminte, obiecte de uz casnic şi birouri în care îşi vor desfăşura activitatea reprezentanţii Direcţiei de Administrare a Pieţelor Sector 4. Tot la etaj, va fi amenajată o zonă de relaxare în care vor funcţiona restaurante tip fast food şi o cafenea.

Valoarea totală a investiţiei se ridică la aproximativ 30 milioane de lei cu TVA, suma fiind asigurată dintr-un împrumut bancar care va fi rambursat din încasările Direcţiei Pieţelor Sector 4.

Odată cu finalizarea lucrărilor la noua clădire, piaţa Progresul va deveni cea mai mare piaţă din Sectorul 4.

Aşa va arăta piaţa Progresul la final.

Etichete: Cristian Popescu-Piedone, cum arata, lucrări, parcare pe acoperiş, Piaţa Progresul, realitatea, şantier, Sectorul 4

0/1 COMENTARII
idi
20 iul 15:49
+0
VOTURI
-0
buna treaba ,dar scapati de tiganii bisnitari din piete
mihai grigore - poet
09 iul 12:19
+0
VOTURI
-0

_________*_________revista"floare albastra = blue ":______*_____ test blue :::::::::::yes , we ken !_______*____ : TEMA campaniei iulie 2012 de CONFIRMARE de catre cetatenii ROMANIEI LIBERE in pozitia de presedinte latura libera = ROMANIA a excelentei sale , domnul TRAIAN BASESCU !________________" un NU demiterii presedintelui .un DA cumpararii unei lucrari lirice si a unei flori ". { sau presedintele ROMANIEI LIBERE iti ofera o FLOARE ALBASTRA = o BLUE ROSA ! } ::::::::::::vom debloca astfel in prima zi de campanie comertul intern.european si mondial al ROMANIEI LIBERE ! : mihai grigore - poet , no 1 liric mondial , zona metropolitana suceava - ROMANIA , 9 IULIE 2012 , 12H13' !_____*::::::::::YES , WE KEN ! *________

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE