Cea mai mare plăcintă de dovleac, preparată sâmbătă în Parcul Naţional



O plăcintă de dovleac, lungă de peste 10 metri şi care cântăreşte aproape 500 de kilograme, va fi preparată sâmbătă, începând cu ora 10, în Parcul Naţional din Capitală.

 

Cea mai mare placinta
Cea mai mare plăcintă

Bucureștenii, și nu numai, pot vedea, sâmbătă, cum se va prepara o plăcintă uriașă de dovleac. Peste 160 de kg de dovleac, 200 de kg de făină, 300 de ouă, 15 kg de unt, 15 litri de ulei, 15 kg de griş şi 10 kg de drojdie se vor folosi la prepararea ei. Plăcinta va fi dintr-o singură bucată şi se va coace într-un cuptor pe lemne special, cu bandă rulantă.

Și, pentru că e sărbătoare mâine, Sf. Dumitru, organizatorii au anunțat că primii 50 de vizitatori, care au asupra lor buletinul de identitate şi dovedesc că poartă numele de "Dumitru", vor primi din partea organizatorilor câte un premiu-surpriză, scrie evz.ro.De asemenea, tot pentru sărbătoriţi, s-a amenajat şi cea mai mare mustărie în aer liber, de unde vor putea degusta şi cumpăra cel mai delicios must.

Gospodinele din Mărginimea Sibiului vor pregăti tocană de oaie la tuci, iar cele din Maramureș, delicioasele sărmăluţe cu mămăliguţă. Vor fi și ceaune cu bulz, cele cu fasole şi ciolan afumat, tochitura ardelenească, berbecuţii la proţap, dar nici pâinea proaspătă pe vatră, pregătită în cuptoarele amenajate în aer liber.

Pe trecători îi aşteaptă și agricultorii cu legume şi fructe, iar magiunul de prune şi zacusca sunt deja puse la borcane şi îşi aşteaptă cumpărătorii.

Vor fi și meşterii populari, care au o ofertă variată de exponate lucrate manual, iar cei mici  se vor putea bucura de distracţia în aer liber, în interiorul spaţiului de joacă, amenajat special pentru ei. Cei mari vor avea parte de muzică pentru toate gusturile: etno, dance, folclor autohton si tarafuri, ce vor anima petrecerea.

 

 

Etichete: Bucureşti, Capitală, Parcul Naţional, placinta cu dovleac, premii surpriza, Sectorul 2, sfantul dumitru

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE
    TOPUL ŞTIRILOR    ÎN ULTIMELE 24h