Cei doi militari români ucişi în Afganistan au fost înmormântaţi cu onoruri militare



Câteva mii de persoane, între care și ministrul Apărării Naționale, Mihnea Motoc, au participat, miercuri, la Cimitirul Eroilor din Buzău, la funerariile celor doi militari români uciși sâmbătă în Afganistan. Cei doi tineri au fost înmormântați cu onoruri militare.

Lt. col. Mike Csicsila, reprezentantul Ambasadei SUA la București, a oferit rudelor celor doi eroi distincția 'Joint Commandation Service Medal' din partea Guvernului Statelor Unite al Americii, potrivit Agerpres.

Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, IPS Ciprian, a transmis din partea comunității buzoiene 'un mesaj creștinesc de îmbărbătare'.

Autoritățile militare au arătat că cei doi tineri, sublocotenenții post-mortem Iulian Dumitrescu, 33 de ani, căsătorit, și Adrian Vizireanu, 36 de ani, căzuți la datorie, au fost propuși pentru a primi titlul de cetățean de onoare al județului Buzău. De asemenea, două străzi din municipiul Buzău vor purta numele celor doi eroi. Sicriele celor doi militari au fost coborâte în aplauzele celor prezenți. La finalul ceremoniei religioase, ministrul Mihnea Motoc a stat de vorbă cu membrii celor două familii îndurerate și i-a asigurat de tot sprijinul MApN.

Colonelul Crăciun Marius, comandantul Componentei de Operații Speciale, a mulțumit la finalul ceremoniei religioase 'buzoienilor care-și cinstesc în acest mod deosebit eroii' și a transmis condoleanțe 'familiilor îndurerate și camarazilor din Forțele pentru Operații Speciale și din armata română'.

'Este un moment dificil, dar suntem profesioniști, vom continua cu misiunile așa cum au fost ordonate, ne vom face datoria pentru țară, pentru că securitatea României se asigură nu numai aici, se asigură și la mii de kilometri depărtare, ceea ce fac militarii noștri în Afganistan este eroic și foarte important pentru România, de aceea trebuie să le cinstim memoria', a mai declarat acesta.

Etichete: Buzău, Militari, militari romani afganistan, militari ucisi afganistan, onoruri militare

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE