Cei doi pompieri din dosarul Colectiv, plasați în arest la domiciliu. Decizia nu e definitivă



Judecătorii de la Tribunalul Militar București au decis plasarea în arest la domiciliu a lui George Matei și Antonina Radu, cei doi pompieri de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) București acuzați că au verificat clubul Colectiv fără a lua măsurile legale în privința respectării normelor PSI. 

Cei doi pompieri din dosarul Colectiv, plasati in arest la domiciliu. Decizia nu e definitiva
Cei doi pompieri din dosarul Colectiv, plasați în arest la domiciliu. Decizia nu e definitivă

George Matei și Antonina Radu, cei doi pompieri de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) București acuzați că au verificat clubul Colectiv fără a lua măsurile legale în privința respectării normelor PSI, au fost plasați în arest la domiciliu. Decizia nu este definitivă, scrie Agerpres.

George Matei și Antonina Radu, inspectori la ISU București cu gradul de căpitan, au fost trimiși în judecată de DNA pentru abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.

Procurorii susțin că, în perioada septembrie 2014 — primăvara anului 2015, George Matei și Antonina Radu, în calitate de ofițeri-inspectori în cadrul ISU București, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, cu bună știință, nu și-au îndeplinit obligațiile ce decurgeau din conținutul prevederilor legale privind prevenirea și apărarea împotriva incendiilor, deși au luat cunoștință și au constatat faptul că SC Colectiv Club SRL București desfășura activități specifice unui club fără a deține aviz/autorizație de securitate la incendiu.

Concret, cei doi au permis funcționarea în continuare a societății în condițiile constatate și nu au întreprins nicio măsură pentru intrarea în legalitate din acest punct de vedere, aducându-se astfel atingere drepturilor și intereselor legitime ale mai multor persoane fizice și ale Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.

Etichete: arest la domiciliu, colectiv, isu, pompieri

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE