Cei mai bogaţi oameni ai planetei, printre care şi ROMÂNI, în ANCHETA "PANAMA PAPERS"



Aproximativ 11 milioane de documente au fost făcute publice, dezvăluind cum unii dintre cei mai bogaţi oameni de pe plantetă se folosesc de diverse scheme pentru a-şi ascunde averile, informează BBC. Printre aceştia sunt şi români. De asemenea, premierul islandez a fost prins cu o companie offshore. 

Cei mai bogati oameni ai planetei, in ANCHETA "PANAMA PAPERS" (Foto bbc.com)
Cei mai bogaţi oameni ai planetei, în ANCHETA "PANAMA PAPERS" (Foto bbc.com)

Potrivit informaţiilor oferite de BBC, documentele ar aparţine uneia dintre cele mai bine ascunse companii din lume, firma de avocaţi Mossack Fonseca din Panama.

Aceştia arată cum Mossack Fonseca a ajutat diverşi clineţi în spălarea de bani, evitarea de sancţiuni ori a taxelor.

Documentele arată legături către 72 de actuali sau foşti şefi de state, inclusiv dictatori acuzaţi de jafuri în propriile ţări. Milioanele de documente au fost trimise către ziarul german Suddeutsche Zeitung cu ajutorul Consorţiului Internaţional de Investigaţii Jurnalistice, iar BBC Panorama este printre cele 107 organizaţii media din 78 de ţări ce au analizat documentele, identitatea sursei iniţiale rămânând însă un mister. Un grup de mass-media internaţionale, coordonat de către Consorţiul internaţional al jurnaliştilor de investigaţie, a dezvăluit, duminică seară, faptul că mai multe personalităţi sportive, lideri politici, oameni de afaceri şi celebrităţi, beneficiază de sistemul de conturi off-shore, în paradisuri fiscale cu reglementări opace, pentru a-şi ascunde averile. Totuşi, folosirea companiilor off-shore nu este o practică ilegală.

De asemenea, Vasile Frank Timiş, românul cu cetăţenie austaliană care a iniţiat afacerea Roşia Montană, apare în documentele „Panama Papers", după ce a folosit, la afacerile începute în România în 1997, o firmă înfiinţată în Bahamas de avocaţii Mossack Fonseca.

Potrivit Rise Project, omul de afaceri Vasile Frank Timiş s-a numărat printre românii care au apelat la avocaţii din Panama City pentru a demara afaceri pe teritoriul ţării noastre, la jumătatea anilor '90. Vasile Frank Timiş a folosit firma Castle Europa Limited, înfiinţată în Bahamas de avocaţii Mossack Fonseca, susţin junaliştii de la Rise Project.

"Baza de date a firmei Mossack Fonseca arată, printre altele, cine a fost miliardarul necunoscut din structura de proprietate a rafinăriei Rafo Oneşti şi ce legături a avut el cu zăcămintele aurifere de la Roşia Montană. Vasile Frank Timiş, iniţiatorul afacerii Roşia Montană, a apelat şi el la aceiaşi avocaţi din Panama City pentru a începe afacerile din România la mijlocul anilor '90. Tot în documentele panameze regăsim şi filiera offshore prin care este controlată o altă mină importantă de aur din Munţii Apuseni dar şi alte firme active în extracţia petrolului şi gazelor naturale.", scrie Rise Project.

Corneliu Iacobov este un alt român al cărui nume apare în actele „Panama Papers", după ce a folosit o firmă înfiinţată de avocaţii Mossack Fonseca, care vizează deschiderea de conturi bancare şi desfăşurarea de afaceri inclusiv cu terenuri în Emiratele Arabe, susţin jurnaliştii de la Rise Project.

Corneliu Iacobov a fost condamnat la şapte ani de închisoare în anul 2012 pentru că în calitate de acţionar majoritar şi preşedinte al Consiliului de Administraţie al SC Vradicor Financiar Group SA (firmă care făcea parte din consorţiul Canyon Servicos şi Imperial Oil, acţionarul majoritar la Rafo Oneşti), alături de alte persoane, a prejudiciat rafinăria cu 24.289.450 de lei.

Fost politician şi acţionar majoritar al RAFO, a cumpărat de la Mossack Fonseca compania Ayalex Investments Ltd din insulele Seychelles, o firmă înfiinţată de avocaţii din Panama City cu un an înainte, arată jurnaliştii de la Rise Project, care au participat la investigaţiile ce au dus la dezvăluirile "Panama Papers".

Jurnaliştii de investigaţii mai arată că în documente apar şi alte nume cheie în procesul de privatizare a combinatului Alro. În topul miliardarilor lumii, întocmit în 2011 de revista Forbes, Frank Timiş se afla pe locul 1.057, cu o avere estimată la 1,1 miliarde de dolari. El a fost cel care a iniţiat proiectul extragerii ,aurului de la Roşia Montană, conform Mediafax.

Premierul Sigmundur David Gunnlaugsson se află şi el pe listă cu o companie offshore, iar acum i se cere demisia. 

Etichete: anchetă, oameni bogati, panama papers

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE