RATB, al treilea angajator din Bucureşti. OMV Petrom, primul TOP ZECE ANGAJATORI



OMV Petrom da de mancare la 22.663 de bucuresteni
OMV Petrom dă de mâncare la 22.663 de bucureşteni

Primele zece firme, înregistrate în Bucureşti, cu numărul cel mai mare de salariaţi deţin, împreună, aproximativ 100.000 de angajaţi.

OMV Petrom deţine capul de afiş

Pe primul loc în top, se situează detaşat, OMV Petrom SA care are, în prezent, 22.663 de salariaţi, potrivit statisticilor Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Bucureşti, întocmite pe baza datelor colectate din Revisal (registrul electronic de evidenţă a salariaţilor). OMV, proprietarul Petrom, pe care l-a cumpărat de la statul român în urmă cu şapte ani cu suma de 670 milioane euro, caracterizează anul 2010 ca fiind unul cu "performanţe operaţionale remarcabile", după ce a realizat un profit net de 1,21 miliarde euro. Aceste rezultate şi declaraţii ale acţionarilor trebuie însă analizate în contextul în care ele au fost determinate pe piaţa românească, în principal, de creşterea preţurilor la pompă. Datele financiare comparative între operaţiunile Petrom şi cele ale OMV arată că, anul trecut, aproape jumătate din profitul net înregistrat de grupul austriac a fost realizat în România. Astfel, dacă la nivel de grup OMV a raportat 1,2 miliarde de euro, Petrom a înregistrat conform standardelor interna­ţionale de contabilitate 521,4 milioane de euro, marcând astfel un record istoric. În ceea ce priveşte ponderea vânzărilor realizate de Petrom în totalul celor raportate de către OMV, aceasta a fost de circa 20%.

Câştiguri salariale pe măsura rezultatelor financiare

Compania OMV are şi cel mai bine plătit consiliu director dintre firmele austriece, reiese dintr-un raport al Asociaţiei Austriece a Investitorilor (IVA). Cei şase membri ai boardului au încasat în cursul anului 2009 suma de 10,2 milioane de euro în salarii şi bonusuri. Preşedinte şi CEO al companiei OMV în ultimii zece ani, Wolfgang Ruttenstorfer a încasat cel mai mult - 2,59 milioane de euro, conform raportului IVA.

BCR - tranzacţia anului 2007

Locul secund al clasamentului celor mai mari angajatori din Capitală îi revine Băncii Comerciale Române (BCR) SA care numără numai în Bucureşti 12.070 salariaţi. Instituţia financiară, cea mai mare din ţară în funcţie de active, a fost preluată de austriecii de la Erste Bank în 2007, care au plătit peste 3,75 miliarde euro pentru pachetul de 61,88% din acţiunile cumpărate. Statul român a câştigat, pe pachetul său de 36,88% din BCR, doar 2,25 miliarde euro.

Angajaţii nemulţumiţi au intrat în grevă japoneză în luna martie

Recent, angajaţii sediilor BCR din Capitală au declanşat mai multe greve de protest faţă de condiţiile de remuneraţie impuse de patronat. Sindicaliştii s-au declarat nemulţumiţi deoarece banca insistă pentru eliminarea definitivă a indexării salariilor de bază cu 50% din indicele de inflaţie comunicat de Institutul Naţional de Statistică (INS) pentru 2011 şi 2012. O altă nemulţumire invocată este aceea că banca solicită micşorarea plăţilor compensatorii pentru concedierile individuale şi colective. "Practic, răspunsul angajatorului nu a făcut decât să confirme atitudinea dispreţuitoare şi ignorantă faţă de salariaţii săi şi a întărit intenţia acestuia de a arunca salariaţii într-o situaţie dezastruoasă, impunând o nouă perioadă de doi ani de austeritate, 2011 şi 2012 (în condiţiile în care salariaţii au mai trecut printr-o perioadă asemănătoare în 2009 şi 2010)", se precizează în comunicatul Federaţiei Sindicatelor Independente (FSI) din BCR la ultima grevă de avertisment, din faţa sediului din Calea Victoriei, în martie 2011.

RATB: Campion la angajări, codaş la profitabilitate

Ultimul loc pe podiumul angajatorilor îi revine Regiei Autonome de Transport Bucureşti (RATB) care numără 11.964 de salariaţi, conform ITM. Deşi are un număr comparabil de angajaţi cu BCR Bucureşti, societatea de transport - controlată în totalitate de stat - nu este însă şi la fel de profitabilă. Chiar dacă în anul 2009 a raportat o cifră de afaceri de aproximativ 708 milioane lei, RATB a reuşit doar un câştig net modic de 15.596 lei, adică echivalentul a 104 cauciucuri.

La sfârşitul anului trecut, în luna decembrie, un şofer RATB a câştigat chiar şi 10.047 lei, alţi colegi de breaslă plecând acasă cu câte 6.481 lei, 6.232 lei şi 6.024 lei. Acestora li se adaugă alţi zece şoferi care au primit salarii de peste 1.000 de euro. Potrivit conducerii instituţiei, veniturile angajaţilor sunt umflate deoarece beneficiază o dată pe an de o indemnizaţie de concediu de odihnă care are valoarea brută de 80% din salariul de încadrare. Salariaţii care se pensionează, dar au lucrat în ultimii 15 ani la RATB, primesc şi ei, o singură dată, o indemnizaţie de pensionare care are valoarea brută echivalentă cu două salarii de încadrare, potrivit conducerii RATB.

Pentru a-şi putea desfăşura activitatea în acest an, RATB ar avea nevoie de o subvenţie echivalentă cu 150 milioane euro de la Primăria Capitalei. Municipalitatea a anunţat însă că oferă cu 30% mai puţin. Banii vor acoperi în cea mai mare parte cheltuielile salariale, capitolul investiţii fiind mai mult omis.

B365.ro vă prezintă în tabelul de mai jos clasamentul celor mai mari angajatori ai Capitalei.




























































































Nume societate Număr salariaţi Cifra de afaceri netă/Venituri totale în 2009 Profit obţinut în 2009 Formă proprietate Obiect principal de ctivitate
OMV Petrom SA 22 663 12,84 miliarde lei 1,36 miliarde lei mixtă extracţia petrolului brut
BCR SA 12 070 17,48 miliarde lei 237,97 milioane lei privată alte activităţi de intermedieri monetare
RATB 11 964 708,37 milioane lei 15 596 lei stat transporturi urbane
BRD Goupe SoGen 8 933 16,47 miliarde lei 941,32 milioane lei privată alte activităţi de intermedieri monetare
Kaufland România 8 604 3,69 miliarde lei 78,89 milioane lei privată comerţ cu amănuntul
Raiffeisen Bank SA 8 424 5,4 miliarde lei 288,51 milioane lei privată alte activităţi de intermedieri monetare
CEC Bank SA 6 643 3,38 miliarde lei 48,16 milioane lei stat alte activităţi de intermedieri monetare
RCS&RDS SA 6 171 1,65 miliarde lei 211,82 milioane lei privată activităţi de telecomunicaţii prin reţele de cablu
Securitas Services Romania SRL 5 702 nu a publicat bilanţul nu a publicat bilanţul privată activităţi de protecţie şi gardă
Poşta Română SA Centrul Regional Bucureşti 4 863 nu a publicat bilanţul nu a publicat bilanţul stat servicii poştale

Potrivit evidenţelor ITM Bucureşti, în Capitală sunt înregistrate actualmente în jur de 1,35 milioane contracte de muncă active.

Etichete: angajaţi, companii, realitatea

0/0 COMENTARII
Florin
23 Mar 12:30
+0
VOTURI
-0

Profitabil sau nu,Bucurestiul nu poate sta fara transport in comun!Asta e!Oprescu si municipalitatea stiu ca RATB ,alaturi de RADET,sunt mari consumatori de subventii,dar nu pot lasa orasul fara serviciile acestor regii!

costache florin
22 Mar 12:13
+0
VOTURI
-0

BAI NENE NU MAI MINTITI IN ASEMNEA HAL EU LUCREZ CA SOFER RATB LA AUTOBAZA NORDULUI SI NICIODATA N AM IESIT BANI NET IN MANA MAI MULT DE 22 MIL PE LUNA BAAAAA MINCINOSILOR

ionut
22 Mar 15:27
+0
VOTURI
-0

Daca ai avea curiozitatea sa consulti lista de salarii a RATB de pe site-ul Regiei ai vedea ca sunt colegi de-ai nostri care au luat si 100 mil in mana in decembrie.

costache florin
22 Mar 12:11
+0
VOTURI
-0

pai cum sa aibe RATB profit cand sunt 5000 de soferi cond de tranvai si troleibuz si restul adica 6500 DE .. SEFI,, asa zisii PILOSI? SE MAI POATE FACE PROFIT IN ASEMNEA HA? JOS MAFIA JOS BIROCRATIA

alex
22 Mar 14:15
+0
VOTURI
-0

Huh? Si ma rog de ce trebuie RATB sa faca profit? Treaba lor este sa asigure un serviciu public, nu sa faca profit. Atata timp cat nu iese pe pierdere, e ok.

gigi
22 Mar 12:00
+0
VOTURI
-0

Da cum sa nu PETROM,ce naiba am lucrat la ei 11 ani si ne-au dat salarii de tot rahatu',trebuia sa furam la pompa sa putem supravetui,asa ca da-i dracu de hoti, nenorociti sa arda in iad mi-au distru viata tampitii astia cu Petromul lor.Mai rau imi pun si piedici in a-mi gasi de munca acum spun ca eu nu am vrut sa raman la ei de parca cu 700 de lei poti supravetui in tara asta,nu gasesti un salariu de 1000 de lei in comert.

mihai
22 Mar 11:31
+0
VOTURI
-0

ce performanta, bravo OMV, 1,21 mld euro profit . asta pentru ca si aici ne-am dovedit niste lasi . noi romanii. ce se aude cu boicotul la pompa la omv ? vezi tot timpul oameni care alimenteaza. asta e . sa stam linistiti la locul nostru iar ei sa faca ce vor in continuare. noi, sa fim supusi.

Bogdan
22 Mar 10:42
+0
VOTURI
-0

Aia de la rafinariile de pe langa Ploiesti si din Pitesti numai bucuresteni nu sunt. OMV are 20.000 de angajati in toata tara, nu in Bucuresti...

Caragiale Ionel
22 Mar 10:06
+0
VOTURI
-0

am putea sa le multumim celor de la omv ca suntem sclavii lor cu petrolul nostru

Caragiale Ionel
22 Mar 10:05
+0
VOTURI
-0

În Austria, şeful său de partid l-a sunat imediat pe eurodeputatul Strasser, în ziua când "Sunday Times" publica povestea, anume chiar în sfânta duminică, şi i-a zis s-o şteargă urgent din viaţa politică. Ceea ce omul a şi făcut, fără comentarii. În Slovenia, eurodeputatul Thaler s-a mai agăţat de funcţie până luni, având proptele în guvernul socialdemocrat, dar povestea sa a fost cap de afiş în presa de la Ljubljana, linia fiind că şi-a făcut ţara de râs şi că nu poate rămâne la post.





Prin contrast, în România, duminică a fost consemn mucles la informaţia că Adrian Severin a fost prins cu chiloţii în vine în piaţa publică a Europei, ca statuia Manneken Piss. Televiziunile au ţinut-o langa cu războiul din Libia, bătând ore în şir apa în piuă cu non-ştiri despre neimplicarea României şi fătuţe rătăcite gen matinal, care se mirau ce mare e racheta Tomahawk. Culmea tupeului, Severin însuşi a fost adus în platou pentru o spălătură la reputaţie: el comenta senin "pe zona sa de expertiză", anume care-i treaba cu Gaddafi. Apoi a venit cu explicaţiile jenante cu "făcătura şi manipularea" jurnaliştilor britanici, plus cum îi mănâncă pe est-europeni cabala marilor puteri (asta, într-un parlament unde preşedinte e polonezul Buzek) şi nici una dintre momâile din studio nu l-a corectat. Pe TVR a fost o ştire scurtă şi neutră în mijlocul jurnalului, că o fi, că o păţi; apoi linişte. Mă uitam şi nu-mi venea să cred. Îmi imaginam amuzat ce rupere de nori am fi avut dacă în locul lui Severin ar fi fost prinse cu factura în dinţi EBA sau Monica Macovei: ce breaking news, ce leşinuri etice în direct, ce spume la gură, ce concursuri cu premii de care felinar să le spânzurăm. Dar în chestie fiind Severin, nu era nici urmă de marii moralişti Ciuvică şi Nistorescu, de naşul SRS şi pretenul Chirieac, de încruntatul naţional CTP; Drăgoteasca, Gâdea şi alţi ursuleţi de serviciu nu erau pe nicăieri.

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE