Centrele comerciale din București, verificate de polițiști și de ANSVSA



Vineri, 11 decembrie, 70 de poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, cu sprijinul A.N.S.V.S.A., au organizat o acţiune în centre comerciale din sectorul 2 al Capitalei.

Centrele comerciale din Bucuresti, verificate de politisti si de ANSVSA
Centrele comerciale din București, verificate de polițiști și de ANSVSA

Au fost verificate un număr de 17 societăţi comerciale, constatându-se comiterea a 7 infracţiuni de natură economică şi au fost legitimate 60 de persoane. De asemenea, au fost aplicate 11 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de peste 7.300 de lei și au fost ridicate în vederea confiscării, bunuri în valoare de 63.700 de lei, anunță Poliția Capitalei.

În cadrul unui complex comercial din sectorul 2 au fost verificate mai multe standuri, la două dintre acestea constatându-se că erau expuse spre vânzare produse purtând însemnele unor mărci protejate pe teritoriul României, susceptibil a fi contrafăcute.

La alte cinci standuri, au fost identificate produse abandonate ce au fost ridicate în vederea confiscării şi identificării posesorilor. Totodată au fost identificate şi ridicate 22 cutii cu produse pirotehnice.

De asemenea, poliţişti, împreună cu inspectori A.N.S.V.S.A. au efectuat verificări la 12 societăţi comerciale aflate în zona Obor, ocazie cu care au fost aplicate sancţiuni contravenţionale pentru condiţii de depozitare improprii a produselor alimentare, pentru lipsa ştampilei sanitare şi pentru manipularea necorespunzătoare a mărfurilor.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de natură economică.

Etichete: ANSVSA, centru comercial, control, Obor, Poliţia Capitalei, Sector 2

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE
    TOPUL ŞTIRILOR    ÎN ULTIMELE 24h