Centru pentru găzduirea temporară a copiilor cu părinţi internaţi în spitale în Sectorul 3



DGASPC Sector 3 dispune de un centru pentru găzduirea temporară a copiilor cu părinţi internaţi în spitale ca urmare a infectării cu COVID-19, anunţă Agerpres.

Copii
Copii

"Chiar dacă ne dorim să nu fie nevoie de un astfel de spaţiu, cel mai bine e să fim pregătiţi pentru orice situaţie. Astfel, colegii de la DGASPC S3 au pus la punct un centru pentru găzduirea temporară a copiilor ai căror părinţi ar fi internaţi în spitale, ca urmare a infectării cu COVID-19. La numărul de telefon 0728.729.797 pot cere sprijin toţi cei care se află într-o astfel de situaţie. În acest centru, micuţii beneficiază de cazare şi hrană, dar şi de activităţi educative, de servicii medicale, precum şi de suport psihologic", a scris primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, marţi, pe Facebook.

Directorul general al DGASPC Sector 3, Mihaela Ungureanu, a precizat că în acest spaţiu vor putea fi găzduiţi cel mult 12 copii.

"Ne-am dorit să fim pregătiţi pentru orice situaţie şi ca urmare DGASPC Sector 3 a pus la dispoziţie o locaţie pe care am pregătit-o pentru copiii care ar putea avea nevoie de îngrijire, copii ai căror părinţi ar putea fi la un moment dat într-o situaţie critică, poate ar necesita internare şi, ca urmare, nu ar avea posibilitatea să asigure creşterea şi îngrijirea copiilor pentru o perioadă limitată de timp. Ca urmare, noi suntem aici pentru copiii care ar avea nevoie de îngrijire şi supraveghere. Am pregătit un spaţiu în care avem posibilitatea să găzduim minimum 5 copii, maximum 12, în funcţie de situaţie", a spus Ungureanu.

Ea a menţionat că au fost pregătite servicii de consiliere psihologică pentru copii.

"În acest spaţiu li se va asigura masa şi îngrijirea prin intermediul personalului nostru, educatori, îngrijitori care vor sta aici cu copiii. Dorim să-i asigurăm pe părinţii care se tem că ar putea fi într-o astfel de situaţie în care nimeni nu ar putea avea grijă de copiii lor că suntem aici pentru a le asigura îngrijirea în cele mai bune condiţii", a adăugat Ungureanu.

Etichete: centru, copii, DGASPC Sector 3, gazduire, Sectorul 3

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE
    TOPUL ŞTIRILOR    ÎN ULTIMELE 24h