Centrul "Sfânta Maria" din Bucureşti va fi ÎNCHIS. Ce se va întâmpla cu fetele aflate în plasament



Centrul “Sfânta Maria”, rămas fără personal după ce 14 dintre angajaţi au fost puşi sub acuzare pentru rele tratamente aplicate minorului, abuz în serviciu şi delapidare, iar unii dintre aceştia au fost arestaţi preventiv, urmează să fie închis, iar fetele să fie mutate în alte unităţi din Sectorul 1 sau la centre ale unor organizaţii neguvernamentale, a declarat joi, pentru News.ro, directorul DGASPC Sector 1, Dănuţ Fleacă.

Centrul "Sfanta Maria" din Bucuresti va fi INCHIS
Centrul "Sfânta Maria" din Bucureşti va fi ÎNCHIS
Foto: adevarul.ro

Directorul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Sector 1 a declarat că încearcă să închidă Centrul "Sfânta Maria" pentru că acesta funcţionează în prezent cu doar patru educatori, doi ziua şi doi noaptea, şi cu voluntari, însă această situaţie nu poate continua.

Dănuţ Fleacă a explicat că nu poate face nici angajări, pentru că şi dacă ar scoate posturi la concurs, procedura durează 45-60 de zile. În plus, posturile sunt ocupate, iar acest lucru înseamnă că ar trebui să solicite Consiliului Local aprobarea de noi posturi.

"O să încercăm să îl închidem, pentru că nu am de unde să aduc oameni ca să suplinesc lipsa a opt, nouă educatori. O să încercăm să relocăm fetele cu plasament la ONG-uri sau la alte centre ale Direcţiei, pentru că nu am cum să fac faţă cu doi educatori ziua şi alţi doi noaptea, iar numai cu voluntari nu se poate. Nu am varianta tehnică să salvez centrul", a spus Fleacă.

Directorul DGASPC Sector 1 a precizat că în centrele aflate în subordinea Direcţiei nu sunt locuri disponibile pentru toate cele 24 de fete de la „Sfânta Maria", motiv pentru care a început să negocieze cu diverse organizaţii neguvernamentale care ar putea să mai preia din copii.

"Negociem cu ONG-uri, unii preiau patru, alţii cinci. O parte vor merge în centrele noastre, dar nu avem locuri pentru 24. Sper ca până la sfârşitul lunii august să închidem procedura, pentru că în fiecare zi ne rugăm să nu se întâmple ceva mai grav", a mai spus directorul DGASPC Sector 1.

Procurorii Parchetului Tribunalului Bucureşti au reţinut, în 24 iunie, 14 angajaţi ai Centrului de plasament "Sfânta Maria" din Sectorul 1, respectiv pe directoarea Mariana Dumitru, Florin Gurău, Oana Rădulescu şi Aureliu Vărzaru, medicul Victoriţa Boţoagă, Eugenia Magdalena Carp, Ioan Tudor, Marinela Gheorghe, Florentina Anghelescu, Nicoleta Cîrjă, Ramona Octaviana Gheorghe, Valerică Soare, Mariana Stanciu şi Mariana Durnoi sunt cercetaţi sub control judiciar pentru 60 de zile.

Ulterior, instanţa a dispus arestarea preventivă a şapte dintre aceştia, trei au fost plasaţi în arest la domiciliu, iar pentru alţi patru a fost luată măsura controlului judiciar. Cei şapte arestaţi preventiv au solicitat, în iulie, înlocuirea arestării preventive cu o altă măsură, în prezent rămând în arest doar trei dintre aceştia.

Angajaţii centrului puşi sub acuzare au interdicţie să comunice între ei sau cu fetele din Centrul "Sfânta Maria". De asemenea, angajaţii puşi sub control judiciar, deşi sunt în libertate, nu îşi pot exercita profesia, măsura fiind dispusă de instanţă.

Etichete: centrul sfanta maria, complex sfânta maria, DGASPC Sector 1

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE