CENTURA CAPITALEI. Bucureştiul nu va primi în 2016 niciun kilometru nou de centură



Capitala nu va primi în acest an niciun kilometru nou de centură, în condiţiile în care abia în primul trimstru al anu­lui viitor sunt aşteptate a fi finalizate lucrările la bu­căţile lip­să din centura de nord, scrie zf.ro

Centura de Sud a Capitalei, BLOCATA de doi ani in negocieri
Centura de Sud a Capitalei, BLOCATĂ de doi ani în negocieri
Foto: business24.ro

În ceea ce priveşte centura de sud, Compania Naţională de Drumuri şi Autostrăzi (CNADNR) are în continuare în plan să realizeze atât o extindere a drumului actual, cât şi încă o autostradă care să unească A1 de A2.

Centura ocolitoare între autostrada A1 şi DN7 şi între DN2 şi autostrada A2, ultimele bucăţi lipsă din centura de nord a Capitalei vor fi gata cel mai devreme în primul trimestru al anului următor, cu toate că lucrările pe o bună parte din traseu sunt aproape gata, însă firmele care le-au realizat au intrat în insolvenţă înainte de a le finaliza. În continuare sunt realizate exproprieri pentru a lărgi drumul la două benzi pe sens.

Proiectul de concesiune privind construirea, finanţa­rea, operarea şi întreţinerea centurii de sud a Bucureş­tiu­lui se află în continuare în stadiul de „dialog", în timp ce lăr­girea la patru benzi pe sens a actualei centuri de sud se află în studiu de fezabilitate, studiu care va fi gata cel mai pro­babil, potrivit datelor CNADNR, în semestrul doi al acestui an.

Etichete: centură, centura Capitalei

0/3 COMENTARII
Gigi
24 May 17:36
+0
VOTURI
-0
Gigi da' nentu Ponta a facut centura? Poate la propriu!A facut si el 100 km de autostrada care s-au daramat dupa 6 luni!
ILIE
24 May 08:09
+0
VOTURI
-0
VOTATI PNL, VOTATI TEHNOCRATII TRADATORI DE NEAM SI TARA !
altul
23 May 09:49
+0
VOTURI
-0
Super! pai ce nevoie avem de centura? Si mai ales pe 4 benzi. Ce conteaza ca este cel mai aglomerat drum din tara. Sau ca vorbim de centura unei capitale europene. Noi construim mall-uri religioase.

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE