CENTURA CAPITALEI. Şeful CNADNR: "Constructorul nu mai are scuze să întârzie proiectul. Nu e corect"



Stadiul lucrărilor la Centura Capitalei, între autostrada A1 - drumul naţional DN 7, este de 47%, a anunţat Cătălin Homor, şeful CNADNR. Acesta le-a dat un ulltimatum constructorilor de pe Centură, transmiţându-le că "nu mai au scuze sau motive să întârzie proiectul". "Nu este corect şi nu accept, Compania nu mai acceptă aşa ceva", a spus Homor. 

Catalin Homor, seful CNADNR
Cătălin Homor, şeful CNADNR

 "Stadiul fizic al lucrărilor la centura rutieră a municipiului Bucureşti, între autostrada A1 - drumul naţional DN 7este de 47%. O problemă în derularea acestui contract a fost exproprierea suprafeţei de teren suplimentară culoarului iniţial. În acest moment am rezolvat această problemă. În aceste condiţii, consider că antreprenorul nu mai are scuze sau motive să întârzie proiectul. Problemele generate de relocarea utilităţilor consider că pot fi rezolvate prin dialog direct, permanent şi persuasiv.

Şi pe DN 5 şi pe Centura Bucureştiului am întâlnit acelaşi tip de problemă, un fel de scuză din partea Antreprenorilor pentru întârzierile majore determinate de necesitatea relocării utilităţilor. Nu este corect şi nu accept. Compania nu mai acceptă aşa ceva, pentru că în momentul în care au câştigat o licitaţie, toţi antreprenorii şi-au asumat toate etapele proiectului contractat', a susţinut Homor, citat de capital.ro, după vizita efectuată pe şantierele aferente Podului peste Dunăre de la Giurgiu, DN 5 şi Centura Bucureşti.

Oficialul CNADNR a menţionat, totodată, că responsabilii cu lucrările de pe DN 5 şi Centura Capitalei au primit termen două săptămâni pentru a-şi pune la punct proiectele, soluţiile şi graficele de execuţie, în caz contrar ca demara emiterea notificărilor de revendicare privind progresul înregistrat în execuţia lucrărilor.

i celor de pe Centură şi celor de pe DN5 le-am dat termen 2 săptămâni să-şi pună la punct proiectele, soluţiile şi graficele de execuţie. Ori de câte ori este necesar, aştept Antreprenorii să vină la Companie să colaborăm, astfel încât să nu mai ajungem în situaţii critice. Nu vreau să mai ajungem să aşteptăm o soluţie luni de zile fără să avem o reacţie imediată, atât a noastră ca şi Beneficiar, cât şi a Antreprenorului şi a Consultantului. Subliniez că şi din partea noastră vreau o mai mare implicare, o monitorizare permanentă, activă, mai ales din partea celor implicaţi direct în derularea contractului.

Aceste proiecte, de o importanţă majoră pentru traficul generat de Capitală, au avut o evoluţie lentă, total nemulţumitoare pentru participanţii la trafic. După cum am spus, dacă în 2 săptămâni nu se înregistrează o evoluţie vizibilă şi o implicare pertinentă a Antreprenorilor, vom începe emiterea notificărilor de revendicare privind progresul înregistrat în execuţia lucrărilor', a spus Cătălin Homor.

Pe de altă parte, referitor la stadiul lucrărilor de pe podul de la Giurgiu, directorul general al CNADNR a precizat că s-a ajuns la 84% şi s-a acceptat o prelungire a termenului de finalizare, până în noiembrie 2016.

'Am fost şi pe şantierul podului de la Giurgiu. Aici progresul fizic este de 84%, dar s-ar fi putut şi mai bine. Deşi a fost depăşit primul termen de finalizare stabilit prin contract (martie 2016), am acceptat o extensie de timp până în noiembrie 2016. În aceste condiţii, antreprenorul şi-a luat angajamentul ca până la finalul lunii iunie să finalizeze lucrările la calea de rulare a podului, urmând apoi să fie executate diverse lucrări de sablare şi vopsire a tablierului metalic. Tocmai de aceea tind să cred că, acolo unde există dorinţă de muncă şi mai ales dorinţa de respectare a angajamentelor luate, pot fi finalizate toate proiectele începute şi tergiversate", a subliniat Homor.

Contractul de reabilitare a podului peste Dunăre, Giurgiu - Ruse, pe drumul naţional DN5, km 64+884, a fost atribuit în luna octombrie 2014 Asocierii Collini Lavori S.p.A. - Tecnic Consulting Engineering. Valoarea contractului este de aproximativ 46,158 milioane lei, din care aproape 39,234 milioane lei reprezintă finanţare din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) şi 6,923 milioane lei de la Guvernul Romaniei. Ordinul de începere a lucrărilor a fost emis în luna noiembrie 2014.

De asemenea, contractul "Modernizare DN5 Bucureşti - Adunaţii Copăceni, sector km 7+573 - 19+220 - relicitare" a fost atribuit în luna noiembrie 2014 Asocierii Eurocogen Filiala Aninoasa SRL - Aleandri S.P.A.- Beozzo Costruzioni SRL - Smart Building Project SRL (fosta Shelter Construct SRL). Valoarea contractului este de 76,132 milioane lei (fără TVA), din care 64,712 milioane lei reprezintă finanţare din Fondul de Coeziune, iar 11,419 milioane lei din bugetul de stat. Ordinul de începere a lucrărilor a fost emis în luna aprilie 2015.

În ceea ce priveşte modernizarea Centurii rutiere a Bucureştiului, contractul de proiectare şi execuţie al lucrării, între A1 - DN7 şi DN2 - A2, Lot 1: Sector A1 (km 55+465) - DN 7 (km 64+160), a fost atribuit Asocierii S.C. Delta A.C.M. 93 S.R.L. & Azvirt LLC & S.C. Maxidesign S.R.L.. Valoarea contractului este de 106,611 milioane lei, fără TVA.

Etichete: Cătălin Homor, centura Bucureşti, centura Capitalei, CNADNR

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE