Cererea de urmărire penală pe numele lui Oprea, discutată marți de Comisia Juridică



Comisia Juridică din Parlament va discuta marți cererea de încuviințare a urmăririi penale în cazul senatorului Gabriel Oprea.

Parchetul face cercetari intr-un dosar de instigare la plagiat in care e implicat Gabriel Oprea
Parchetul face cercetări într-un dosar de instigare la plagiat în care e implicat Gabriel Oprea
Foto: sursazilei.ro
Cererea de încuviinţare a urmăririi penale pe numele lui Gabriel Oprea va fi discutată marţea viitoare în comisia juridică, informează antena3.ro.
 
Decizia a fost luată în biroul permanent al Senatului, acolo unde a ajuns solicitarea de la DNA. 
 
Senatorul Gabriel Oprea le-a cerut colegilor să-i ridice imunitatea şi să voteze cât mai repede cererea de urmărire penală. 
 
Fostul ministru este acuzat de abuz în serviciu pentru că a folosit nejustificat coloana oficială de peste 1.600 de ori în primele 10 luni din 2015. 
 
Cererea DNA în privinţa lui Gabriel Oprea parcurge deocamdată procedurile parlametare şi e probabil ca nici săptămâna viitoare să nu ajungă la votul din plen, a spus preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu. 
 
Fostul ministru se declară nevinovat şi le-a cerut colegilor parlamentari printr-o scrisoare să-i ridice imunitatea. 
 
”Vă aduc la cunoştinţă faptul că nu doresc să beneficiez de această imunitate de procedură, socotind că se va stabili adevărul, adică nevinovăţia mea. (...) Nu am beneficiat de la Ministerul Afacerilor Interne de nimic în plus faţă de ceilalţi miniştri de resort”, a spus Gabriel Oprea.
 
Procurorii anticorupţie îl acuză pe Oprea că a folosit fără justificare coloana oficială de peste 1600 de ori cât a fost ministru şi vicepremier. 

 

Etichete: DNA, gabriel oprea, urmărire penală

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE