Cererea DNA de începere a urmăririi penale pe numele Elenei Udrea a ajuns la Parlament



Cererea DNA în cazul Elenei Udrea a ajuns joi la Camera Deputaților, iar Biroul permanent se întrunește la ora 12,30 pentru a stabili calendarul analizării acestei solicitări de către deputați.

Elena Udrea
Elena Udrea

Procurorul general Augustin Lazăr a trimis Camerei Deputaților solicitarea DNA de începere a urmăririi penale pe numele fostului ministru Elena Udrea, pentru două infracțiuni de instigare la luare de mită privind campania electorală pentru alegerile prezidențiale din 2009.

"În conformitate cu prevederile art. 109 alin. 2 din Constituția României, art. 12 și art. 19 din Legea nr. 115/1999, art. 305 alin. 4 din Codul de procedură penală și ale Deciziei Curții Constituționale nr. 270/10.03.2008, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a solicitat președintelui Camerei Deputaților să formuleze cererea de efectuare a urmăririi penale față de Udrea Elena Gabriela, fost ministru al Turismului și membru al Camerei Deputaților, sub aspectul săvârșirii a două infracțiuni de instigare la luare de mită prev. de art. 47 din Codul penal rap. la art. 289 alin. 1 din Codul penal rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, ambele cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal și a art. 5 Cod penal", se arată într-un comunicat al Parchetului General.

Potrivit DNA, dosarul are ca obiect fapte prin care, pe parcursul campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale din anul 2009, au fost colectate sume de bani provenite din infracțiuni, care au fost folosite ulterior pentru plata unor servicii prestate în campania electorală.

Etichete: DNA, dosar elena udrea, Elena Udrea, elena udrea urmarita penal

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE