Cererea pe piața imobiliară, în creştere cu 20%, în iulie



Scăderea prețurilor imobiliare până la un nivel minim, știrile privind epuizarea fondurilor Prima Casă, dobânzile foarte mici oferite de bănci și declarațiile guvernatorului BNR privind riscul unei noi bule imobiliare care poate duce la creșterea prețurilor, i-a determinat pe români să îşi achiziţioneze locuinţe. Astfel, potrivit Imobiliare.NET, în luna iulie s-a înregistrat o creștere de 20% a cererilor pe piața imobiliară. 

Cererea pe piata imobiliara, in crestere cu 20%, in iulie
Cererea pe piața imobiliară, în creştere cu 20%, în iulie

Imobiliare.NET a înregistrat în luna iulie o creștere de 20% a cererilor pe piața imobiliară. Cea mai mare creștere s-a înregistrat pentru apartamentele de 2 camere, cu peste 28% creștere, urmată de garsoniere pentru care s-au înregistrat cu 25% mai multe cereri în iulie față de luna anterioară.

În mod normal, în imobiliare, lunile iulie și august sunt recunoscute ca fiind luni moarte, cu cerere sensibil diminuată față de perioada martie-mai, dar în acest an lucrurile s-au schimbat. Dobânzile foarte mici la depozite (sub 3%/an) i-a făcut pe foarte mulți să-și retragă banii din bănci și să-i investească în imobiliare. Calculul este foarte simplu: dacă ai 50.000E într-un cont câștigi maxim 1.300E/an din dobânzi, ceea ce înseamnă aproximativ 100E/lună, dar dacă-i investești într-un apartament de 2 camere pe care îl închiriezi, câștigul poate fi de patru ori mai mare, chiria medie în București fiind de 400E/lună, se precizează într-un comunicat de presă remis B365.ro de Imobiliare.NET.

Cea mai mare căutare o au apartamentele care pot fi închiriate ușor și de aceea prețul depinde foarte mult de confort, compartimentare și poziționare.

Apartamentele confort 1 sunt mult mai scumpe decât cele confort doi. În București, o garsonieră confort 1 costă 36.000E, iar una confort 2 este maxim 24.000E. Un apartament de două camere costă 54.000E confort 1 și 35.000E confort 2. Apartamentele de trei camere sunt 73.000E confort 1 și 46.000E confort 2. Diferența este uriașă la apartamentele de patru camere: 96.000 confort 1 și 52.000E confort 2.

Prețul mediu pentru o garsonieră decomandată în București este 37.000E, iar una semidecomandată este cu 20% mai ieftină, respectiv 31.000E. Un apartament de două camere este 54.000E decomandat și 50.000E semidecomandat. Apartamentele decomandate de trei și patru camere au un preț mediu de 75.000E și 105.000E, iar cele semidecomandate sunt 67.000E cele de trei camere, respectiv 86.000E cele de patru camere.

Conform Imobiliare.NET cele mai mari prețuri se înregistrează in Sectorul 1. Aici garsonierele au un preț mediu de 46.000E, apartamentele de două camere costă 72.000E, apartamentele de trei camere au un preț mediu de 110.000E, iar cele de patru camere ajung la 173.000E. La polul opus se situează Sectorul 5. Garsonierele costă 32.000E, apartamentele de două camere au un preț mediu de 47.000E, cele de trei camere sunt evaluate la 60.000E, iar cele de patru camere la 70.000E.

Piața imobiliară este influențată în mod direct de impactul psihologic pe care îl are asupra populației bunul mers al economiei. Stabilitatea politica și financiară care se manifestă în societate îi face pe oameni să aibă un grad ridicat de încredere în evoluția generală a lucrurilor în viitor și se simte în piața imobiliară un apetit crescut pentru investițiile imobiliare. La rândul lor, băncile transmit un semnal pozitiv în piață și se întrec în oferte de credite ipotecare care mai de care mai avantajoase, dobânzile ajungând la un minim istoric.

În acest moment sunt destule semnale care ne arată că piața imobiliară s-a stabilizat, dar dacă luăm în calcul teoria ciclurilor economice și avertismentul BNR cu privire la o nouă bulă imobiliară, atunci ne putem aștepta în orice moment ca prețurile să înceapă din nou să crească, se mai arată în comunicatul citat.

Etichete: apartamente Bucureşti, apartamente de vânzare, piaţa imobiliară, piata imobiliara bucuresti, preţuri apartamente, preţuri apartamente Bucureşti

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE
    TOPUL ŞTIRILOR    ÎN ULTIMELE 24h