CFR Călători suplimentează trenurile pentru traficului crescut din perioada 27 aprilie - 2 mai



Compania de stat CFR Călători a anunţat joi suplimentarea trenurilor în timpul minivacanţei 27 aprilie - 2 mai, în condiţiile în care aşteaptă o creştere a traficului.

Trenuri
Trenuri

Astfel, în perioada 27 aprilie - 2 mai, vor fi suplimentate cu vagoane trenurile către cele mai solicitate destinaţii, în special cele spre litoral şi Valea Prahovei.

În plus, faţă de trenurile existente în graficele de circulaţie, vor fi asigurate legături cu trenuri directe din Bucureşti Nord, Timişoara Nord, Arad, Baia Mare, Cluj Napoca, Braşov, Iaşi şi Suceava spre Constanţa şi staţiunile de pe litoral, inclusiv Mangalia.

Iată AICI lista trenurilor spre litoral, publicată de CFR Călători.

"De asemenea, va fi suplimentat numărul de case de bilete deschise publicului călător din staţii în funcţie de intervalele orare aferente fluxurilor mari de pasageri. Studenţii pot călători gratuit conform legii, iar toţi pasagerii pot beneficia de reduceri importante prin alegerea ofertei tarifare potrivite, cu diversele discounturi acordate", se arată în comunicat.

Pentru călătoria dus-întors se acordă o reducere de 10%, potrivit CFR Călători. De exemplu, preţul pentru ruta Bucureşti – Constanţa şi retur este de 108,1 lei.

De 1 Mai, vor fi deschise agenţia de voiaj din aeroportul Otopeni şi agenţiile de voiaj CFR Călători din Carrefour Colentina şi Titan din Bucureşti, Iulius Mall din Iaşi, conform programului de lucru al centrelor comerciale, iar restul agenţiilor vor fi închise, potrivit companiei.

Etichete: cfr calatori, suplimentare trenuri, trenuri 1 mai

0/2 COMENTARII
qkarfzusat
29 Apr 18:47
+0
VOTURI
-0
sugarhouse casino
huuuge casino
casino slots free casino games
golden nugget online casino
free slots
online gambling casino
ccc
28 Apr 04:02
+0
VOTURI
-0
Este normal ca studentii sa calatoreasca gratis pe CFR fara restrictii ( directie, numar de calatorii, varsta, venit) ? Nu erau suficiente 2 drumuri pe luna spre localitatea de domiciliu? Ati trecut trecut pe langa caminele studentesti sa vedeti ce salon auto este acolo? Nu cred ca aveau nevoie de aceste gratuitati. Calatori cu abonamente platite raman in gara din cauza aglomeratiei.

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE
    TOPUL ŞTIRILOR    ÎN ULTIMELE 24h