CGMB votează programul 'O masă caldă' în timpul epidemiei de COVID-19



Şedință extraordinară a Consiliului General al Municipiului București în curusul zilei de luni, în plină pandemie coronavirus. Pe ordinea de zi a CGMB se află, printre altele:

Sedinta CGMB
Sedinţa CGMB
  • Achiziționarea unui aparat de dializă pentru spitalul Victor Babeș, aparat necesar bolnavilor de COVID-19 care au și insuficientă renală.
  • Aprobarea unei proceduri pentru bucureștenii care au urgențe stomatologice, inclusiv în cazul bolnavilor de COVID-19 care au nevoie urgență de intervenție stomatologică
  • Înființarea unui program 'O masă caldă' în timpul stării de urgență generată de coronavirus pentru persoanele vulnerabile din București, precum persoanele în vârstă, nedeplasabile, cu dizabilități, familii monopartentale
  • Amânarea fără niciun fel de penalitate a plății unor chirii în cazul celor care locuiesc în anumite imobile administrate de primărie

Gabriela Firea, deranjată de atitudinea PNL-iștilor.

„Va mulțumesc celor care ați răspuns prezent încă de ieri. Fac un scurt comentariu: îmi pare foarte rău că sunt mulți consilieri generali, în special din PNL, care au făcut aseară comentarii total nepotrivite. Câtă vreme medicii, polițiștii, pompierii, funcționarii publici, vânzătorii de la farmacii și magazinele alimentare merg la muncă, înțeleg că sunt unii consilieri generali care vor să stea sub plapumă. Noi, care trebuie să punem osul la treaba, să punem osul la treaba", a zis Firea.

Ședința CGMB se desfășoară în condiții speciale, cu maximul 8 persoane în sală. Consilierii vor intră pe rând să voteze.

Etichete: coronavirus, covid 19, firea, şedinţa CGMB

0/1 COMENTARII
Patricia
25 mar 03:17
+0
VOTURI
-0
Vreau să-i mulțumesc dr. PADMAN un caster de vrăji foarte puternic, care mă ajută să-mi aduc soțul înapoi la mine, în urmă cu câteva luni am o problemă serioasă cu soțul meu, în măsura în care a ieșit din casă și a început să se întâlnească cu o altă femeie și el a rămas cu femeia, aproape că am renunțat până când am văzut o mărturie online despre dr. PADMAN și am decis să-l contactez. I-am explicat problema mea și m-a asigurat că voi vedea un rezultat pozitiv după 24 de ore, în mod surprinzător soțul meu a revenit a doua zi după vraja, implorându-mă să-l iert și mi-a promis să nu mă mai lase niciodată, mulțumită dr unității pentru vraja reală și, dacă aveți vreo problemă, contactați-l, este sincer.

site web: https://padmanspell.com

Whatsapp +19492293867

E-mail: padmanlovespell@yahoo.com.

https://twitter.com/padman_dr.

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE