Cheloo de la Paraziții, plasat sub control judiciar, în dosarul privind traficul de DROGURI



Cheloo de la Paraziții a fost plasat sub control judiciar, după mai multe ore de audieri, el fiind cercetat într-un dosar de consum și trafic de droguri. Cheloo a fost ridicat de mascați, miercuri, și dus la sediul DIICOT din Ploiești, după ce locuința sa din Breaza a fost percheziționată. 

UPDATE Cheloo a fost plasat sub control judiciar, miercuri seară, în urma audierilor de la DIICOT și este liber să plece acasă.

Cheloo este suspectat de procurorii DIICOT atât de consum de droguri, cât şi de trafic de droguri de risc, după ce i-ar fi dat canabis unui investigator sub acoperire şi unui colaborator al anchetatorilor, au declarat surse judiciare pentru News.ro.

UPDATE DIICOT precizează, într-un comunicat de presă, că procurorii Direcţiei, împreună cu ofiţeri de poliţie din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Ploiești şi Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Ialomița, au efectuat miercuri un număr de 10 percheziţii domiciliare pe raza municipiului București și a județelor Prahova și Ialomița, în cadrul unei acţiuni vizând săvârşirea de către un număr de 8 suspecţi a infracţiunilor de trafic de droguri de risc (cannabis) şi deţinere de droguri de risc, pentru consum propriu, fără drept.

Potrivit DIICOT, în cauză există suspiciunea rezonabilă că în perioada 2015 şi până în prezent, în baza unei rezoluţii infracţionale unice şi a unei înţelegeri prealabile, suspecţii s-au aprovizionat cu droguri de risc (cannabis) de la dealeri din municipiul București, iar ulterior le-au comercializat sau oferit cu titlu gratuit consumatorilor de pe raza orașului Breaza și a localităților limitrofe.

"Cu ocazia percheziţiilor domiciliare au fost găsite diverse cantități de materie vegetală cu aspect de cannabis, semințe de cannabis, precum și ustensile pentru consum, ambalare și distribuire de drogurilor. La sediul DIICOT, Serviciul Teritorial Ploieşti au fost aduse în vederea audierii un număr de 80 de persoane", precizează DIICOT.

Surse judiciare susţin că Cheloo a fost chemat la DIICOT în calitate de consumator, după ce anchetatorii au stabilit legăturile pe care acesta le avea cu restul persoanelor implicate în dosar, scrie romaniatv.net.

Procurorii DIICOT şi poliţiştii antidrog din Prahova au filat, timp de mai multe luni, o grupare de traficanţi de canabis, din care făceau parte zece persoane. Traficanţii aveau, însă, o mulţime de clienţi, din care au fost identificaţi 80, între care şi Cheloo. Acesta a intrat în vizorul DIICOT din cauza legăturilor cu restul persoanelor implicate, care făceau obiectul supravegherii, care a implicat inclusiv interceptarea unor convorbiri telefonice. Astfel, anchetatorii au reuşit să probeze şi implicarea lui Cheloo, motiv pentru care, pe lista imobilelor care au fost percheziţionate se află şi locuinţa acestuia de pe Valea Doftanei.

UPDATE: Ajuns la orele prânzului la DIICOT Ploieşti, Cătălin Ştefan Ion a fost întrebat de ziarişti dacă ştie motivul pentru care a fost adus acolo. "Am venit în plimbare", a răspuns acesta, potrivit Mediafax

Întrebat, de asemenea, dacă se consumau droguri la petrecerile pe care le organiza, Cheloo a refuzat să răspundă. Ziariştii l-au întrebat şi dacă are ceva să-şi reproşeze, iar rapperul a răspuns că are multe să-şi reproşeze. Un jurnalist a remarcat că zâmbeşte totuşi, iar Cheloo a răspuns că se simte "ca un lup când vede atâtea oi în jurul său".

Potrivit anchetatorilor, Cheloo ar fi adus la petreceri diverse cantități de droguri, în special canabis, pe care le dădea și celorlalți invitați. 

Până la ora transmiterii acestei ştiri, peste 50 de persoane au fost aduse la DIICOT Ploieşti, în dosarul în care este vizat şi rapperul. În total, 90 de persoane au primit mandate de aducere în urma a zece percheziţii domiciliare care au avut loc în Bucureşti şi Prahova, în dosarul care vizează traficul de droguri de risc.

Cheloo, solistul trupei Paraziții, a fost ridicat, miercuri dimineață, de DIICOT, iar locuința sa a fost percheziționată. Surse judiciare au declarat, pentru Agerpres, că rapperul este suspect de consum de droguri, la percheziții fiind găsită o cantitate mică de cannabis pentru consum.

El este cercetat într-un dosar pentru trafic de droguri de risc, respectiv cannabis, pe raza județului Prahova, dar și în București, activitatea infracțională desfășurându-se începând cu anul 2015.

În același dosar, miercuri, au loc zece percheziții în Prahova și în municipiul București, iar aproximativ 90 de persoane, între care traficanți de droguri și consumatori, vor fi duse la audieri la sediul DIICOT Ploiești.

Cheloo urma să apară într-o nouă emisiune de la Antena 1, în calitate de jurat, alături de Mihai Bendeac şi Delia. Emisiunea, care se numeşte "iUMOR", este programată la difuzare pe 3 aprilie.

Etichete: audiat, Cheloo, Cheloo droguri, diicot, percheziţii, trafic de droguri

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE