Chiliman lansează panoul anti-şmecherie: parcagiii şi abuzurile hingherilor de maşini, în vizorul Primăriei Sector 1



Primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman, a susţinut miercuri o declaraţie de presă pe tema acţiunii ce are în vizor fenomenele neplăcute cu care se confruntă bucureştenii. Primarul Sectorului 1 are în vizor combaterea "şmecherilor", "cel mai mare inamic al comunităţii noastre", fie că este vorba de şmecherii de pe stradă sau de cei din Primărie. Acţiunile Primăriei nu se vor îndrepta, deci, doar împotriva parcagiilor care agresează şoferii şi le cer bani pentru un serviciu inexistent, mai exact pentru o taxă de protecţie, ci şi împotriva celor care parchează pe spaţii verzi sau în locuri nepermise, şi a celor pe care şoferii îi numesc "hingheri de maşini" - care comit abuzuri, promiţând chiar rezilierea contractului cu firma care ridică maşinile parcate ilegal, în cazul în care nu respectă legislaţia în vigoare.

Primele zone avute în vedere de Chiliman pentru combaterea şmecherilor care bagă practic mâna în buzunarul bucureştenilor,deşi locurile de parcare sunt gratuite, sunt în centrul oraşului, în zone precum: Calea Victoriei, Piaţa Lahovary, Amzei, Dorobanţi-Radu Beller, strada Academiei şi altele, practic, zonele în care este "cea mai mare concetrare de şmecherie pe metrul pătrat" - a declarat Andrei Chiliman.

"Pe termen scurt, avem în vedere două direcţii de combatere a şmecheriei:

- Aplicarea planului de măsuri privind eliminarea aşa-numiţilor parcagii.

- Creşterea gradului de eficienţă a combaterii şmecherilor care parchează ilegal, în paralel cu stoparea abuzurilor firmei de ridicări auto care operează pe raza Sectorului 1."

"Parcagiii, ca şi cerşetorii, reprezintă forma primară de şmecherie cu care se confruntă bucureştenii în viaţa de zi cu zi. Vorbim de indivizi care, abordând un stil care combină cerşetoria şi ameninţarea, îi invită, contra cost, pe bucureşteni să-şi aşeze maşinile pe locuri în care parcarea este fără plată. Cultura urbană i-a numit „parcagii”. Eu îi numesc mici interlopi, întrucât acţionează în haită, iar banii pe care îi adună prin şmecherirea bucureştenilor au, în fapt, valoarea unei taxe de protecţie plătită de şoferii speriaţi că ar putea pleca din locul respectiv cu maşinile zgâriate, fără ştergătoare de parbriz sau oglinzi retrovizoare." -  a spus primarul.

"La începutul iernii, am declanşat o serie de acţiuni ale Poliţiei Locale, menite să combată acest fenomen. Relansăm acum această operaţiune, după un plan de măsuri adecvat combaterii eficiente a fenomenului.  Pentru început, ne vom concentra eforturile în centrul oraşului, în zone precum: Calea Victoriei, Piaţa Lahovary, Amzei, Dorobanţi-Radu Beller, strada Academiei şi altele.  În aceste zone găsim cea mai mare concentraţie de şmecheri care bagă bani în buzunar, deşi parcarea este gratuită. Aceiaşi şmecheri le cer şoferilor taxe şi în parcările cu plată aflate în subordinea Primăriei Capitalei. Aceste parcări sunt gratuite de luni până vineri după ora 17.00, iar sâmbăta şi duminica pe parcursul întregii zile. Și aici parcagiii profită şi cer bani pentru parcare seara şi la sfârşitul săptămânii. În fiecare din aceste zone, Poliţia Locală va patrula zilnic, după un orar bine stabilit, cu misiunea de a-i ridica şi amenda pe aceşti mici interlopi. În fiecare din aceste zone, vom amplasa camere de luat vederi şi panouri de avertizare antişmecherie, prin care cetăţenii sunt informaţi că parcarea este gratuită, îndemnaţi să refuze şantajul şmecherilor şi să anunţe Poliţia Locală la telefonul 021/9540."  -  a anunţat Andrei Chiliman.

"Combaterea aşa-numiţilor parcagii va fi o confruntare de durată, pe care nu o vom putea câştiga fără sprijinul activ al cetăţenilor. Fac, de aceea, un apel la cetăţeni să vină alături de noi în această luptă." - a conchis primarul liberal, referitor la parcagii.

Iosif Bălan, director adjunct al Poliţiei Locale Sector 1, a declarat pentru B365.ro că subalternii săi au în vizor 10-15 "parcagii" care acţionează zilnic pe străzile Sectorului 1. De obicei, aceştia sunt amendaţi pentru "apelare la mila publică în mod repetat" sau pentru şantaj, cu amenzi cuprinse între 200 şi 500 de lei. Cei care nu achită amenda în 30 de zile sunt condamnaţi la muncă în folosul comunităţii: fac curat în parcuri sau la adăpostul de câini comunitari al Primăriei Sector 1.

Hingherii de maşini, avertizaţi

"A doua direcţie pe care vom acţiona pe termen scurt are în vedere o formă de şmecherie cu dublu sens. Pe de-o parte, şmecherii care-şi parchează maşinile într-un dispreţ total şi faţă de codul rutier, şi faţă de concetăţenii lor. Pe de altă parte, şmecheriile firmei de ridicări auto care are contract cu Primăria Sectorului 1.

Am primit nenumărate plângeri ale cetăţenilor ale căror autoturisme au fost ridicate la limita abuzului, prin aplicarea legii fără să se ţină seama de condiţiile din teren: de regulă, maşini ridicate din zone în care, teoretic, parcarea este interzisă, dar oamenii nu au parcări de reşedinţă.

De asemenea, am primit sesizări în care firma de ridicări auto s-a făcut că nu vede maşini pricopsite ale unor şmecheri, parcate pe spaţiul verde sau care blocau o bandă de circulaţie.

Această formă de şmecherie pe banii cetăţenilor din Sectorul 1 nu mai poate continua!

Am cerut firmei de ridicări auto să acţioneze cu prioritate împotriva şmecherilor care cred că strada sau spaţiul verde este proprietatea lor. Am cerut firmei de ridicări auto să acţioneze exclusiv pe arterele şi în zonele centrale pe care le-am stabilit împreună cu Poliţia Locală, în anul 2011. Potrivit acestui plan de intervenţie, sunt excluse zonele şi străzile în care nu există parcări de reşedinţă ori acestea sunt insuficiente.

Dacă firma nu respectă aceste dispoziţii, în 60 de zile voi cere Consiliului Local să rezilieze contractul. Îi asigur că o voi face, chiar dacă va fi ultimul act al meu de primar din prezentul mandat.

În acelaşi timp, îi invit pe cetăţeni să sesizeze orice parcare „şmecherească” nesancţionată şi, mai ales, orice abuz al firmei de ridicări auto, la acelaşi număr de telefon „antişmecherie”: 021/9540.

În final, reiau apelul către cetăţenii Sectorului 1:

Veniţi alături de noi în lupta împotriva şmecheriei! Fără ajutorul dvs. nu putem câştiga” a încheiat primarul declaraţia de presă.

Etichete: Chiliman, panou, parcagii

0/0 COMENTARII
antichiliman
11 Apr 00:21
+0
VOTURI
-0

Sper sa nu mai iasa la alegerile din 2012 Chiliman numit de mine HOȚUL HOȚILOR IN 'CAPITALA CAPITALELOR'

Fratilor asta nu a facut decat sa fure si sa se imbogateasca cit timp a fost primar,a dat autorizatii de constructie la familiile alea de Țigani din cartierul Damaroaia sa construiasca blocuri pe toate strazile din nordul Bucurestiului ; Șos. Chitilei,Buc.Noi,Damaroaia,Sisesti,P-ța Chibrit,P-ța Domenii si altele care in schimb a primit sume enorme de bani,terenuri si chiar apartamente in aceste blocuri numite 'DE LUX',construite in mare viteza si de proasta calitate ca doar sint de vanzare pentru fraieri,si sint din astia grupa mare.La ultimele alegeri a inceput o mare constructie la P-ța MUREȘ pe care a abandonat-o dupa ce și-a vazut sacii in caruța.Oamenii tot mai spera ca vor avea si ei o piața in cartier sa nu mai bata drumul pana la Domenii,16 Februarie,1 Mai,si altele.In loc de piața este o mare groapa care se vrea a fi si imprejmuita de un gard de tabla care nici ala nu mai este fiinca au avut grija țiganii sa-l fure si sa puna in pericol viata cetatenilor.Domnilor ar fi mult prea multe de spus si nu este timp dar macar raspandiți comentariul și vorbe anti chiliman ca poate asa nu-l mai voteaza lumea asta credula.

doru
06 Apr 00:52
+0
VOTURI
-0

Ai uitat cand se plateau circa 900 lei pentru o ridicare auto. Rusine , rusine si iar rusine PNL-ist imputit ,

doru
06 Apr 00:50
+0
VOTURI
-0

S-a trezit si primarul Chiliman ( bani din panselute , bani din ridicari auto abuzive , bani pe anvelopari , bani si iar banii pentru el si clica lui....) acum vorbeste de parca nu ar fost primar , un escoroc pe scurt

madalina
05 Apr 11:56
+0
VOTURI
-0

abuzuri ai facut tu chilimane, pe durata intregului mandat! abuzuri impotriva cetatenilor tai, ii compatimesc pe cei din sectorul 1. pai la mine in sector, piedone s-a ingrijit ca noi sa avem cea mai mica taxa pt ridicarea masinilor! ce parere aveti? deci se poate...

little_angel
04 Apr 22:10
+0
VOTURI
-0

c e aia Politia Locala?? SRL-ul inventat de primarii???? Gadienii care pazeau parcurile acum au devenit politisti???? Daca nu au legitimatie de la ministerul de interne nu sint din politia nationala nu au nici o autoritate, chiar daca e o lege absurda care le da dreptul sa se plimbe cu masini cu girofar. sint ineficienti si nu au nici o autoritate.... directorul ala Balan este un incompetent cu maxim 4 clase... cit despre directorul general. ei bine spagarul ala a cam disparut din peisaj..

Eugen
04 Apr 18:55
+0
VOTURI
-0

Parcarile sunt o chestie foarte serioasa si e inadmisibil sa ne ridicati masinile, abuziv, desi nu sunt locuri de parcare.

Despre cuantumul taxei de ridicare ce sa mai spun ... hotie curata !

rds
04 Apr 19:26
+0
VOTURI
-0

Pai ... 350 de lei + TVA ti se pare mult? Du-te si parcheaza in alte sectoare si vezi cat e! Spor!

Geo
04 Apr 18:12
+0
VOTURI
-0

Asteptam ca primarul sa faca locuri de parcare, sa scada semnificativ tarifele de rificare si sa regleze strict conditiile in care se ridica masinile.



Nu oricum si in orice conditii vor prietenii primarului, ce au primit aceasta mare afacere de ridicari auto si o folosesc abuziv !

rds
04 Apr 19:24
+0
VOTURI
-0

Pai momentan proiecte sunt! Sa vina aprobarile si fondurile si gata! Se apuca de munca... Eu nu inteleg de ce va plangeti ca nu sunt locuri de parcare , in conditiile in care va parcati masinile pe liniile de tramvai!

Catalin Rusoiu
04 Apr 19:51
+0
VOTURI
-0

Pai spre deosebire de alte sectoare in sectorul 1 sunt multe locuri de parcare. Si e si cea mai mica taxa

Doru
04 Apr 18:07
+0
VOTURI
-0

In zona Piata Dorobanti se ridica DOAR masinile din zona liceului Caragiale, unde ducem copiii la scoala.

STIE PRIMARUL ASTA ?

De cele de pe Beller, baietii nu se ating ca si-o iau pe cocoase de la smecherii cu Bentley-uri, iar politia comunitara, pusa sa vegheze, doarme in masini.

In schimb ridica masinile parcate ca vai de ele, pe alei, unde nu incurca pe nimeni, in spatele blocurilor pe Iancu de Hunedoara, ori aiurea.

Cum justifica Politia Comunitara, care insoteste masinile de ridicare, aceste fapte ?

DAR PRIMARUL CUM JUSTIFICA ASTA ?

Cati bani ne veti mai fura din buzunare ?

rds
04 Apr 19:20
+0
VOTURI
-0

Cum? Pai vezi ca politia face poze inainte de a fi ridicata masina parcata neregulamentar. Deci? Dovezi au daca vrei... trebuie doar sa intrebi!

mitica
04 Apr 16:29
+0
VOTURI
-0

Angajatii firmei Romprest, au impartit pungi cu mancare in fata manastirii Casin.

-Florin Walter (fost Busca- ptr a scapa de problemele penale), a primit salubrizarea si ridicarea masinilor parcate illegal in sectorul 1 de la Chiliman, după ce a eliminat de pe piaţă societatea REBU

rds
04 Apr 19:18
+0
VOTURI
-0

Eu nu am primit nimic... Tu? Dar esti sigur ca aia nu strangeau gunoiul cumva? Sa inteleg ca te hranesti cu resturi menajere?

bobo
04 Apr 16:28
+0
VOTURI
-0

Acesta este PRIETENUL bun al lui Chiliman care face legea cu parcarile masinilor in sectorul 1- practicand cele mai mari preturi din tot Bucurestiul.

Scandalul Florian Walter care a început campania electorală pentru Andrei Chiliman .

rds
04 Apr 19:17
+0
VOTURI
-0

Sunt ferm convins ca asa este... aaa... Pardon , tu esti ferm convins ca asa este , nu? Mare e gradina...

Maia
04 Apr 20:06
+0
VOTURI
-0

Daca primaria sect 1 initiaza un proiect benefic tuturor, gata e campanie, gata e pacaleala.Abia astept sa vad cum ramaneti cu gurile cascate cand n-o samai vedeti parcangi.

Mihai Baciu
04 Apr 13:28
+0
VOTURI
-0

Nu ar strica si niste camere video la aceste panouri, filati parcagii, urmariti si sanctionati.

maftei
04 Apr 16:30
+0
VOTURI
-0

CFR Transauto SRL practică cel mai mare tarif din Bucureşti. Acesta este de 1.100 de lei pe zi şi reprezintă contravaloarea ridicării, transportului şi a depozitării maşinii ridicate, plus amenda. Toate sub bagheta lui Chiliman

Sabrina Ioana Iordache
04 Apr 13:15
+0
VOTURI
-0

In acest mod cu siguranta se va reduce semnificativ numarul parcagiilor. Dar nimic nu se poate face fara cooperarea noastra,cum a spus si Catalin Rusoiu, in loc sa scoatem 5 lei, mai bine scoatem telefonul si sunam la politie.

Ioana Alexandra Ghinda
04 Apr 13:10
+0
VOTURI
-0

Felicitari, asa poate vom scapa de "parcangii". M-am saturat sa mi se ceara bani pentru parcarea pe spatiul public.

Andrei Ionel
04 Apr 18:58
+0
VOTURI
-0

Avand in vedere arterele mentionate mai sus, parerea mea ar fi sa... nu mai parchezi deloc :) nici tu, nici altii! Si sa folosesti transportul in comun ca noi toti fraierii care suportam cozile in trafic din cauza autoturismelor personale. In rest, sunt de acord cu intentia primarului Chiliman, acum, in prag de alegeri :)

Catalin Rusoiu
04 Apr 12:54
+0
VOTURI
-0

Daca noi, cetatenii nu vom apela la Politie, va fi foarte grea aceasta batalie. Incurajez oamenii cand baga mana in buzunar sa scoata telefonul si sa sune la politie, decat sa scoata 5 lei pentru parcangii.

popalie
04 Apr 14:24
+0
VOTURI
-0

chiliman i-a bagat pe astia pe felie si acum ca nu si-a mai primit partea si acum se cearta cu ei .

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE