Chiliman se vrea repus în funcţia de preşedinte al PNL Bucureşti



Crin Antonescu spera ca Andrei Chiliman sa fie exclus din partid
Crin Antonescu speră ca Andrei Chiliman să fie exclus din partid
Foto: (Foto: machiavelli.ro)

Chiliman nu-şi va da demisia din PNL după demiterea lui din fruntea PNL Bucureşti, în urma unei decizii aprig constestate a Consiliului Naţional Executiv al acestui partid, după cum au declarat pentru evz.ro, surse liberale. Atât edilul Sectorului 1 cât şi Dan Cristian Popescu, colegul său demis din fruntea PNL sector 2, au depus, marţi, la Curtea de Onoare şi Arbitraj a PNL două contestaţii prin care cer explicaţii şi motivaţia statutară care a stat la baza demiterii lor de la conducerea celor două organizaţii.

Chiliman va susţine marţi, la ora 18.00, o conferinţă de presă, pe această temă, la sediul PNL Bucureşti.

”Conform statutului PNL nu poţi suferi o astfel de sancţiune decât dacă ai făcut ceva grav, rău pentru partid. Vreau să ştiu ce rău am făcut. Până şi preşedintele Crin Antonescu a spus că nu este vorba de vreo sancţiune. Și atunci ori se sancţionează şi se spune dacă am făcut ceva, ori se revine asupra deciziei”, a declarat Cristian Popescu, acum simplu membru PNL.

Fostul lider al PNL Sector 2 a mai precizat că abia după alegerile locale speră că va fi reglementată situaţia la Bucureşti, sugerând că, în prezent, Antonescu nu are niciun interes să rişte să piardă din mână frâiele organizaţiei înainte de locale, repunându-l în funcţie pe Chiliman.

Deciziile Curţii de Onoare şi de Arbitraj, precum şi deciziile Consiliilor Teritoriale de Arbitraj rămase definitive sunt obligatorii pentru toţi membrii PNL, precum şi pentru toate organismele de conducere ale partidului.

Etichete: Andrei Chiliman, contestaţie, Dan Cristian Popescu, demisie

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE