Chiliman, un nou atac la Antonescu: ''Eu nu pot accepta dictatura lui''



Andrei Chiliman lansează noi atacuri la adresa lui Crin Antonescu, acuzând conducerea dictatorială şi atitudinea antioccidentală a liderului PNL. Edilul sectorului 1 spune că Antonescu, "atunci când se uită la harta României, se uită în dreapta României prea mult".

Andrei Chiliman
Andrei Chiliman
Foto: ghimpele.ro

Rămas simplu membru al PNL, Andrei Chiliman spune că atitudinea antioccidentală a lui Crin Antonescu riscă să facă mult rău şi partidului şi ţării, iar "cel mai grav lucru s-a petrecut anul trecut, in vara, si apoi a mai fost urmat de diverse atitudini care nu sunt in standardul principiilor, valorilor occidentale", informează rtv.net.

"Cred ca totul porneste de la dorinta dansului de a ajunge cu orice pret, subliniez, cu orice pret, presedinte al Romaniei. Chiar cu sacrificarea acestor valori occidentale, cu sacrificarea, cred, si a PNL", a declarat Chiliman, într-un interviu pentru ziare.com.

În ceea ce priveşte politica de racolări dusă de conducerea PNL, Chiliman a spus că e "o politică greşită fundamental".

"Vin oameni care cand noi incercam sa incropim PNL, la inceputul anilor 90, si era o lupta complet inegala cu fortele provenind din fostul sistem, s-au dus si s-au asezat unde trebuie, au fost socialisti, social democrati si eu nu cred ca oameni care se muta dintr-o parte in alta pot sa creeze soliditatea si stabilitatea unui partid, pentru ca sunt oportunisti. Un om care azi e de stanga, maine de dreapta, poimaine poate fi din nou de stanga, e oportunist. Ce baza poti sa ai intr-un oportunist? Pe de alta parte, ultimul care a venit in PNL, dl. Stanisoara, a zis mai demult un mare adevar despre dl. Antonescu si nu pot decat sa subscriu la el. A spus ca s-a comportat si se comporta ca dl. Goe", a spus primarul liberal.

Chiliman a arătat că, în ciuda declaraţiilor sale critice, nu crede ca există motive reale să fie exclus din PNL.

"Eu nu cred ca exista motive reale sa fiu exclus din PNL pentru ca, in statut, poti fi exclus doar daca critici partidul in ansamblu. (...) Dl. Antonescu a vrut sa aiba un partid supus dorintelor dansului de a ajunge presedintele Romaniei si prin felul in care au fost trimisi delegatii la congres si-a obtinut o majoritate in favoarea dansului", a precizat liberalul.

Întrebat cine ar trebui să conducă PNL pentru redresare, Chiliman a răspuns: "Mi-e greu sa spun un singur nume. Calin Popescu Tariceanu poate fi un nume. Poate si altii. Eu nu mi-am propus sa ocup o functie. Dar conducatori buni exista."

Etichete: Chiliman, Crin Antonescu

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE