Chirurgii de la Fundeni au atins RECORDUL de 100 de transplanturi de ficat în 2013 şi 500 în total



Chirurgii de la Institutul Clinic Fundeni, coordonaţi de profesorul Irinel Popescu, au făcut, luni, două transplanturi de ficat, ajungând la 100 de intervenţii în acest an şi 500 în total, un record pentru această activitate, a declarat pentru MEDIAFAX managerul unităţii, Carmen Orban.

Doctorul Irinel Popescu de la Institutul Clinic Fundeni a realizat o permiera in Rominia (Foto: Grup RC)
Doctorul Irinel Popescu de la Institutul Clinic Fundeni a realizat o permieră în Romînia (Foto: Grup RC)

Profesorul Irinel Popescu a spus că transplanturile au fost făcute unei paciente de 59 ani cu ciroză hepatică cauzată de infecţii cu virusurile B şi D, precum şi unui pacient de 57 de ani, cu ciroză hepatică, în urma unei infecţii cu virus C, scrie Mediafax.

Ambele transplanturi făcute luni în Centrul de Chirurgie Generală şi Transplant Hepatic "Dan Setlacec" din Institutul Clinic Fundeni au decurs normal, a precizat profesorul Irinel Popescu.

El a mai spus că la Institutul Clinic Fundeni au fost operate persoane cu diverse suferinţe grave ale fictului, iar vârstele au fost de la copii de un an la adulţi de peste 50 de ani.

"Timeea Balog este primul copil din România care a beneficiat de un transplant hepatic. A fost operată în urmă cu 13 ani, când avea doar un an şi trei luni. O altă premieră a fost şi operaţia de transplant cu ficat împărţit. Două vieţi au putut fi salvate după ce ficatul unui tânar, aflat în moarte cerebrală, a fost donat unor bolnavi. Un singur ficat disponibil şi doi tineri de 17 şi 24 de ani care se luptau cu moartea", a mai spus profesorul Irinel Popescu.

Potrivit chirurgului, necesităţile României în materie de transplant hepatic sunt chiar mai mari, dar atingerea cifrei de o sută în 2013 reprezintă o performanţă remarcabilă pentru transplantul de organe solide din România, în contextul în care şi rezultatele postoperatorii sunt la nivelul celor internaţionale.

"Un rol important în atingerea acestui rezultat l-a avut Agenţia Naţională de Transplant, la care s-a adăugat un suport mediatic susţinut, mai ales în prima parte a anului, precum şi introducerea funcţiei de «persoană responsabilă de procesul de donare» în marile spitale ale României. Această reuşită se datorează şi susţinerii acordate de Ministerul Sănătăţii programului de transplant derulat în Institutul Clinic Fundeni şi nu în ultimul rând profesionalismului echipei din I.C. Fundeni", a mai spus profesorul Irinel Popescu.

În octombrie 2000, Timeea Balogh, atunci în vârstă de un an şi două luni, a primit o porţiune din ficatul mamei. Timeea suferea de atrezie biliară, ficatul fetiţei nu a funcţionat cum trebuie, iar în timp boala a afectat şi celelalte organe. Intervenţia realizată de medicii de la Institutul Fundeni, în colaborare cu o echipă de specialişti germani, a fost prima de acest fel din România.

Etichete: Fundeni, transplant de ficat

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE