Chirurgul Mircea Beuran de la Spitalul Floreasca, DEMIS din funcția de șef de secție - Surse



Spitalul de urgență Floreasca a fost amendat de Inspecția Sanitară de Stat cu 20.000 de lei pentru cazul pacientei care a luat foc pe masa de operație, iar chirurgul Mircea Beuran, coordonatorul intervenției, va fi demis din funcția de șef de secție, au declarat surse autorizate pentru HotNews.ro.

Chirurgul Mircea Beuran de la Spitalul Floreasca, DEMIS din functia de sef de sectie - Surse
Chirurgul Mircea Beuran de la Spitalul Floreasca, DEMIS din funcția de șef de secție - Surse

Decizia de demitere a fost emisă deja de managerul spitalului, Ionuț Negoi, au adăugat sursele.

De asemenea, medicii care au participat la operația în care a avut loc tragicul incident au fost amendați cu circa 2.000 de lei fiecare, au precizat aceleași surse pentru Hotnews.

Amenzile de 20.000 de lei pentru spital si aproximativ cate 2.000 de lei pentru medicii care au participat la operatie sunt amenzi administrative si au fost date de Inspectia Sanitara de Stat.

Concuziile oficiale ale controlului efectuat de Corpul de Control al Ministerului Sanatatii si Inspectia Sanitara de Stat la Spitalul Floreasca vor fi prezentate mâine dimineatã, la ora 10:00, de ministrul Sãnãtãtii, Victor Costache, într-o conferintã de presã.

Săptămâna trecută, Autoritatea Națională pentru Managementul Calității în Sănătate, instituția care acreditează spitalele din România în vederea funcționării, a anunțat că a ridicat acreditarea Spitalului de Urgență Floreasca din București, din cauză că incidentul din sala de operație, când o femeie a suferit arsuri pe 40% din suprafața corpului, ar fi trebuit raportat, conform legii, în termen de maximum 24 de ore.

Pacienta care a luat foc în timpul operației coordonate de chirurgul Mircea Beuran a suferit arsuri pe 40% din suprafața corpului și a fost timp de câteva zile în stare critică, după incident. Ea a murit ulterior.

Ridicarea acreditării Spitalului Floreasca reprezintă, însă, doar o sancțiune pe hârtie. Spitalul își va continua activitatea.

Etichete: demitere mircea beuran, Mircea Beuran, pacienta arsa, spital floreasca

0/1 COMENTARII
Vlad Tepes
06 ian 17:36
+0
VOTURI
-0
Dementii care l-au demis pe profesor sa se astepte la actiuni de retorsiune !!!

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE