Cinci mașini cu numere românești, incendiate la Roma



Ministerul Afacerilor Externe, prin intermediul Ambasadei României la Roma, s-a autosesizat cu privire la un incident care a avut loc duminică dimineața, în urma căruia cinci mașini cu număr de înmatriculare românesc au fost incendiate pe o stradă din capitala Italiei.

Cinci masini cu numere romanesti, incendiate la Roma
Cinci mașini cu numere românești, incendiate la Roma

Potrivit unui comunicat al MAE, misiunea diplomatică a întreprins, în regim de urgență, demersurile legale atât pe lângă Comandamentul de pompieri din Roma, cât și pe lângă Comandamentul central al carabinierilor din Roma, în vederea obținerii de informații oficiale referitoare la circumstanțele producerii incidentului și a identității deținătorilor autovehiculelor incendiate.

Conform primelor date obținute, în afara pagubelor materiale, incidentul nu s-a soldat cu victime.

MAE, prin Ambasada României la Roma, urmărește cu deosebită atenție cazul, fiind în așteptarea unui răspuns oficial din partea autorităților locale.

"Ministerul Afacerilor Externe constată că nu este pentru prima oară când are loc un astfel de episod în perimetrul capitalei italiene în care autovehicule cu numere de înregistrare românești sunt incendiate, aceasta inducând suspiciunea că asemenea acte ar putea avea și motivații de natură xenofobă. Pe acest fond, Ministerul Afacerilor Externe exprimă așteptarea ca autoritățile locale să investigheze cu maximă seriozitate incidentul produs în dimineața zilei de 1 martie 2015, inclusiv sub aspectul săvârșirii unei fapte cu motivații xenofobe", se spune în comunicatul MAE.

Etichete: mașini incendiate, Ministerul Afacerilor Externe, Roma, români, România

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE
    TOPUL ŞTIRILOR    ÎN ULTIMELE 24h