Cine sunt candidaţii PSD pentru primăriile din Bucureşti - surse



PSD urmează să valideze în şedinţa Comitetului Executiv Naţional candidaturile pentru primăriile din Bucureşti. Potrivit unor surse citate de realitatea.net, la Primăria Capitalei va candida Gabriela Firea, în timp ce pentru cele 6 sectoare, social-democraţii au o înțelegere cu ALDE și UNPR. 

Alegerile locale vor avea loc pe 5 iunie
Alegerile locale vor avea loc pe 5 iunie

Astfel, scrie sursa citată, la Sectorul 1, PSD va merge pe mâna candidatului ALDE, Laura Chiriac.  La sectorul 2, PSD îl va susține pe Neculai Onțanu, candidatul UNPR, cel care are cele mai mari șanse să câștige un nou mandat.

La sectorul 3, Robert Negoiță rămâne candidatul PSD, acesta fiind cotat cu un scor foarte mare și în sondajele PNL. La sectorul 4, PSD îl va susține pe candidatul ALDE, Ștefan Spiridon.

În schimb, la sectorul 5, după ce Cristian Rizea a fost anchetat de DNA, PSD a fost nevoit să își caute un alt candidat. Potrivit unor surse, social- democrații vor merge pe mâna lui Daniel Florea, deputat PSD.

Nu în ultimul rând, o repoziționare a fost și la sectorul 6. Dacă favorit era inițial Gabriel Mutu, senator PSD, se pare că social-democrații îl vor susține pe Ștefan Florescu, ca independent. Acesta era în cărți și pentru a candida din partea PNL, dar Cătălin Predoiu a anunțat că liberalii nu îl vor susține.

Etichete: alegeri bucuresti, alegeri locale 2016, candidati PSD Bucuresti, Gabriela Firea, psd

0/1 COMENTARII
Marius
16 Mar 19:44
+0
VOTURI
-0
Vrei sa câstigi bani în timpul liber? Nimic mai simplu: vino în echipa noastra, studiaza cele 12 lectii
pe care ti le oferim gratis si vei avea instrumentele necesare … SPOR LA TREABA SI LA BANI!!!!
NU îti oferim bani, ci posibilitatea de a munci 2-3 ore pe zi în timpul tau liber, acasa, pentru a câstica bani!
Cautam urgent colaboratori part-time pentru activitati de promovarea electronica a cartilor.
Acest proiect vizeaza si piata americana a cartilor electronice. Oferim contract de comision.
Îti trebuie doar un calculator cu conexiune Internet, cunostinte minime de utilizare PC,
perseverenta si rabdare. Poti câstiga între 100 si 285 EURO înca din prima luna,
sau 25000 EURO înca din primul an. Începe chiar acum trimitand mesajul “Detalii PROIECT”
la una dintre adresele de e-mail: proiect.online_2016@yahoo.com

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE