Cioacă poate ieşi din puşcărie în 3 ani. Cum se poate folosi de Noul Cod Penal



Cristian Cioacă ar putea scapă cu o pedeapsă de numai 3 ani de puşcărie, pentru uciderea Elodiei. Teoria aparţine unui cunoscut avocat, care explică ce strategie ar putea aplică poliţistul, în contextul noului cod penal.

Cristian Cioaca va fi eliberat
Cristian Cioacă va fi eliberat

Noul Cod Penal l-ar putea ajuta pe Cristian Cioacă să ispăşească o pedeapsă mult mai mică în raport cu cea pe care a primit-o pentru uciderea soţiei sale, Elodia Ghinescu. Avocatul Artin Sarchizian a declarat pentru Cancan.ro că, în primul rând, Cioacă ar trebui să-şi asume crimă.

"Dacă Cioacă recunoaşte că, pe fondul unei neînţelegeri conjugale, i-a aplicat o lovitură Elodiei, din cauza căreia aceasta s-a dezechilibrat, lovindu-se de un corp dur, decedând, atunci încadrarea juridică a faptei nu va mai fi la omor calificat, ci la infracţiunea de lovituri cauzatoare de moarte. Diferenţa între cele două o face forma de vinovăţie. La omor, s-a urmărit sau s-a acceptat suprimarea vieţii victimei, pe când la lovituri cauzatoare de moarte, nu s-a urmărit şi nici nu s-a acceptat asta".

Avantajul constă în faptul că, potrivit Noului Cod Penal, pedeapsa pentru lovitura cauzatoare de moarte este închisoarea de până la 12 ani. Acesta ar fi primul pas care i-ar uşura viaţa lui Cristian Cioacă. Posibila infidelitate a soţiei lui i-ar mai putea scădea din anii de pedeapsă.

"Dacă se reţine că atitudinea violentă a lui Cioacă a fost produsă pe fondul unei tulburări/emoţii cauzate de infidelitatea Elodiei, atunci se poate reţine circumstanţa provocării, care ar duce la reducerea cu 1/3 a limitei de pedeapsă. Astfel, se ajunge la 8 ani. Judecătorul va da cel mai probabil 6-7 ani. Astfel, şansa lui Cioacă de a se elibera condiţionat va fi reală în maximum 3-4 ani, din care scădem cât a stat arestat, circa un an", a mai spus avocatul.

Etichete: cod penal, Cristian Cioacă, elodia ghinescu, închisoare, pedeapsă

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE
    TOPUL ŞTIRILOR    ÎN ULTIMELE 24h