Cioloș invită românii să doneze pentru "Cumințenia Pământului". Ce mesaj a postat pe Facebook VIDEO



Premierul Dacian Cioloș invită românii să participe la procesul de subscripție publică pentru achiziționarea operei de artă "Cumințenia Pământului" a lui Constantin Brâncuși.

Dacian Ciolos
Dacian Cioloş

"Astăzi începem campania de subscripție publică pentru 'Cumințenia Pământului' de Brâncuși. Încă de când am aflat că această operă de artă va fi pusă în vânzare, în urma apelurilor mai multor oameni de cultură din România, am inițiat acțiuni, demersuri pe lângă Guvernul României din acea vreme pentru a-și exercita dreptul de preempțiune, pentru că credeam cu tărie, așa cum cred și acum, că trebuie împreună, statul cu cetățenii români, să găsim soluții pentru ca această operă de artă, reprezentativă nu doar pentru Brâncuși, dar și pentru cultura românească, să rămână nu doar în patrimoniul național, dar să rămână în patrimoniul public și să fie accesibilă pentru toți cei care doresc să o vadă", spune Dacian Cioloș, într-o înregistrare video publicată joi, pe Facebook.

Premierul îi invită pe toți cei interesați să doneze atât cât le permit resursele.

"Vă invit, așadar, pe toți să participați la acest proces de subscripție publică cu donații, pe fiecare după cât ne permit resursele pe care le avem la dispoziție, pentru a demonstra că putem împreună să ne atingem obiective chiar dacă ele sunt din sfera culturii sau cu atât mai mult cu cât ele sunt în sfera culturii și vizează o operă cum este aceasta, care este reprezentativă pentru noi. Și asta pentru că Brâncuși este și al meu, așa cum este și al vostru și este al nostru, al tuturor. Dar acest al nostru, al tuturor, trece prin asumarea noastră personală, a fiecăruia dintre noi", mai afirmă Cioloș.

Mesajul prim-ministrului este însoțit de site-ul www.brancusiealmeu.ro, unde sunt prezentate informațiile necesare celor interesați să doneze pentru "Cumințenia Pământului".

Etichete: constantin brancusi, cumintenia pamantului, dacian ciolos, dacian ciolos cumintenia pamantului

0/2 COMENTARII
@ Marean
19 May 17:21
+0
VOTURI
-0
N-ai inteles nimic. Crezi ca e atat de greu pentru stat sa stranga alea 11 milioane de euro? Nu, pentru ca tot din banii tai ii strang.
Ciolos a vrut sa dea o lectie. Hai sa punem toti bani, voluntar, sa fim o natiune unita. Din pacate, unii ca tine sunt deja prea dusi in noroi, irecuperabili. "De ce sa dau eu banii? Sa-i dea ala de langa mine! Eu vreau doar sa profit, fara sa contribui!"

Va plang, si plang si tara asta, populata de maimute ca voi!
Marian
19 May 16:25
+0
VOTURI
-0
Chiar dacă îţi cumperi o maşină sau o casă şi ai plătit toate ratele, ea nu este în proprietatea ta în realitate deoarece eşti obligat de stat să plăteşti impozit pe ea, adică chirie, altfel ajungi să ai datorii şi să îţi fie luată. Dacă vrei să bei apă, trebuie să o cumperi de la cineva, căci apa nu mai este un bun natural. Dacă vrei să ai o bucată de pământ pe care să îţi cultivi legumele şi fructele tale, trebuie să cumperi terenul pentru că nu mai există nimic liber, totul aparţine altcuiva.
Deci ca să exişti pe acest Pământ eşti obligat să plăteşti taxe şi impozite până la sfârşitul vieţii şi să faci ce vor alţii, iar ei au tupeul să îndemne acum cetăţeanul să mai dea bani şi pe o piatră? Cât de limitat intelectual să fii ca să faci acest lucru? Unde sunt oamenii care gândesc, căci eu nu îi văd?

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE
    TOPUL ŞTIRILOR    ÎN ULTIMELE 24h