EXCLUSIV: Am pătruns în ELTA-una din cele mai ciudate secte românești: "Apa face rău, țigara e bună"



Adepţii sectei spirituale ELTA resping apa, care poate chiar "să dizolve corpul", nu mănâncă niciun fel de aliment gătit sau carne. Ei cred, de altfel, că drogurile sunt interzise de autorități nu pentru că ar fi nocive, ci pentru a crește consumul de carne. În schimb, beau bere, cafea, fumează şi "propovăduiesc" sexul fără orgasm. Astfel, ei speră să descopere adevărata cale spre viaţa veşnică. Ne-am întâlnit cu eltiştii din Bucureşti şi am intrat, pe cât se poate, în lumea "primilor creștini", asa cum îsi spun aceştia.

ELTA, secta spirituala care te invata cum poti ajunge nemuritor
ELTA, secta spirituală care te învaţă cum poţi ajunge nemuritor
Foto: facebook Elta Universitate Asociaţie

ALTE ȘTIRI DIN: NEWS

    CITEŞTE TOATE ŞTIRILE DIN: NEWS

ELTA, asociaţia spirituală care se autointitulează ELTA Universitate, a fost întemeiată în 1990 de Ion Dumitrescu. Are 13 filiale în ţară şi, de-a lungul timpului, 20.000 de adepţi au făcut parte din asociaţie. Unii au renunţat, alţii au rămas până astăzi.

Reprezentanţii filialei din Bucureşti sunt Alina şi Marcel. În apartamentul lor, unii dintre adepţii ELTA din Capitală se întâlnesc în fiecare miercuri.

Pentru început, m-am întâlnit cu Alina în Centrul Vechi, la o cafenea. Are 44 de ani şi este în ELTA de la 25 de ani. Nu mai lucrează de când s-a înscris în asociaţie. S-a cunoscut cu Marcel, partenerul ei de viaţă, aici, în ELTA. Ambii au renunţat la serviciu atunci când au intrat în contact cu învăţăturile ELTEI şi nu au mai revenit niciodată pe piaţa muncii. Se întreţin greu, din puţinele ajutoare pe care le primeşte asociaţia şi din banii pe care îi mai primesc de la părinţi.  Dar, susțin ei, faptul că au descoperit "adevărata cale, adevăratul sens al vieţii" îi ajută să treacă peste aceste lipsuri.

Ne aşezăm la masă si comandă bere. Pare a fi băutura de suflet eltiştilor, deoarece este făcută din "pâine naturală". 

Îşi scoate pe masă porţigareta. Fumează ţigări din tutun făcute de ei. Deşi eltiştii susţin o alimentaţie complet naturală şi privesc trupul ca pe un templu pe care trebuie să-l îngrijeşti, sunt pro fumat. "Ţigara nu poate face rău unui corp care se alimentează doar natural", aşa consideră ei. Dimpotrivă, "unui organism sănătos ţigara nu face decât să-i amplifice această stare de sănătate", susțin eltiștii. Au şi o explicaţie pentru asta, însă logica acesteia nu poate fi înţeleasă decât de membrii asociaţiei. "În acest moment corpul are la bază carbonul, care se dovedeşte a avea o mare deficienţă: este moale, leneş, determină lenea, boala, decadenţa. Astfel, noi trebuie să ne folosim de un alt element, azotul, care se caracterizează prin curiozitate, dinamicitate. Acesta se găseşte în anumite substanţe denumite alcaloizi. Cele mai la îndemână sunt cofeina din cafea, nicotina din tutun, alte componente ce le găsim în Coca Cola şi în droguri (acestea sunt mai concentrate şi mai deosebite, de aceea se duce o luptă acerbă pentru interzicerea lor, pentru a nu se renunţa la carne)". Deci, eltiştii consideră că drogurile sunt interzise nu pentru că ar fi substanţe toxice, care fac un rău deosebit corpului, ci pentru a face omenirea să consume carne, acest duşman de temut al corpului uman. Acest paragraf este preluat din Manualul de Alimentaţie- Elta Universitate, scris de Ion Dumitrescu, cel care a înfiinţat asociaţie.

Apoi îmi prezintă Universitatea ELTA. O întreb, pentru început, de cel care a înfiinţat asociaţia, Ion Dumitrescu. Lasă privirea în jos şi-mi spune, cu buzele tremurânde, că a trecut dincolo în ianuarie anul acesta. Avea puţin peste 60 de ani. "Mulţi s-au mirat că a murit. Eu am înţeles.. Avea multe probleme din trecut care l-au afectat". Ion Dumitrescu prezenta şi o emisiune despre organizaţie, care putea fi vizionată online, dar acum emisiunea nu se mai ţine. Se gândesc să numească pe cineva pentru a-l putea înlocui, încă nu s-a stabilit nimic.

Îmi spune că nemurirea există. Sunt mulţi nemuritori printre noi, dar nu se arată, nu-i putem vedea. Alimentându-te natural, urmând îndemnurile asociaţiei, poţi să-ţi stăpâneşti trupul mii de ani. 

Totuşi, eltiştii sunt susţinători înfocaţi ai reîncarnării. Alina nu crede în Rai sau în Iad. "Totul se întâmplă aici, pe Pământ. Trăim într-un corp, ne continuăm existenţa în altul şi tot aşa. Omul se naşte cu toate experienţele lui din trecut. Totuşi, corpul asta pe care-l avem acum se consideră a fi în varianta lui cea mai bună. De aceea, se consideră că oamenii şi-l pot păstra, pot deveni nemuritori", îmi spune ea.

O întreb dacă este posibil ca Ion Dumitrescu să mai fie încă printre noi. Mi-a zis, râzând, că nu vrea să mă sperie sau să speculeze, dar că este posibil să fie încă aici...

ELTA a inventat o nouă modalitate de a studia sexul: sexofia. Principiul general al sexofiei eltiste este sexul fără ejaculare, la bărbaţi, fără orgasm, la femei. Dacă încalci acest principiu îţi pierzi energia prin finalitatea actului sexual şi-ţi semnezi sentinţa la moarte.
"Preoţii şi cei ce sunt în funcţii de decizie şi, implicit, de responsabilitate, ştiu bine acest aspect: că relaţia la nivel de curenţi cosmici nu trebuie finalizată prin ejaculare la barbati şi orgasm la femei; astfel se menţine energia şi, mai ales, amplificarea ei; acest aspect a fost ascuns sau cifrat prin fel şi fel de mofturi religioase, şi aşa se face că medicina actuala a căzut în plasa fără fund a ignoranţei, pledând pentru ejaculare şi orgasm, situaţii când se scurt-circuitează energia cosmică, antrenând după ea o devitalizare masivă ce determină îmbătrânirea şi moartea corpului fizic", scrie în manualul citat mai sus.

Asociaţia a inventat pâinea ELTA, după o reţetă proprie. Cei care se iniţiază în tainele sectei spirituale încep prin a consuma această pâine. Pâinea Naturală (asta este denumirea pompoasă prin care este recunoscută pâinea care face miracole a Eltei) este un produs deshidratat, din tărâţe de grâu şi zer de la laptele de vacă.
"Termenul de valabilitate, în condiţii normale, putem spune că este nelimitat. Pe produsele noastre s-au indicat 3 ani", spun reprezentanţii Eltei. Pâinea aceasta pare că este făcută din rumeguş, dar, dacă îi credem pe producători, are efecte miraculoase: mănânci un kilogram şi slăbeşti un kilogram, te vindeci de constipaţie, ulcer, hepatită, chiar şi de cancer.  
Alina îmi prezintă cum ar trebui să se desfăşoare alimentaţia naturală. Aceasta cuprinde trei etape. La început numai alimente naturale: legume, fructe, seminţe, ouă, lapte nepasteurizat, ciorbă negătită, totul consumat crud, fără alimentele fierte, coapte, prăjite, etc. Etapa a doua a alimentaţiei, care constă numai în lichide, dar nu şi apă. Alimentele se pun în mixer şi se ingerează. Scopul este însă să se ajungă la etapa a treia a alimentaţiei, în care omul nu mai mănâncă nimic. "Oamenii nu se hrănesc cu gura, se hrănesc cu nasul, luăm tot ce ne trebuie ca să existăm doar prin respiraţie". Alina a ajuns la stadiul în care mănâncă doar câte o salată pe zi.
Eltistii resping carnea. "Carnea obişnuită pe care o consumaţi, copiii cred că ea creşte în frigider, nebănuind că este o bucată de cadavru a unei fiinţe, în majoritatea cazurilor tot mamifer", spune Ion Dumitescu în cartea sa. Alina îmi spune că, atunci cand consumi carne, consumi toate energiile negative ale acelui animal şi-ţi distrugi propria ta energie pozitivă.

Eltiştii interpretează complet diferit una dintre cele 10 porunci: "Nu ucideţi". Ei consideră că prin această poruncă Iisus a vrut să spună "Nu ucideţi mâncarea", adică nu o gătiţi, ci o mâncaţi în starea ei pură, naturală.
Ceea ce se vi se promite după ce veţi adopta acest stil de viaţă este de domeniul fantasticului.  "În scurt timp veţi gândi altfel, veţi descoperi sănătatea, nu veţi mai şti mirosul medicamentelor, ce înseamnă o nevralgie, transpiraţia sau oboseala, sau dormitul interminabil, veţi descoperi viaţa la propriu şi veţi uita de moarte şi câte şi mai câte...  După 2 luni de încercări, probe şi aparente chinuri, aveţi deja primele satisfacţii, respiraţia voastră a devenit mai uşoară, va simţiţi mai uşori, pentru aceste zile caniculare, transpiraţi mai puţin. Dar un alt aspect şi mai extraordinar, aţi descoperit sensul vieţii. S-au îndepărtat temerile, grijile, stresurile, neîncrederea şi primele tentative de a diminua ignoranţa. Îi priviţi pe cei din jur cu uimire, întrebându-vă cum pot să trăiască aşa? De acum încolo nu depindeţi de nimeni, singura datorie vă aparţine. Depăşind această fază critică de 2 luni, intraţi într-o lume reală şi mai luminoasă".

Alina îmi spune că iniţial, când îţi vei anunţa părinţii, prietenii ori colegii de noul stil de viaţă pe care-l vei adopta, vei fi acuzat şi privit ca un nebun, ca un sectant care-şi va risipi viaţa urmărind principii absurde. Dar, în timp, lucrurile se schimbă complet. "Să nu te superi daca uiţi o salată în bucătărie şi, când te întorci, nu mai este. Ceilalţi văd că în loc să te ţii de pereţi şi alte necazuri pe care le anticipau, nu se realizează. Sunt surprinşi că te văd mai veselă, ochii au o strălucire mai vie, depui o munca fără efort, şi, de ce nu, îţi rămân mai mulţi bani", îmi spune, plină de entuziasm, Alina. "O să vedeţi doamne de 40 de ani pe care le veţi confunda cu domnişoare de 20. Domnii bărbaţi sunt nişte tineri, şi ca să mă laud, eu, Ion, am deja a doua dantura. Mă opresc aici, ca altfel... Vă spun sincer că sunt surprins, am de-abia 60 de ani. Acum dispare vârstă, acea nemuritoare moarte, n-a fost nevoie de elixirul vieţii", spunea şi Ion Dumitrescu în cartea lui.

Rezultatele aderării la grupul ELTA ar fi unele uimitoare, de exemplu tratarea cancerului, leucemiei, T. B. C., diabet, boli hepatice si chiar SIDA, îmi confirmă Alina.  "Un om care avea scleroza în plăci a urmat tratamentul ELTA şi s-a vindecat. Mergeam la el acasa şi-i faceam de mâncare. După, a trecut la alimentaţia normală, iar s-a îmbolnăvit. Am renunţat, nu voiam să fim acuzaţi de ceva". Apoi îmi mărturiseşte că mulţi i-au blamat, spunând că din cauza lor le-au murit cei apropiaţi, din cauza alimentaţiei prescrise de ei. "Dacă faci ceva bun, dar neobişnuit, şi ceva rău, dar acceptat de majoritate, dai vina pe ce este bun pentru răul pe care-l păţeşti", spune Alina.

Cei care fac parte din secta spirituala ELTA resping apa, pe care o consideră un mineral mai mult decat daunător. "Cele mai grave boli cum sunt perforaţiile mucoasei digestive şi cele stomacale, dar şi ateroscleroza este generată de băutul apei", consideră eltiştii. "După câţiva ani de renunţat la apă, am încercat să beau un pahar şi efectiv mă ardea pe piept", povesteşte Alina. Eltiştii îşi iau doza necesară de apă din legume, fructe, lapte, miere, seminţe- aşa zisa apă vie. Totuşi, Alina îmi spune că cei ce au trecut la alimentaţia naturală nu mai au senzaţia de sete şi, practic, dispare noţiunea de apă, de băut apă.

"Noi nu suntem facuti 70% din apa, ci 70% limfă. Medicina dezimformează", îmi explică Alina unul dintre principiile de bază ale Eltei.

Şi când vine vorba de folosirea apei pentru spălat, eltiştii ar putea şoca pe mulţi. "Oamenii nu ştiu să se spele; folosesc nu numai apa, dar şi săpunul, care este deosebit de acid, plus aciditatea apei, care este mai mare decât a oţetului", consideră aceştia. Alina îmi spune că, urmând alimentaţia ELTA, nu mai transpiri şi nu mai elimini toxine. Astfel, nevoie de spălat, senzaţia de murdărire este dată nu de bacterii- "căci bacteria, în sine, nu este rea", zice Alina. "Te speli nu de bacterii, ci de gânduri, deoarece trecem prin locuri cu vibraţii mai joase, astfel ni se încarcă aura", continuă eltista. Pentru a ne elibera de aceasta încărcare a aurei, nu trebuie să ne spălăm nici des, nici mult, spun ei. În niciun caz nu este bună baia în cadă (dacă adormi în apă ţi se poate dizolva corpul, cred eltiştii), ci un duş scurt, de maxim 7 minute. Partea de deasupra gâtului nu trebuie niciodată atinsă de apă, deoarece aici este maximul de aură. Spălarea părului este şi ea interzisă. Dacă-l speli, "nevralgiile se vor ţine lanţ, mătreaţa va deveni deosebit de abundentă şi, mai ales, pierderea unor sensibilitati subtile prin dizolvarea aurei din jurul capului".

"Aşa cum alimentaţia denaturată distruge prin interior, aşa spalatul si hainele distrug în exterior", cred eltiştii. Referitor la haine, aceştia se îmbracă în alb, despre care consideră că le curăţă spiritul şi poartă una dintre culorile specifice ascendentului. Alina, fiind Berbec, purta o clamă de păr roz, iar bluza albă avea nişte brodaţii de culoare roz-deshis.

Trecem la subiectul religie. Alina îmi spune că există o singură religie, un singur Dumnezeu. "Dumnezeu se afla în mine, în tine, în fiecare dintre noi. Când păcătuieşti, nu trebuie să ceri iertare de la nimeni, trebuie să te ierţi tu pe tine. În tine este Dumnezeu.
Nu cred în nicio religie. Ştii că Iisus şi Budha stăteau la aceeaşi masă?"

Astrologia este singura "religie" în care eltiştii cred. Acum vreo 7000 de ani, eram în zodia Gemenilor, iar oamenii au început să mănânce ca să poată îndura separarea lui Adam de Eva. După care, pe vremea lui Avraam am intrat în zodia Taurului, epocă în care oamenii erau mult mai voinici decât sunt acum şi mâncau foarte mult. De pe vremea Berbecului care coincide cu cea a lui Moise, oamenii au început să mănânce mai puţin, ajungând chiar şi mai cumpătaţi când am intrat în Peşti, adică o dată cu venirea lui Iisus Cristos. În 2017 va veni zodia Vărsătorului. Fiind o zodie de aer, presupune faptul că oamenii nu vor mai mânca deloc. De aceea este bine să ne apucăm de acum de cele trei etape ale alimentaţiei, pentru a fi pregătiţi, ne sfătuiesc adepţii sectei ELTA.

Cum a fost întâlnirea cu unii dintre eltiştii din Bucureşti

Miercuri, m-am dus la adunarea eltiştilor din apartamentul Alinei şi al lui Marcel. Am ajuns la în faţa blocului, iar Alina mi-a ieşit în cale. La intrare, ne aşteptau un bărbat şi o femeie, tineri, de vreo 27 de ani, care veneau la întâlnire. Toţi trei erau îmbrăcaţi în alb şi deja simţeam că voi fi privită ca un intrus, din cauza culorilor închise pe care le purtam. Intrăm pe o uşa albă, de lemn, cu vopseaua sărită pe alocuri şi ajungem în casă. Holul mic este plin de cărţi ale Eltei, uşile sunt decorate cu afişe cu pâinea naturală, iar pâinea ELTA este omniprezentă în casă: pe hol, în mini-living ori în bucătărie.

În baie, varul de pe porţiuni din pereţi căzuse şi pe jos nu există nici faianţă, nici podea, calci direct pe ciment, şi acesta ciobit. Niciun fel de săpun, doar o cremă din ierburi, nu sunt periuţe ori pastă de dinţi.

În living, încă doi bărbaţi, şi aceştia îmbrăcaţi în alb, aşteptau invitaţii. Am făcut cunoştinţă, toţi şi-au strâns mâna între ei şi ne-am aşezat în jurul unei mese pe care era pâine ELTA, o cutie mare plină cu ţigări din tutun şi bidoane de bere. După ciocnitul paharelor de bere, urări de genul "Dacă mâncare nu va mai fi, măcar băutura să ne rămână", trecem la lucruri mai serioase. Marcel ţine un discurs despre astrologie, religie, în ce semn zodiacal ne aflăm şi ce reprezintă fiecare zi din săptămână din punct de vedere al planetelor. Toată lumea îşi notează cuvintele sale. Nimeni nu ridică ochii din foaie, nu întreabă nimic, zâmbesc aproape imperceptibil la glumele pe care acesta le presară prin rânduri.

Marcel spune că, dacă am spune extratereştrilor că pământenii cresc animale pentru a le mânca, ne-ar privi ca pe nişte persoane lipsite de inteligenţă şi n-ar dori niciodată să vină să locuiască pe această planetă ciudată.

Vorbeşte apoi despre scindarea religiilor, cu care ei nu sunt deloc de acord şi aseamănă omul cu un telefon mobil care trebuie să se contacteze la o energie. Energia asta este religia, care ar trebui să fie una pentru toţi. După asta, aminteşte de singura punct comun oamenilor din toate religiile, "religia fumatului" şi de spiritul de turmă al oamenilor care sunt contra tutunului, neştiind de ce şi cum, neştiind că nu este nociv, cum ne fac alţii să credem.

Termină discursul şi mă întreabă când sunt născută. Îmi spune ce înseamnă zodia mea în toate zodiacele existente, ce fel de copac sunt -chiparos- şi că o caracteristică a chiparosului e că-i place natura. Îndrăznesc să-l întreb dacă nu tuturor copacilor le place natura şi-mi zice, oarecum mirat de curiozitatea mea, că nu, fiecare-i diferit. După, îşi prezintă toţi zodiile şi unele dintre trăsături, pentru a-mi face o impresie.

Încep apoi să discute între ei, să facă glume, să împartă păreri. Contrar principiilor neobişnuite ale eltiştilor, aceştia sunt oameni joviali, veseli, paşnici. Atmosfera a fost oarecum plăcută, până au început să-şi povestească ce-au mai mâncat şi băut, ce-au mai cumpărat de la piaţă şi care sunt preţurile. Alina m-a întrebat ce obiceiuri alimentare am avut de când ne-am întâlnit ultima dată. Oarecum fâsticită îi zic că am continuat cu alimentaţia...normală. Mi-a spus că încet-încet voi intra pe calea cea bună.

Una dintre femei îi povesteşte Alinei despre o noua membră a ELTEI, care nu a mai pus gura de 3 luni pe carne, a trecut la alimentaţia netratată termic şi este fericită. Participanții zâmbesc şi spun că oamenii încep să-şi dea seama de adevăr.

Am fost servită cu bucăţele de brânză, usturoi, roşii cu piper şi pâine ELTA. Despre pâine pot spune că, dacă ar fi să o asemăn cu ceva, ar fi o coajă de copac pe care încerci să o mănânci. Cu toată ruşinea, n-am putut consuma decât o bucăţică mică.

Înainte să plec, Alina mi-a prezentat cărţile ELTEI care umpleau holul de la intrare, sfătuindu-mă să iau una şi mi-a dat pâine pentru acasă, pentru a "mă obişnui cu gustul".

Ce cred medicii despre alimentaţia şi stilul de viaţă al eltiştilor

Am vorbit cu directorul Institutului de Cercetări Alimentare, doctorul Gheorghe Mencinicopschi, despre stilul alimentar promovat de ELTA. 

Despre hrana crudă consumată de eltişti, doctorul spune că nu este nocivă atâta timp cât este vorbă doar despre legume şi fructe bine spălate.
 
O problemă identificată de Mencinicopschi este aceea că eltiştii nu consumă proteine. "Dacă nu mănâncă nici carne, nici leguminoase- fasole, mazăre, linte, de unde-şi iau proteinele?
 
Oul crud şi laptele nepasteurizat nu sunt variante bune pentru a obţine proteinele necesare corpului. 
 
“Nu este bine să mâncăm ou crud. În primul rând, albuşul conţine o anti-vitamină, care face ca una dintre vitaminele importante din complexul B să nu poate fi asimilată. Pe de altă parte, oul crud, mai ales albuşul, este mult mai indigest decât oul care nu trebuie nici supra-prăjit, nici supra-copt. Doar atât cât albuşul să devină alb, să coaguleze, deoarece prin coagulare se distruge şi acest factor anti-nutritiv”, spune expertul în alimentaţie. 

"Cu laptele nepasteurizat iarăşi este o mare probleme. Poate să transmită boli foarte grave, cum ar fi tuberculoza, care a devenit foarte periculoasă, deoarece nu mai reacţionează la tratamentele convenţionale, poţi muri cum se murea înainte, listerioza şi încă vreo 7-8 boli grave care se pot transmite prin laptele nepasteurizat", continuă acesta.  

Principiul ELTEI care l-a şocat cel mai tare pe Mencinicopschi este respingerea apei şi ideea promovată de eltişti care susţine că nu suntem formaţi 70% din apă, ci din limfă. "Pff, păi ei ştiu că limfa este 98 % apa? Limfa este apă. Corpul uman este făcut aproximativ 60% din apă. Asta chiar este o interpretare foarte greşită. Păi apa este matricea vieţii, viaţa nu este posibilă în afara apei, viaţa aşa cum o cunoaştem noi. N-ai cum să nu bei apă, este o prostie imensă. Aşa ceva eu n-am mai auzit, sincer zic”. Se întreabă cum se hidratează aceştia, dacă nu beau apă. Îi spun că preferă consumul de bere. "Aa...deci apa nu-i bună, dar berea e. Dacă-ar şti ei că berea de azi nu e bere. Mda..m-am convins", spune doctorul râzând. 

Îi povestesc şi despre obiceiul promovat de ELTA, fumatul, şi explicaţia dată de eltişti. "Alcaloizii se ştie că sunt toxici. Ţigara nu este bună în nicio situaţie. Ştii că în ţigară, pe lângă gudron şi nicotină, foarte periculoase pentru sănătatea umană, se regăseşte şi poloniu 210, substanţă radioactivă letală? Ei probabil nu ştiu că în momentul în care se aprinde ţigara, este radioactivă. Daca îmi spune cineva că substanţele radioactive sunt bune pentru sănătate, eu îmi dau demisia. Poloniu este un izotop natural radioactiv, care provoacă radiaţii alfa, cele mai generatoare de cancer".

Îi spun că ELTA promite vindecarea cancerului prin stilul de viaţă promovat. "Cum să vindece stilul ăsta de viaţă cancerul, cum? Ţigara conţine dioxid şi monoxid de carbon. Oare dacă am mânca aşa am putea să supravieţuim într-o cameră cu monoxid de carbon, în care nu funcţionează bine soba? Mulţi oameni au murit aşa" spune, revoltat, Mencinicopschi.

"Comportamentul acestor oameni este unul compulsiv. Organizaţia asta sigur are vreun guru de ăsta dubios, care-i manipulează şi-i fac să creadă că viciile astea sunt bune. Este cel mai periculos mod de manipulare. Ei caută un pretext ca să aibă vicii şi l-au găsit", concluzionează expertul în alimentaţie.

 

Etichete: promo, realitatea

Loading...

RTV.NET

0/11 COMENTARII
Nume*
04 Feb 17:26
+0
VOTURI
-0
I'm definitely tnyirg that kid's shampoo & conditioner. I've been searching, but have yet to select... thanks!(oh- I love that Elizabeth Dehn cream- and the spray... makes my face feel sooo good)
Eusebiu
09 Jan 16:07
+0
VOTURI
-0
Citat din Biblie ,, Lasa morții sa- si ingroape morții ". Se pare ca vreți sa- l ingropati pe acest,, guru" . Daca e nemuritor cum o veți face?
Geo
06 Dec 20:23
+0
VOTURI
-0
Mama prostilor este vesnic insarcinata. Nu e prost cine vorbeste ci cel ce asculta si crede. Suntem in 2012 si inca prostia este inca in forma agravanta. Este normal si inevitabil sa apara persoane care sa stie sa profite si sa dirijeze perfect aceasta stare de fapt. Felicitari acestor "guru" pentru ca au puterea, rabdarea si curajul de a controla masele. La un nivel mai evoluat decat sectele putem privi catre guverne, organizatii politice, alte forme de conducere.
dinu
04 Sep 19:56
+0
VOTURI
-0
http://www.myeconomist.info/telefoane-mobile/
Fonduri UE
04 Sep 10:15
+0
VOTURI
-0
Acum e momentul: In 2012 Fondurile Europene NERAMBURSABILE se Acorda si la noi la fel de Usor ca in statele membre ale Uniunii Europene! Iata cum obtii fonduri europene pentru afacerea ta in doar 2 luni si 17 zile. Aflii mai multe detalii pe site-ul: fondurieuropenenerambursabile.ro
MERKHURY LIFEMANAGER
03 Sep 21:33
+0
VOTURI
-0
IN CEEA CE PRIVESTE NEMURIREA VEDETI OFERTA MEA IN ACESTE ASPIRATII PE FACEBOOK: MERKHURY LIFEMANAGER SI PE MESSENGER LIFE.MANAGER.SANT INTERESAT DE APARITIA IN MEDIA SCRISA IN CONTINUARE UN ART REFERITOR LA MINE APARAND SI IN NR DE SAPTAMANA TRECUTA A REVISTEI KAMIKAZE.MERKHURY TEL 0762061855,0752838911
Vall
03 Sep 19:48
+0
VOTURI
-0
Ca un excroc dement propovaduieste tampenii, treaba lui, dar ca gaseste idioti care sa-i urmeze si sa aplice asupra lor insile tembelismele, asta e grav. Aici avem inca un defect de legislatie. Chiar si prostii trebuiesc aparati.
Mihail
03 Sep 19:15
+0
VOTURI
-0
Scapi de unii dai de altii,MISA vs ELTA! Ce urmeaza?!
burningsnowflake
03 Sep 12:42
+0
VOTURI
-0
Nu-i adevarat!!!
Eu ma revergorez adesea prin ejaculare, in acest fel reintru in ciclul Universal de implinire a Spiritului. Am dovada la mine, daca nu ma credeti...
Astept provincia. Rog seriozitate.
adi bv
03 Sep 12:27
+0
VOTURI
-0
foarte interesant articolul!!! sincer,nu am mai auzit ,pana acum,de aceasta secta!!!n-am crezut ca omul poate fi atat de credul! nimc din ce spun ei nu se verifica.adica ,guru lor si-a terminat cartea,si-a schimbast dantura(poateprin implant) si apoi a murit! deci asta-i adevarata nemurire!!!prin moarte devenim nemuritori!?!?!?!?!?

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE