În cartierul Vatra Luminoasă se construieşte o comunitate. Prin Facebook şi fotografie



Un tânăr bucureştean încearcă să creeze o comunitate în Vatra Luminoasă, prin fotografii care surprind cele mai frumoase părţi ale zonei, fotografii menite să adune, pe pagina de Facebook pe care sunt postate, actuali şi foşti locuitori ai cartierului bucureştean.

Damian Horaţiu Sultănoiu, în prezent masterand în Fotografie și Imagine dinamică la Universitatea Națională de Arte din București, a decis, acum câteva luni, să creeze o comunitate între foştii şi actualii locuitori ai cartierului bucureştean Vatra Luminoasă, prin intermediul Facebook-ului şi al fotografiei. A pornit aşadar să cutreiere zona, cu aparatul în mână, şi să surprindă cele mai frumoase părţi ale zonei, pentru ca ulterior să le posteze pe pagina de facebook creată în acest sens.

Spune că a pornit această iniţiativă deoarece comunităţile de astăzi există doar în săli de conferință şi consideră că online-ul, în loc să micșoreze distanța dintre oameni, mai mult i-a îndepărtat. "Încerc, măcar la nivel de experiment, să pun bazele unei comunități locale, pornind de la digital spre o interacțiune care să ne unească sub magia acestei zone, de care suntem atât de atașați", a povestit Damian pentru B365.ro.

Precizează că a ales să o facă prin fotografie, întrucât este "un limbaj universal". Iar experimentul social pe care l-a demarat l-a făcut să înțeleagă că există o formă de devotament „ireversibilă", deși uneori tacită, față de Vatra Luminoasă.

A ales această zonă întrucât a copilărit aici și a fost destul de târziu cuprins de farmecul zonei. "Și, totuși, destul de devreme, dacă observ nostalgia cu care alte persoane vorbesc despre Vatră, după ce s-au stabilit în străinătate sau locuiesc în altă parte. Mă pot considera norocos, pot să ies la fotografiat ori de câte ori îmi permite timpul liber, în schimb ce alții retrăiesc melancolia tinereții.. prin ele", spune Damian.

Adaugă despre Vatra Luminoasă că este o oază de istorie încă vie, care o face uimitoare în ochii celor care au răbdare să-i asculte poveștile.

" Ne dăm seama de asta dacă ne gândim la visul Reginei Elisabeta de a construi o comunitate pentru orbi aici, în care ei să poată locui la un loc cu familiile lor, şi la casa conspirativă a PCR-ului, unde Mareșalul Antonescu a fost ținut în arest, pe lângă care treceam în drumul spre grădiniță cu tatăl meu. Fără să uităm de reputația căpătată în timpul perioadei comuniste, ca fiind o zonă locuită de securiști, chiar și spioni sau zvonul că Ceaușescu, la un moment dat, ar fi vrut să demoleze toată zona și să construiască un complex olimpic. În mijlocul viluțelor cochete a construit un bloc turn, proiectat inițial cu destinația de hotel, dar care a ajuns să fie bloc pentru membrii de partid, arhitectura lui fiind aleasă în urma unui concurs, ceea ce îl face unic în București. Fără să uit de stadionul 23 august, cu toată această istorie zbuciumată, care, fără nici un dubiu, îi atestă unicitate.. zona este probabil printre cele mai liniștite din Capitală, cu excepția zilelor în care sunt meciuri", povesteşte fotograful.

Reacţiile oamenilor au fost, până acum, pozitive. În plus, şi-a dat seama că mulţi dintre foştii locuitori ai zonei au rămas destul de ataşaţi şi acum de cartier: "Puteţi observa pe pagină, sunt şi câteva emoţii împărtăşite. Cineva a spus că: «Dupa 43 de ani, am fost evacuaţi de pe strada Maior Ionescu Atanase nr. 64. De 8 ani, stau în cartierul Titan, dar inima mea a rămas în Vatra Luminoasă. Acolo mă simt ACASA. », altcineva a scris « Cartierul meu, al părinţilor mei, şi-al ...părinţilor mamei mele, bunicii mei...caci altii n-am avut ! ». Cred pur şi simplu, că astfel de mesaje însufleţesc acest mediu, uneori rece al spațiului online", spune bucureşteanul.

Despre București spune că îl consideră viu și plin de viață, o resursă inepuizabilă pentru orice fotograf, indiferent de stilul abordat. "Deși, din cauza plaselor de cabluri, devine puțin ofertant pentru fotografia de arhitectură, clasică", după cum adaugă. 

 

 

Etichete: facebook, fotografie, realitatea, Vatra Luminoasă

0/8 COMENTARII
florin
28 sep 10:34
+0
VOTURI
-0
horatiu lasa I sa balacareasca trolii te rog daca mai exista teatrul de papusi in parc unde imi amintesc ca ne ascundeam prin barnele de la cabana aia numita teatru de papusi sa spanzurat cineva cand eram copil daca poti sa faci foto cu teatrul si banciile de piatracwp
florin carstenoiu
08 mai 12:29
+0
VOTURI
-0
casa aia de pe str sighisoara unde a fost tinut antonescu vis a vis de generalul sendrea a stat sora lu bunica mea era lipita de parcul moskovici si linga nelu carpinis D ZEU SA L IERTE era o placa pusa pe casa aia au dato jos si doina carpinis o cantareata
florin carstenoiu
12 feb 13:40
+0
VOTURI
-0
in cartierul asta m am nascut si am stat cu 4 ministry pe patrat de strazi cine e batran stie octav livezeanu
lothar radaceanu, mircea cinteza, si ministrul zmeu era la electricitate
Lupu
06 mai 16:29
+0
VOTURI
-0
Fotografiile sunt impresionante. Mai ales cea cu rufele atârnând la balcoane.
Marian
05 mai 08:42
+0
VOTURI
-0
Bravo, felicitari, locuesc in cartierul Pantelimon ;i trec periodic prin Vatra.
Damian H.
04 mai 22:59
+0
VOTURI
-0
Îți mulțumesc pentru apreciere și interes. O să afli într-un an, cum :). Locuiești în zonă ?
Elena
04 mai 19:41
+0
VOTURI
-0
Sunt acri strugurii, măi Vlade?
vlad
04 mai 14:53
+0
VOTURI
-0
Mda si cum face el comunitatea prin poze??? Sincer, nici macar nu sunt asa frumoase, cred ca daca ma duceam eu, care nu sunt nici macar fotograf amator gaseam lucruri mai frumoase. Oricum, probabil are dreptate, cred ca e plin de securisti pe-aici, mai ales in blocul turn.... dar nu s-au sinchisit sa evacueze masiv din cartier, pentru ca planuiau sa-l darame complet si sa faca si aici blocuri. Dovada e ca in 90 in Vatra Luminoasa erau concentratii mari de tigani in 2-3 zone, care aratau deporabil. Nu au plecat nicaieri, dar acum si-au facut si ei case luxoase.

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE
    TOPUL ŞTIRILOR    ÎN ULTIMELE 24h