Circulaţie restricţionată în Bucureşti. Procesiune cu relicva Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea



Circulaţia rutieră va fi restricţionată duminică după-amiază, pentru desfăşurarea unei procesiuni religioase cu ocazia sărbătorii liturgice a Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea, a cărui relicvă va fi purtată pe străzile din centrul Capitalei. La ceremonia religioasă sunt aşteptaţi aproximativ 1.500 de credincioşi.

Procesiune cu relicva Papei Ioan Paul al II-lea, duminica, in Bucuresti
Procesiune cu relicva Papei Ioan Paul al II-lea, duminică, în Bucureşti
Foto: Arhiepiscopia Romano-Catolica de Bucuresti

Potrivit Brigăzii Rutiere, între 14:30 şi 15:15, credincioşii care participă la procesiunea religioasă se vor deplasa pe banda I de circulaţie, pe traseul str. Schitu Măgureanu – str. Ştirbei Vodă – str. Luterană – str. General Berthlot – Catedrala Sf. Iosif . Se va restricţiona traficul rutier şi pe strada Pictor Stahi, între bd. Schitu Măgureanu şi str. Ştirbei Vodă.

Procesiunea religioasă este organiată de Arhidieceza Romano-Catolică de Bucureşti cu ocazia sărbătorii liturgice a Sfântului Ioan Paul al II-lea.

Ceremonia va începe la monumentul Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea, unde se vor aduna, în jurul orei 14.00, credincioşii, preoţii, episcopii şi călugării, precum şi Mons. Miguel Maury Buendía – Nunţiu Apostolic în România, PS Cornel Damian – Episcop auxiliar al Arhidiecezei Romano-Catolice de Bucureşti, PS Mihai Frăţilă – Episcop al Episcopiei Greco-Catolice „Sf. Vasile cel Mare" din Bucureşti, iar după un moment de rugăciune, aceştia vor porni spre Catedrala Sfântul Iosif.

Doi tineri vor purta în procesiune icoana, iar un preot va purta relicva Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea.

Potrivit Arhidiecezei Romano-Catolice de Bucureşti, relicva Sfântului Ioan Paul al II-lea constă în câteva picături de sânge ale Sfântului Papă şi a fost dăruită Catedralei Sfântul Iosif din Bucureşti în 2011, de către Cardinalul Stanisław Dziwisz, actual Arhiepiscop emerit de Cracovia (Polonia), fost secretar personal al lui Ioan Paul al II-lea.

Monumentul Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea a fost amplasat la intersecţia străzilor Bd. Schitu Măgureanu şi Pictor C. Stahi în amintirea vizitei pe care Suveranul Pontif a făcut-o în România în 1999. Monumentul a fost inaugurat în 2011 şi a fost realizat de sculptorul sloven de origine bosniacă Mirsad Begić.

Etichete: papa ioan paul, procesiune, procesiune religioasa Bucuresti

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE