Clădire de birouri cu 8 etaje pe Calea Dorobanților. Înalțimea, dublă față de cea admisă



O nouă clădire cu 8 etaje ar putea fi construită pe Calea Dorobanților, lângă Ambasada Serbiei. Terenul pe care se propune ridicarea noului imobil se află într-o zonă protejată, iar confom PUZ Zone Protejate, înălțimea maximă admisă este 16 metri. Noua clădire de birouri ar urma să aibă 33,50 metri. Proiectul este devoltat de Emil Tănăsoiu și Daniel Tănăsoiu, cunoscuţi în piaţa imobiliară în primul rând pentru dezvoltarea şi vânzarea pentru 100 milioane euro a parcului de afaceri S-Park din nordul Capitalei. Planul Urbanistic Zonal pentru acest nou proiectul imobiliar se află în dezbatere publică pe site-ul Primăriei Capitalei, iar pentru a fi realizat este necesară aprobarea Consiliului General al Municipiului București.

Pe Calea Dorobanților nr.32, într-o zonă protejată a Capitalei, se propune ridicarea unui clădiri de birouri cu 8 etaje. Potrivit Planului Urbanistic Zonal (PUZ) aflat în dezbatere publică, înălțimea maximă a noului imobil va fi de 33,50 metri, în condițiile în care indicatorii urbanistici specifici zonei protejate prevăd o înălțime maximă de doar 16 metri. 

Noul imobil va fi construit pe un teren de aproximativ 2.200 metri pătrați pe care se află deja patru clădiri între care și cea în care funcționează Grădinița nr.85. 

Proiectul își propune "desființarea parțială a clădirilor amplasate pe latura de nord a parcelei, aflate în stare avansată de degradare, în pericol de colaps, clădiri lipsite de valoare culturală" și "edificarea  unei clădiri de birouri (posibil locuințe la nivelele superioare), pe latura de est a lotului, cu regim de înălțime de 3S+P+8E".

Deocamdată este incertă soarta Grădiniței nr.85, pentru că în planul de reglementări aferent PUZ-ului Calea Dorobanților nr.32, clădirea figurează cu funcțiunea de birouri. De altfel, în avizul primit de la Ministerul Culturii pe 22 iulie 2015, se menționează că noul imobil cu 8 etaje va fi construit în extinderea corpului C1 (grădinița), iar în avizul de la Ministerul Apărării Naționale, emis la 26 mai 2015, se precizează că imobilul în care funcționează acum grădinița va fi demolat parțial pe zona din spate.

Indicatori urbanistici reglementați prin Planul Urbanistic General/PUZ-uri aprobate:

- Procent maxim de Ocupare a Terenului (POT max)=65%

- Coeficient maxim de Ocupare a Terenului (CUT max) = 3,2 mp/ADC/mp teren

- Înălțime maximă admisă (H max) = 16 metri

Indicatori urbanistici propuși:

- Procent maxim de Ocupare a Terenului (POT max) = 47%

- Coeficient maxim de Ocupare a Terenului (CUT max) = 2,8 mp/ADC/mp teren

- Regim maxim de înălțime = 3S+P+8E

- Înălțime maximă = 33,50 metri.

Cine sunt dezvoltatorii proiectului

Beneficiarii și dezvoltatorii proiectului sunt Emil Tănăsoiu și Daniel Tănăsoiu, acționari la Primavera Development și la firma de construcții ACMS. Cei doi, tată și fiu, sunt cunoscuţi în piaţa imobiliară în primul rând pentru dezvoltarea şi vânzarea pentru 100 milioane euro a parcului de afaceri S-Park din nordul Capitalei. De asemenea, familia Tănăsoiu deține și terenul de la Răzoare pe care a fost propusă ridicarea unui turn cu 20 de etaje. 

Planul Urbanistic Zonal Calea Dorobanților nr.32 se află în dezbatere publică pe site-ul Primăriei Capitalei, iar pentru a fi realizat este necesară aprobarea Consiliului General al Municipiului București.

 

Etichete: Calea Dorobanţilor, Emil Tănăsoiu, plan urbanistic zonal, PUZ, realitatea, zona protejata

0/4 COMENTARII
Mihai
09 Dec 21:55
+0
VOTURI
-0
Orasul nu trebuie administrat "cu tocmeala", de actorii de balci ai partidelor politice, cu raspundere limitata, pentru interese obscure, in bataia de joc a "prostimii" platitoare de taxe, ci trebuie condus "cu socoteala" prin adevarate politici edilitare, pe termen lung, clare, fundamentate stiintific, elaborate si dirijate de arhitecti si urbanisti bine calificati profesional si moral, care sa iubeasca Orasul si sa respecte cu sfintenie, inainte de orice altceva, principiile Artei edificarii... si poate cel mai important, Orasul ar trebui sa fie o orchestra care se respecta si isi respecta dirijorii.. Cat timp vor fi in Targul asta proprietari de terenuri care nu inteleg sa respecte altceva in afara maretului lor "ideal" de specula si parvenire si pentru care orice regula urbana sau restrictie legala nu e decat un "obstacol" care trebuie "ocolit" ca o bariera pentru "fraieri", nu va fi loc de tihna si dichis aici ci numai praf si macinare.. noi sa fim sanatosi, Doamne-ajuta!

Deci, avem nevoie de persoane serioase, inzestrate cu calm si rabdare... ca Nicusor Dan si Asociatia Salvati Bucurestiul,
Salutam!
Mihai
09 Dec 21:53
+0
VOTURI
-0
pai uite, recent am incercat sa "verific" o cladire in constructie de pe I.Mihalache. Primaria a autorizat P+4 + 5,6 in retragere, conform panoului de identificare - deja depasind cu mult regimul de inaltime al frontului respectiv.. iar pe teren beneficiarul a ridicat bine-mersi o cutiuta P+6, NICI URMA DE RETRAGERI. Mai intai Primaria mi-a confirmat ca a autorizat regimul respectiv (pe ce baza au facut-o, nu m-au lamurit..dat fiind ca PUG Bucuresti e expirat din 2010 iar in zona mai avem si un turn de 120 de metri care evident nu are nicio legatura cu contextul..dar asta e alta discutie). Atunci am sesizat neconcordanta intre avizat/construit la Disciplina in constructii de la Politia locala. Raspunsul nu m-a surprins...a venit frumos, curat-oficial, prin Posta, cu antet, si constatand ca "lucrarile executate la data verificarii respecta autorizatia de construire"...in timp ce constructia de pe teren nu numai ca nu respecta spiritul locului sau vreo idee de regula ordonatoare, dar nici macar litera unei Autorizatii oricum prea generoase si derogatorii. Deci despre ce vorbim?.. Cate din cladirile in constructie nu forteaza regulamentele locale in dauna calitatii locuirii si a armoniei formei urbane - adica in dauna comunitatii locale al carei interes Primaria se angajeaza sa-l administreze, si in beneficiul individual al unor interese speculative ordinare?! Asa ca nu de curaj e nevoie ci de multa rabdare si un antidot-minune fata de marea sila pe care soiul slujbasului public naravit reuseste sa o provoace printr-un simplu "Sictir!" oficial, trimis prin Posta..pardon, cu antet.

Orasul nu trebuie administrat "cu tocmeala", de actorii de balci ai partidelor politice, cu raspundere limitata, pentru interese obscure, in bataia de joc a "prostimii" platitoare de taxe, ci trebuie condus "cu socoteala" prin adevarate politici edilitare, pe termen lung, clare, fundamentate stiintific, elaborate si dirijate de arhitecti si urbanisti bine calificati profes
Lex
09 Dec 19:27
+0
VOTURI
-0
Inca o magarie de la primarie. A plecat spagarul sef Oprescu dar reteaua continua. Pana nu face DNA curatenie in primarie si pana nu se trezesc si concetatenii nostri si voteaza altfel, numai de astfel de porcarii cu gust de spaga o sa avem parte.
ggg
09 Dec 09:18
+0
VOTURI
-0
asa a fost facut praf tot bucurestiul .. nu verifica nimeni legalitatea tuturor cladirilor dubioase ridicate in bucuresti ? nu are nimeni curaj ?

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE