Clădirea Universităţii Bucureşti, reabilitată de Primărie. La ce valoare se ridică lucrările



Primăria Capitalei şi Universitatea Bucureşti au încheiat un acord privind reabilitarea clădirii în care funcţionează universitatea. Lucrările, în valoare de 20 de milioane de euro, urmează a fi executate de Compania Municipală a clădirilor cu risc seismic, una dintre companile municipale înfiinţate anul trecut la niveul administraţiei Capitalei.

Universitatea Bucuresti
Universitatea Bucureşti
Foto: bucuresti.ro

"După lupte seculare care au durat doi ani, am reuşit să venim în faţa Consiliului cu un acord pe care-l avem cu reprezentanţii Universităţii Bucureşti pentru lucrări nu doar de reabilitare a faţadei, ci şi a acoperişului şi consolidare şi descărcare arheologică, un proiect de 20 de milioane de euro", a anunţat, marţi, primarul general, Gabriela Firea.

Ea a menţionat că lucrările de refacere la clădirea în care funcţionează Universitatea Bucureşti se vor realiza prin Compania Municipală a clădirilor cu risc seismic, una dintre companiile municipale înfiinţate anul trecut şi care a fost contestată în instanţă de către o parte a Consiliului General al Capitalei.

Gabriela Firea a precizat că, după adoptarea Regulamentului pentru reabilitarea faţadelor în municipiul Bucureşti, a început realizarea documentaţiei pentru reabilitarea faţadelor a o sută de clădiri cu risc seismic şi au început lucrările în cazul a şapte astfel de imobile.

"Avem în acest moment în lucru pentru o sută de clădiri la Administraţia Clădirilor cu risc seismic realizarea documentaţiei specifice pentru reabilitarea acestor faţade. Cu şapte clădiri suntem şi mai avansaţi, pentru că deja lucrările au început, de refacrere a faţadelor, deoarece asociaţiile de proprietari şi-au dat acordul", a spus primarul general.

Gariela Firea a adăugat că asociaţiile de proprietari pot beneficia de facilităţi acordate de Primăria Capitalei, respectiv plata executării faţadelor într-o perioadă de zece ani cu un termen de graţie de cinci ani.

"Eu spun că nu mai sunt motive din acest moment prin care un proprietar sau un administrator de imobil să refuze să-şi refacă faţada", a mai spus Gabrilea Firea.

 

Etichete: reabilitare, Universitatea Bucureşti

0/1 COMENTARII
marcu
12 Mar 21:56
+0
VOTURI
-0
Trebuințe evacuată de facultăți le din ea și sa primească destinație turistică.

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE