CLUBUL FLOREASCA, perla RA-APPS, în pierdere: Va fi dotat cu salină artificială cu sare de Hymalaia



Clubul Floreasca, una dintre "perlele RA-APPS", va beneficia de noi servicii, respectiv salină artificială cu sare de Hymalaia, pentru copii şi adulţi, pe lângă cele de masaj, saună, fitness, piscine şi restaurante oferite în prezent. Clubul Floreasca merge însă în pierdere, autorităţile încercând de mai multe ori să îl vândă la licitaţie, fără succes până acum. 

Regia Autonomă a Administraţiei Patrimoniului şi Protocolului de Stat (RA-APPS) mai face o încercare de redresare a Clubului Floreasca. Unitatea a raportat anul trecut pierderi de 1,9 milioane de lei (restaurantul clubului - pierderi de 498.333 de lei și clubul propriu-zis, cu servicii de masaj și agrement - pierderi de 1,4 milioane de lei), iar autorităţile au încercat de mai multe ori până acum să îl vândă, însă fără succes. 

Pe parcursul unui an, în intervalul ianuarie 2007 - ianuarie 2008, oficialii RA-APPS au scos Clubul la vânzare de cinci 5 ori, de la un preț de pornire inițial de 41,65 de milioane de euro, inclusiv TVA, redus la 38,7 milioane de euro, și de fiecare dată au fost nevoiți să constate că nu au ofertanți. Secretariatul General al Guvernului, în subordinea căruia funcționează RA-APPS, reclama atunci, prin șeful său liberal, că vânzarea prin licitație este grevată de un contract de închiriere încheiat de RA-APPS, în 2002, în mandatul Guvernului PSD Adrian Năstase, prin care Școlii de tenis Năstase, Costică și Mihnea i-a fost permis să utilizeze 10 ani, până în 2012, un teren din incintă. 

În lipsa cumpărătorilor, Regia a decis acum să investească din nou. Pe lângă serviciile de saună, masaj, fitness şi piscină existente, RA-APPS vrea să doteze Clubul Floreasca şi cu salină artificială cu sare de Hymalaia, ce va putea fi folosită atât de copii, cât şi de adulţi. 

Pentru această nouă investiţie, Regia este dispusă să plătească 165.055 RON fără TVA, firmele interesate să participe la licitaţie putând trimite ofertele până pe data de 6 iunie 2016, conform anunţului lansat în SEAP de RA-APPS. 

"Pentru a asigura un microclimat corespunzator se va monta o cantitate de minim 6,5 tone de sare din care 3 tone sare de Hymalaia. 

Pardoseala va avea două zone:
-o zonă de acces care va fi acoperită cu gresie similară cu cea din hol şi la aceeaşi cotă cu holul pentru a permite deschiderea uşii
-o zonă mai înaltă suficient cât să se poată face montajul încălzirii prin pardoseală şi montajul blocurilor de sare
-în zona pentru copii se va folosi sare de granulaţie fină care se va aşterne în strat de grosime medie 5 cm
-pardoseala din zona pentru adulţi va fi alcatuită din blocuri de sare", se menţionează în caietul de sarcini al RA-APPS. 

Conform sursei citate, pe tavanul salinei artificiale de la Club Floreasca se va realiza o structură de lemn pe care vor fi montate lambriuri din lemn tratat termic şi sse vor realiza două sisteme de iluminare ale tavanului tip "cer de stele", folosind fibră optică cu joc de lumini RGB, având minim 200 puncte fiecare. 

Salinoterapia ajută la tratarea problemelor respiratorii

Numită şi haloterapie, salinoterapia este un procedeu extrem de simplu şi totodată eficient, cu un procent de 87% cazuri vindecate. Cura se bazează pe proprietăţile sării de a emana aerosoli cu efecte benefice asupra sănătăţii, în condiţii de umiditate şi temperatură bine controlate.

Alte cinci saline artificiale au fost deschise până acum în Sectorul 6 din Capitală, acestea fiind cu acces GRATUIT pentru cei interesaţi. Detalii, aici. 

În martie 2012, clădirea Clubului Floreasca a luat foc. Incendiul, pus pe seama unei defecțiuni la centrala termică, a distrus atunci jumătate din imobil. 

Intrarea la Club Floreasca costă, în prezent 50 de lei pentru adulţi şi 30 de lei pentru copii şi include accesul la toate facilităţile (piscină, saună, fitness) de luni până duminică, în intervalul 8.00-22.00. Regia oferă şi abonamente cu preţ ce variază între 1.920 - 2.940 lei pe an şi 360-480 lei pe lună. Oferta completă de preţ este disponibilă aici. 

Cursurile de înot costă 50 lei şedinţa de 50 min, iar pentru masaj se achită 50 RON - 30 minute, respectiv 80 RON - 55 minute. 

Etichete: clubul floreasca, investiţie, RA-APPS, Regia Autonomă a Administraţiei Patrimoniului şi Protocolului de Stat, salina artificiala, salinoterapie

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE
    TOPUL ŞTIRILOR    ÎN ULTIMELE 24h