Restricţii de circulaţie pe Autostrada Soarelui şi alte drumuri naţionale



Circulaţia vehiculelor grele, cu masa peste 3,5 tone, este interzisă în zilele de sâmbătă, duminică (1 ianuarie) şi luni (2 ianuarie), pentru anumite sectoare de drum naţional şi autostradă, a anunţat Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

Autostrada Soarelui
Autostrada Soarelui

Astfel, circulaţia vehiculelor rutiere mai mari de 3,5 tone este interzisă, în ambele sensuri, pe Autostrada A2, între Bucureşti (int.A2 cu CB) –Fundulea - Lehliu (int. A2 cu DN3) - Feteşti (int. A2 cu DN3B) - Cernavodă (int. A2 cu DN3) -Murfatlar (int.A2 cu DN3), sâmbătă între orele 16.00 şi 22.00, iar duminică şi luni în intervalul 6.00-22.00.

Totodată, în acelaşi interval, circulaţia vehiculelor rutiere mai mari de 7,5 tone este interzisă, pe ambele sensuri, pe drumurile naţionale DN 7, între Piteşti (ieşirea din municipiu) - Râmnicu Vâlcea - Vestem (int DN 7 cu DN 1), şi pe DN 39, pe porţiunea Agigea (int. DN 39 cu DN 39A) - intrarea în Mangalia.

CNAIR a precizat că, în jurul orei 12.00, se circula în condiţii de iarnă pe drumurile naţionale şi autostrăzile din România, nefiind închis traficului rutier niciun sector din cauza condiţiilor meteorologice.

În total, la nivel naţional, lucrătorii de la drumuri au acţionat cu 465 de autoutilaje şi au răspândit 3087,5 tone material antiderapant, 9,3 tone de clorură de calciu şi 2,3 tone de soluţie atica, de vineri de la ora 8.00 până sâmbătă la ora 08.00.

Etichete: circulatie restrictionata, CNAIR, interdicţii de circulaţie

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE