CNAIR şi Primăria Capitalei, PROTOCOL legat de obiectivele de dezvoltare ale Bucureştiului



Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunţat vineri că a încheiat un protocol cu Primăria Capitalei, care vizează obiectivele de dezvoltare ale Bucureştiului.

Harta Bucuresti
Hartă Bucureşti
Foto: Google Maps

Protocolul a fost semnat de directorul general al CNAIR, Ştefan Ioniţă, şi de Primarul General al Capitalei, Gabriela Firea, în 19 aprilie, are o valabilitate de patru ani şi va fi prelungit automat, dacă niciuna din părţi nu solicită în prealabil anularea acestui document.

"Potrivit acestui document, CNAIR va încerca să armonizeze studiile de prefezabilitate şi de fezabilitate pe care le va lansa pentru obiectivele proprii cu proiectele care privesc dezvoltarea Municipiului Bucureşti", se arată în comunicat.

Reprezentanţii CNAIR şi cei ai primăriei vor analiza obiectivele de interes comun pe care cele două instituţii le propun şi îşi vor acorda sprijin reciproc, inclusiv în ceea ce priveşte iniţiativele legislative de interes pentru cele două părţi.

"Pentru stabilirea priorităţilor şi pentru armonizarea punctelor de vedere, reprezentanţii celor două instituţii se vor întâlni semestrial sau de câte ori este nevoie", se arată în comunicat.

Etichete: CNAIR, dezvoltare bucuresti, Primăria Capitalei, protocol

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE