CNAS controlează CHELTUIELILE NEJUSTIFICATE din mai multe programe naţionale de sănătate



Sumele din raportul Curţii de Conturi referitor la unele programe naţionale de sănătate nu sunt definitive, ci estimate şi vor face obiectul unor controale ale CNAS, pentru a se determina dacă aceste estimări sunt reale, se spune într-un comunicat al CNSAS.

Controale CNAS
Controale CNAS

Totodată, unele din concluziile raportului au fost contestate de CNAS în cadrul procedurii de audit, deoarece unele din recomandările Curţii de Conturi sunt practic inaplicabile, se mai arată în comunicat.

"În privinţa sumelor plătite de pacienţi pentru unele medicamente din programul naţional de diabet, CNAS precizează că, în conformitate cu legislaţia în vigoare, compensarea de 100% se aplica la echivalentul terapeutic cel mai ieftin, fiind la alegerea asiguratului daca optează pentru acest medicament sau pentru un alt medicament cu aceleaşi substanţe active, dar mai scump, caz în care diferenţa de preţ este suportată de asigurat din surse proprii",scrie CNAS.

În ceea ce priveşte eliberarea de prescripţii medicale pentru persoanele decedate, CNAS spune că raportul Curţii de Conturi vizează perioada anilor 2012 – 2014, când încă nu se introdusese cardul naţional de sănătate.

"În prezent, posibilitatea emiterii unor asemenea prescripţii a fost diminuată considerabil, deoarece la scurt timp după raportarea decesului titularului către serviciile de evidenţă a persoanelor cardul devine inactiv. Totodată, trebuie precizat că există două situaţii distincte de prescriere şi eliberare de reţete pentru persoanele decedate: prescrierea şi eliberarea după data decesului pacientului, care constituie o neregulă, dar şi prescrierea şi eliberarea de reţete înaintea datei decesului beneficiarului, pentru o perioada de timp care se întinde şi după data decesului, caz în care nu se poate vorbi despre o neregula sau o intenţie de fraudare", remarcă CNAS.

În privinţa diferenţei dintre numărul pacienţilor beneficiari de dializă şi numărul de pacienţi din Registrul Renal Român„ aceasta diferenţă apare deoarece există în unele cazuri un decalaj de ordinul săptămânilor între momentul începerii tratamentului şi înscrierea în registru. Insuficienţa renală cronica este o afecţiune gravă, cu risc vital imediat, care nu poate fi tratată în funcţie de îndeplinirea unor formalităţi birocratice", mai precizează CNAS.

"Chiar daca sumele din raport par mari, acestea nu reprezintă decât 0,4% din totalul fondurilor de 2,24 miliarde lei utilizate pentru programul naţional de diabet în perioada celor trei ani auditaţi. La suma respectivă s-a ajuns prin evaluarea datelor din sistemul informatic, iar Curtea de Conturi a stabilit ca această sumă sa facă obiectul unor controale. În mod uzual, controalele în teren arată că sumele estimate iniţial sunt mai mari decât cele efective. Acolo unde vom constata în mod cert nereguli, vom imputa celor responsabili sumele respective, cu tot cu penalităţile prevăzute de lege", a declarat Radu Ţibichi, preşedinte interimar al CNAS.

Potrivit Raportului Curţii de Conturi privind evaluarea performanţelor unor Programe Naţionale de Sănătate derulate în perioada 2012-2014 la Ministerul Sănătăţii şi la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS), reţete medicale în valoare de 3.551.000 de lei au fost eliberate de către medici fără specializarea necesară.

De asemenea, CNAS a validat eliberarea de medicamente în valoare de 63.000 de lei, pentru pacienţi care erau decedaţi la data eliberării din farmacii a respectivelor medicamente. În acelaşi document se arată şi faptul că unităţile sanitare au achiziţionat materiale sanitare şi medicamente peste stocurile necesare şi că preţurile de achiziţie au fost diferite de la o unitate la alta, deşi produsele proveneau de la acelaşi furnizor.

Raportul Curţii de Conturi menţionează şi lipsa de implicare a Ministerului Sănătăţii în ceea ce priveşte controlul implementării Programelor Naţionale de Sănătate pentru diabet şi boli rare, deşi aceasta este una dintre principalele atribuţii ale sale. În total, cheltuielile nejustificate se ridică la 9.424.000 de lei.

Etichete: CNAS, control cnas, nereguli sanatate, programe de sanatate, programe nationale de sanatate

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE