Coca-Cola mizează acum pe chioşcuri, după ce a ieşit din magazinele Kaufland din România



După ce a ieşit din magazinele Kaufland, Coca-Cola mizează acum pe chioşcuri, care, potrivit estimărilor ZF, generează cel puţin jumătate din încasările liderului pieţei locale de băuturi răcoritoare.

Coca-Cola mizeaza acum pe chioscuri, dupa ce a iesit din magazinele Kaufland din Romania
Coca-Cola mizează acum pe chioşcuri, după ce a ieşit din magazinele Kaufland din România
Foto: economicstar.blogspot.com

Coca-Cola HBC România, liderul pieţei locale de bău­turi răcoritoare, a lansat o campanie de susţinere a co­mer­ţului tra­diţional, împărţind flyere în blocurile din Ca­pitală cu me­sajul „Fă-ţi cumpărăturile zilnice la magazinul din colţ. Cumpără pâine, lapte şi Coca-Cola".

Potrivit estimărilor ZF, co­mer­ţul tradiţional acoperă cel puţin jumătate din încasările Coca-Cola din România, companie cu afaceri de peste 400 de milioane de euro. Comerţul tradiţional este o piaţă de 7-8 miliarde de euro şi 70.000-80.000 de unităţi.

Coca-Cola a început să promoveze comerţul tradiţional după ce în această primăvară retailerul german Kaufland, li­de­rul comerţului modern local, a confirmat că nu mai co­mer­cializează în magazinele din România produsele gi­gan­tului ame­rican, cu excepţia Coca-Cola la 2,5 litri.

Dacă reţelele internaţionale negociază cu producătorii de pe o poziţie de forţă pentru că au reţele extinse şi comenzi pe mă­sură, micile magazine au o poziţie slabă în negocieri. Astfel, Coca-Cola poate impune jucătorilor din comerţul tra­di­ţional preţuri mai mari. Acest lucru se traduce şi în preţuri mai mari la raft.

Continuarea pe ZF.

Etichete: chioşcuri, coca-cola, comerţ, kaufland, retail, tradiţional

0/1 COMENTARII
Mitică
15 Jul 22:15
+0
VOTURI
-0
Cumpărați Coca-Cola!
Nu în marile magazine, pentru că alea ne obligă să avem prețuri mici, ci la chioșcul de la parterul blocului, pentru că ălora le putem impune noi prețurile mari pe care le dorim!

Cam asta am înțeles eu din articol.
Ce ar fi trebuit să înțeleg, de fapt?

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE