COD GALBEN de vânt puternic și ninsoare: 65 maşini, distruse de copacii căzuţi în Bucureşti



UPDATE: De sâmbătă de la ora 8.00 şi până duminică dimineaţă, la ora 6.00, bilanţul interventiilor ISU specifice codului galben arată astfel: 133 de copaci cazuti, 6 panouri publicitare, 2 bannere şi 9 elemente constructie au căzut, 11 stalpi au fost doborâţi de vânt, iar 65 de autoturisme au fost avariate în Bucureşti. 

COD GALBEN de vant puternic: 11 masini, distruse de copacii cazuti in Bucuresti
COD GALBEN de vânt puternic: 11 maşini, distruse de copacii căzuţi în Bucureşti
Foto: ISU Bucureşti

UPDATE: Totalul interventiilor specifice codului galben se ridică la 161 de intervenţii. În schimb, totalul intervenţiilor ISU Bucureşti, incluzând intervenţiile pentru incendii, prim ajutor şi descarcerare, dar şi acţiunile specifice codului galben, se ridică la 298 de intervenţii, dublu fata de o zi normala. De asemenea, în ultimele 24h, la Patriarhie au fost asistate medical 10 persoane, 3 dintre acestea fiind transportate la spital, după ce au leşinat.

Primarul general Sorin Oprescu a verificat personal modul în care au acţionat utilajele.

"Intrarile si iesirie din Bucuresti sunt permeabile, am fost cu prefectul si am vazut marile bulevarde, continuam tratamentul cu antipolei, pentru ca spre dimineata or sa mai scadă gradele in termometr. S-a intervenit imediat, am inceput cu 60 de utilaje, am crescut la 91, avem in rezerva 156, deci practic 300 de utilaje", a declarat, sambata seara, Sorin Oprescu, potrivit Româniatv.net.

De vineri de la ora 14.00 şi până sâmbătă la ora 13.00, pompierii de la ISU Bucureşti au intervenit în peste 60 de situaţii de urgenţă. 51 de solicitări au fost pentru degajarea copacilor căzuţi, iar peste 10 solictări au fost pentru degajarea elementelor materiale, a bannere-lor şi panourilor publicitare doborâte de vânt. Majoritatea solicitărilor au fost pentru îndepărtarea copacilor prăbuşiţi pe carosabil sau autoturisme, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Bucureşti, Adrian Marin, la Realitatea Tv.

Potrivit bilanţului transmis de ISU Bucureşti, sâmbătă, în intervalul orar 8.00 - 11.00, 18 copaci au căzut în Bucureşti. Totodată, 4 panouri publicitare au căzut sau au fost desprinse din cauza vântului, iar 5 stâlpi de electricitate au căzut sau sunt în pericol să cadă, iar 12 autoturisme au fost avariate de copacii căzuţi în acest interval orar.

Încă un copac a căzut, sâmbătă, în jurul orei 9.15, pe trei autoturisme parcate pe Aleea Valea Roşie. Din cele trei autoturisme, una a fost avariată total, anunţă ISU Bucureşti.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti, 32 de copaci au căzut peste 11 autoturisme, de vineri de la ora 14.00 şi până sâmbătă dimineaţă, la ora 7.00. Cel mai grav eveniment s-a produs în Sectorul 2, la Intrarea Patinoarului, unde 4 autoturisme au fost avariate de un copac doborât de vânt.

Pompierii au fost chemaţi să intervină şi pentru îndepărtarea panourilor publicitare şi a elementelor de construcţie de pe faţadele clădirilor, care au fost afectate de vânt.

Din fericire, nimeni nu a fost rănit în timpul incidentelor la care au fost chemaţi pompierii.

CODUL GALBEN de vânt puternic a fost extins, sâmbătă, până la ora 20.00. Mai multe detalii AICI.

Etichete: cod galben, cod galben București, cod galben de vant, vânt puternic

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE