COD GALBEN de VISCOL în mai multe zone din ţară. Unde se CIRCULĂ cu dificultate



Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, un cod galben de viscol în mai multe zone din ţară.

COD GALBEN de VISCOL in mai multe zone din tara
COD GALBEN de VISCOL în mai multe zone din ţară

COD GALBEN. Între orele 8:30 şi 14:30 în zona de munte a judeţelor Neamţ şi Suceava, la altitudini de peste 1000 m, se va semnala ninsoare însoțită de vânt, cu viteze la rafală de 65...70 km/h, care va determina scăderea vizibilității sub 100 m.

Între orele 7:45 şi 13:45 în zonele de munte ale judeţelor Buzău, Prahova, Argeş, Dâmboviţa, se va semnala vânt cu viteze la rafală de peste 90 km/h la altitudine de peste 1800 m.

Fenomene asociate: ninsoare ce determină scăderea vizibilității sub 100 m si izolat sub 50 m.

În cursul nopţii de miercuri spre joi a nins în Pasul Bucin, la Lacu Roşu, la Borsec şi la Lunca de Sus, iar traficul se desfăşoară în condiţii de iarnă pe DN 13 B Gheorgheni – Pasul Bucin – Praid, pe DN 12 C, în zona Lacu Roşu, pe DN 12 A, în comuna Lunca de Sus şi pe DN 15 – Topliţa-Borsec, unde pe carosabil s-a depus un strat de zăpadă.

În staţiunea Băile Harghita a început să ningă miercuri seară, iar zăpada proaspăt aşternută măsoară aproximativ 7 centimetri.

Iarnă este şi în munţii Călimani, unde stratul de zăpadă măsoară 35 de centimetri şi este viscol.

La Vârful Omu sunt 20 de centimetri de zăpadă, iar în zona înaltă din Transilvania, la Bâlea Lac, sunt 16 centimetri de zăpadă, fără vânt, iar la vârful Lăcăuţi, în judeţul Covasna - 8 centimetri de zăpadă.

Drumul naţional (DN) 7 C Transfăgărăşan este închis, joi, între Bâlea Lac şi Bâlea Cascadă, din cauza visolului, mai multe utilaje intervenind în zonă pentru deszăpezirea şoselei.

Etichete: cod galben de viscol, drumuri închise, ninsori, trafic in conditii de iarna, viscol, vremea

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE