Codul Fiscal, aviz pozitiv din partea Comisiei de Buget-Finanțe a Senatului



Comsia de Buget Finanțe a Senatului a dat, luni, aviz pozitiv pentru Codul Fiscal. Membrii comisiei au păstrat aceleași amendamente, convenite săptămâna trecută prin acordul politic între partide. 

Codul Fiscal, aviz pozitiv de la Comisia de Buget-Finante
Codul Fiscal, aviz pozitiv de la Comisia de Buget-Finante
Foto: romanialibera.ro

Liviu Dragnea susținea, săptămâna trecută, că discuțiile la negocierile politice pe tema Codului Fiscal s-au bazat pe precauție din partea tuturor celor prezenți și că partidele au ajuns la un acord în ceea ce privește Codul Fiscal. Acesta a declarat că vrea adoptarea unui Cod Fiscal stabil:

„Intenția noastră comună a fost și rămâne, ca acest Cod Fiscal să dureze în timp, să arate stabilitate în mediul economic.

Am urmărit ca, prin Legea Bugetului, dar și prin prevederile din acest cod fiscal să ne încadrăm într-un deficit de sub 2%.

Modificările vor fi adoptate în forma etapizată, dar vor fi aplicate pe etape.

TVA va scădea la 20% de la 1 ianuarie 2016 și la 19% din 1 ianuarie 2017.

Taxa pe construcții speciale va fi eliminată începând cu 1 ianuarie 2017, cu o excepție, în ceea ce privește taxa pe construcțiile speciale din agricultură, care va fi eliminată din 2016.

Plafonarea contribuțiilor la asigurările de sănătate va fi aplicată de la 1 ianuarie 2017. Plafoanarea, la 5 venituri medii brute pe economie”, declara Dragnea.

De altfel, măsurile anunțate de președintele interimar al PSD săptămâna trecută sunt cele care au trecut, luni, de Comisia de Buget -  Finanțe din Parlament. 

Liviu Dragnea a declarat, luni, că speră ca duminică, noul Cod Fiscal să ajungă la Klaus Iohannis, pentru promulgare. 

Etichete: Codul fiscal, Comisia de Buget, Liviu Dragnea, modificare codul fiscal, parlamentul româniei

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE
    TOPUL ŞTIRILOR    ÎN ULTIMELE 24h