CODUL RUTIER. Şoferii care rămân fără permis ar putea să îşi răscumpere punctele de penalizare



Şoferii care rămân fără permis își vor putea răscumpăra punctele de penalizare, astfel încât, cei care au bani, vor putea evita să cumuleze cele 15 puncte care conduc automat la suspendarea dreptului de a conduce, prevede un proiect de lege privind Codul Rutier, depus la Senat.

CODUL RUTIER. Soferii ar putea sa isi rascumpere punctele de penalizare
CODUL RUTIER. Şoferii ar putea să îşi răscumpere punctele de penalizare

Potrivit unui proiect de lege depus anul trecut la Parlament, şoferii care rămân fără permis își vor putea răscumpăra punctele de penalizare, scrie romaniatv.net.

"Art.401 – (1) Fiecare punct de penalizare aplicat poate fi răscumpărat până în momentul în care a intervenit de drept, suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule, ca măsură administrativă, iar contravenientul face dovada achitării amenzii contravenționale aplicate prin procesul-verbal respectiv", prevede proiectul de lege.

Astfel, un punct de penalizare va putea fi cumpărat, iar valoarea acestuia va fi egală cu valoarea unui punct-amendă. În prezent, un punct-amendă valorează 105 lei, reprezentând 10% din salariul minim pe economie.

Totuși, unii nu vor avea cum să își ia permisul înapoi. Legea spune că acei care au mai puțin de un an de când au obținut permisul nu au acest drept.

Nici cei care sunt recidiviști, adică dacă nu a trecut un an de la ultima lor suspendare de permis, nu îl pot răscumpăra. Iar dacă contravenientul a produs pagube materiale în accident și polițistul i-a dat puncte de penalizare pentru fapta sa, va rămâne totuși fără permis.

Etichete: amenda soferi, codul rutier, proiect Codul Rutier, puncte amenda

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE