COLECTIV. Care este starea de sănătate a singurului supravieţuitor al trupei Goodbye to Gravity



Solistul Andrei Găluţ, singurul membru al trupei Goodbye to Gravity care a supravieţuit în urma incendiului din clubul Colectiv, nu s-a recuperat medical nici la un an de la tragedie şi se află în continuare la tratament în străinătate. Conform apropiaţilor artistului, acesta şi-ar dori să ajungă în ţară pentru comemorările din faţa clubului Colectiv, dar nu ştie dacă va primi permisiunea medicilor.

Andrei Galut
Andrei Găluţ

În urma incendiului din 30 octombrie 2015, Andrei Găluţ a suferit arsuri pe mâini, pe faţă şi pe umăr, dar şi arsuri ale căilor respiratorii.

Apropiaţi ai solistului Andrei Găluţ, în vârstă de 32 de ani, au declarat pentru News.ro că artistul a fost supus unor noi intervenţii chirurgicale pentru refacerea pielii în zone în care a fost distrusă de arsuri şi continuă recuperarea medicală pentru a-şi putea folosi mâna dreaptă.

"Andrei este în continuare în străinătate şi se mută dintr-o ţară în alta, în funcţie de locul în care se află clinicile la care trebuie să fie tratat. Evoluţia sa este bună şi stă mai bine şi cu moralul, merge la psiholog şi a devenit tot mai încrezător că va putea revenit acasă curând, poate de săbătorile de iarnă", a spus un apropiat.

Conform acestuia, Andrei Găluţ şi-ar dori să fie prezent la comemorarea care va avea loc în faţa Clubului Colectiv la un an de la producerea tragediei: "Îşi doreşte foarte mult să fie la comemorare, dar nu ştie dacă va primi permisiunea medicilor".

Andrei a fost transferat, în primăvară, de la spitalul din Olanda, unde a fost operat, la o clinică privată din Germania, pentru recuperare fizică. Familia îi este alături şi îl însoţeşte la clinici diferite din Europa, în funcţie de locul în care este trimis de medici pentru tratamente.

Recent, pe pagina de Facebook a trupei Goodbye To Gravity a fost postat un clip nou pentru piesa "Heed the Call", dar şi un mesaj adresat fanilor: "La aproape un an de la ultima postare de pe această pagină, revenim cu cel mai greu mesaj pe care l-am scris vreodată. Pe vremea aceasta, în 2015, formaţia Goodbye to Gravity se pregătea să lanseze noul disc, intitulat «Mantras of War». Trupa avea foarte multe planuri: să scoată cele mai ambiţioase videoclipuri din carieră, să ofere concerte excepţionale şi să plece într-un lung turneu naţional, urmat de primul turneu european. Cel mai mult conta muzica, iar băieţii voiau ca aceasta să ajungă la cât mai multă lume. Este din nou octombrie, un an mai târziu... Încă îi mai plângem pe cei pe care i-am pierdut şi ne amintim de ei şi de ceea ce au lăsat în urmă. «Heed the Call» este o piesă care trebuia să aibă o altă poveste. Videoclipul a fost iniţial filmat pentru a scoate în evidenţă energia pură care alimenta concertele formaţiei, precum şi devotamentul pe care cei cinci muzicieni îl arătau artei lor. Acum, atât melodia cât şi clipul au o însemnătate mai adâncă - ne amintesc de moştenirea nemuritoare a trupei şi ne arată că Goodbye to Gravity va fi mereu cu noi, în sufletele noastre".

Etichete: Andrei Galut, colectiv, Goodbye to Gravity, stare sanatate Andrei Găluţ, supravietuitor colectiv, un an de la colectiv

0/5 COMENTARII
anonim
29 Oct 00:51
+0
VOTURI
-0
zici ca i-a inghitit flacarile pe toti atunci dar nu numai ca i-a inghitit flacarile dar i-a si prins sub daramaturi sarmanii de ei dumnezeu sa ii ierte pe toti cei care au murit iar pe cei care au supravietuit sa le dea dumnezeu putere si sanatate
anonim
29 Oct 00:44
+0
VOTURI
-0
e bine ca macar el mai traieste
Cristian
28 Oct 18:49
+0
VOTURI
-0
Apropo de colectiv si cele intamplate acum un an, cautati pe Youtube asa: "bohemian grove". Veti intelege un pic altfel...
Cristian
28 Oct 18:48
+0
VOTURI
-0
Foarte bine punctat si relevant, mai ales in cazul acestui articol!! (nota pentru cei care citesc ...dar fara sa citeasca: e un sarcasm...)
Sorin
28 Oct 13:25
+0
VOTURI
-0
Și în stațiile de tramvai din București cu peroane înguste lipsite de garduri de protecție se pot înregistra în orice clipă tragedii în masă.A vedea Bulevardul Basarabia,Strada Barbu Văcărescu,Bulevardul Ion Mihalache,Calea Giulești,Calea Călărașilor etc etc etc.Cât mai e până scăpăm de pericolele astea publice de peroane???

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE