#COLECTIV. Supravieţuitor: Nu am o problemă cu ţara, ci cu cei care ne conduc



La un an de la tragedia din Colectiv, Adina Apostol, supravieţuitoare a incendiului, are un mesaj pentru autorităţi: să nu mai ignore neregulile ce apar în cluburi, aşa cum s-a întâmplat în cazul celui de la fosta fabrică Pionierul.

Adina Apostol
Adina Apostol

"Aş vrea sa le transmit să nu mai repete greşeala cu Colectivul și înainte să dea autorizații de funcționare, ar treubi să verifice mult mai în amănunt, dar să verifice serios. Nu să zică: Lasă, că aduci tu extinctor și mai faci o ușă și lasă-i să funcționeze! Patronilor – aceleași lucru, să nu-și mai asume astfel de riscuri și să nu mai pună viețile oamenilor în pericol. Dacă ne gândim, localul e casa lor. Omul care îți intră în casă și pățește ceva – tu ești responsabil", a declarat Adina la Digi24.

Ea a pus totul în oglindă cu ceea ce a văzut în Belgia.

"Am fost de curând la un concert, în interior. Prima dată. În Belgia. Am stat o oră și jumătate în ușa clubului și m-am uitat peste tot unde sunt stingătoare, ce ieșire de urgență au, dacă au ceva pe pereți. Am văzut că aveau foarte multe extinctoare, din patru în patru metri. Nu ere nimic pe pereți, nici măcar burete", a povestit supraviețuitoarea din clubul Colectiv.

În final, a făcut o mărturisire cutremurătoare.

"Mi-am dorit și îmi doresc în continuare să plec de aici. Nu pentru că îmi reneg țara sau că am o problemă cu țara asta. Doar că cei care ne conduc nu se gândesc la noi și din cauza asta se întâmplă ce s-a întâmplat la Colectiv și se poate întâmpla oricând, dacă nu vor lua măsuri. Și am văzut că se poate şi altfel, civilizat".

CITEŞTE ŞI Niciun rănit în incendiul din Colectiv nu mai este spitalizat permanent

Etichete: Adina Apostol, colectiv, supravietuitor colectiv, tragedie colectiv, un an de la colectiv

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE