#COLECTIV. Tatăl unuia dintre tinerii morţi, mesaj cutremurător: Viaţa este o loterie



Tatăl unuia din cei 64 de tineri care şi-au pierdut viaţa în urma incendiului din clubul Colectiv spune, la nouă luni de la tragedie, că nu s-a schimbat nimic în societatea românească, în spitale, în sistemul administrativ sau politic şi că în urma raportului Guvernului "cineva trebuia cel puţin demis, cu siguranţă procurorii ar fi trebuit sa se autosesizeze şi să înceapă anchetele, dar, fiind în ţara tuturor posibilităţilor, procurorii se fac că nu văd, iar Guvernul îi dă puteri sporite celui dovedit ca slab manager".

Alex Iancu, una dintre victimele teribilului incendiu
Alex Iancu, una dintre victimele teribilului incendiu

Eugen Iancu scrie duminică, pe Facebook, că fiul său, Alex, ar fi trebuit să aibă 23 de ani, să cânte, sa fie probabil în concediu, însă nu este aşa.

"Alţii vor rămâne cu semne pe corp şi cu siguranţă toţi vor rămâne cu un coşmar întipărit în minte. Cu ce a schimbat aceasta crimă a statului român asupra propriilor tineri sistemul administrativ sau politic? Cu nimic. Am schimbat un guvern. Ei, şi? Vă simţiţi mai în siguranţă acum? Vedeţi o schimbare în spaţiul public? S-a pornit construcţia unui singur spital? S-a modificat ceva în funcţionarea localurilor? Mor mai putini oameni? Ştim de ce mor? Este curăţenie în spitale? Operatorii 112 acţionează pentru intervenţie rapidă şi precisă? Procurorii anchetează altfel decât la comandă? Vedeţi anchete asupra criminalilor şi hoţilor din spitale? Vedeţi anchete asupra lui Arafat sau Bănicioiu?", se întreabă Eugen Iancu, tatăl tânărului mort în Colectiv.

El mai spune că sănătatea este garantată prin Constituţie, dar "criminalii din sănătate sunt protejaţi de preşedinţie, de servicii, de guvern, pentru că sănătatea cea garantată de legea supremă este secretizată".

"Guvernul României face un raport în urma căruia cineva trebuia cel puţin demis, cu siguranţă procurorii ar fi trebuit să se autosesizeze şi să înceapă anchetele, dar, fiind în ţara tuturor posibilităţilor, procurorii se fac că nu văd, iar guvernul îi da puteri sporite celui dovedit ca slab manager. Acum, bineînţeles ne pregătim de alegeri, din nou alegeri. Motiv să nu facem în continuare nimic. Ce rost ar avea? Viaţa este o loterie, dacă ai noroc scapi, dacă nu, GHINION. Asta da schimbare", îşi încheie Eugen Iancu mesajul postat pe Facebook.

Incendiul din clubul Colectiv a durat 153 de secunde, potrivit raportului realizat de Institutul National de Cercetare-Dezvoltare pentru Securitate Miniera si Protectie Antiexploziva (INSEMEX) Petrosani.

În urma incendiului din 30 octombrie 2015, din clubul Colectiv, şi-au pierdut viaţa 64 de persoane - 27 în noaptea tragediei şi 37 ulterior, în spitale din Bucureşti şi din străinătate. Incendiul a izbucnit în timpul unui concert susţinut în clubul Colectiv de trupa rock Goodbye to Gravity, care îşi lansa albumul "Mantras of War". Solistul Andrei Găluţ este singurul membru al trupei care a supravieţuit.

Etichete: colectiv, incendiu colectiv, tata victima colectiv, victime colectiv

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE