Comisia de experţi a CNATDCU: Gabriel Oprea a plagiat teza de doctorat



Comisia de experţi din cadrul CNATDCU care a analizat teza de doctorat a lui Gabriel Oprea a dat verdict de plagiat în cazul acestuia. Pe 1 august urmează ca în cadrul comisiei generale a consiliului să se decidă dacă se cere retragerea titlului de doctor, anunţă Ministerul Educaţiei.

Gabriel Oprea
Gabriel Oprea

"Comisia de experţi din cadrul Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU) care a analizat teza de doctorat a domnului Gabriel Oprea a dat verdict de plagiat iar marţi comisia juridică a avizat, prin vot, acest verdict. Pe 1 august se va discuta în cadrul consiliului general al CNATDCU acest vot de astăzi, membrii Consiliului general pronunţându-se asupra recomandării de retragere a titlui de doctor", a declarat pentru Mediafax purtătorul de cuvânt al Ministerului Educaţiei, Mirabela Amarandei.

Lucrarea de doctorat a lui Gabriel Oprea, "Procedura plângerii prealabile", a fost susţinută în anul 2000, la Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti, coordonator fiind profesorul universitar Ion Neagu.

Etichete: gabriel oprea, gabriel oprea plagiat, teza de doctorat plagiata, teza doctorat gabriel oprea

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE