Concert Manowar la București a fost anulat



Trupa americană Manowar a anulat concertele pe care urma să le susţină la Cluj-Napoca şi Bucureşti, în februarie 2016. Organizatorul evenimentelor, Project Events, susține că a aflat despre această decizie, care aparţine managementului formaţiei, de pe pagina de Facebook a grupului.

Concert Manowar la Bucuresti a fost anulat
Concert Manowar la București a fost anulat

"În cursul zilei de sâmbătă, 17 octombrie 2015, am luat la cunoştinţă şi noi, echipa Project Events, de pe pagina oficială de Facebook a formaţiei Manowar, de faptul că managementul formaţiei a luat decizia de a anula cele două concerte pe care trupa trebuia să le susţina în luna februarie în România. În legătură cu acest anunţ oficial avem următoarele lămuriri de făcut: Project Events este unul dintre principalii organizatori de concerte din România. Am organizat până acum peste 60 de concerte, printre care amintim doar Scorpions, Andrea Bocelli, Jose Carreras, Julio Iglesias, Lara Fabian, Toto Cutugno, Joe Cocker, dar şi festivalul OST FEST din 2012, la care headlinerul uneia dintre zile a fost chiar Manowar. La acest festival au mai participat Motorhead, Megadeth, Motley Crue, Dimmu Borgir, Europe, Lake of Tears etc. Decizia anulării celor două evenimente aparţine managementului trupei Manowar", se arată în comunicatul remis Mediafax de Project Events, citat de realitatea.net

Totodată, Project Events precizează că amânarea concertului de la Bucureşti era iminentă din cauza interesului scăzut al publicului pentru acest eveniment.

"În momentul în care am stabilit să organizăm cele două concerte cu Manowar, am decis împreună cu managementul formaţiei să parafăm câte un contract diferit, cu clauze şi termene de plată diferite pentru fiecare eveniment în parte. Pentru concertul din Bucureşti, programat pentru 21 februarie 2016 la Romexpo, într-adevăr numărul de bilete vândut era foarte mic, iar predicţiile de vânzare făcute la mijlocul săptămânii trecute erau destul de sumbre faţă de costurile foarte mari pe care le implică producţia acestui eveniment, astfel că anularea evenimentului a fost iminentă", se arată în acelaşi comunicat.

Project Events îşi cere scuze tuturor celor care au cumpărat bilete pentru cele două concerte.

Pentru recuperarea banilor, aceştia trebuie să se adreseze site-ului sau să meargă la punctul de vânzare de la care s-a achiziţionat biletul. Va fi rambursată doar suma reprezentând preţul biletului (fără alte comisioane sau servicii) pe care cumpărătorul îl poate prezenta ca fiind intact şi valid. Perioada în care cei ce şi-au achiziţionat bilete îşi pot recupera banii este 20 octombrie 2015 - 20 decembrie 2015, adaugă Project Events.

Manowar este unul dintre cele mai reprezentative nume ale genului heavy-metal şi, conform Guinness Book of World Records 1984, "cea mai zgomotoasă trupă din lume". Pe parcursul unei cariere de peste un sfert de secol, Manowar a lansat 13 albume de studio, albume live, precum şi numeroase single-uri, EP-uri, compilaţii şi DVD-uri, atrăgându-şi un număr impresionant de fani dedicaţi (numiţi "Manowarriors" sau "Immortals").

Etichete: anulat, concert, Manowar

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE