Concertele Larei Fabian de la Sala Palatului din București, reprogramate



Concertele pe care cântăreața belgiană Lara Fabian trebuia să le susțină luni și marți, la Sala Palatului din București, au fost reprogramate pentru data de 3 februarie 2020, potrivit organizatorilor, potrivit Mediafax.

lara fabian
lara fabian

"Lara Fabian anunță cu regret fanii despre amânarea concertelor din București din datele de 18 și 19 noiembrie din cauza unei infecții pe care a contactat-o recent. Artista suferă de o boală care nu îi permite să cânte, iar medicii i-au prescris repaus câteva zile, așa cum anunță chiar aceasta. Concertul din data de 18 noiembrie de la Sala Palatului se reprogrameaza pe data de 3 februarie 2020 la Sala Palatului, iar biletele rămân valabile pentru noua dată. Pentru evenimentul din data de 19 noiembrie, locurile vor fi realocate in limita disponibilității pentru noua dată, începând cu 9 decembrie, și vor fi expediate pe e-mail automat în cazul în care nu ați efectuat cererea de rambursare până la data mai jos menționată", anunță organizatorul evenimentului, Eventim.

Cererile de returnare a contravalorii biletelor trebuie să fie efectuate până la data de 8 decembrie.

Mai multe detalii privind realocarea și rambursările pot fi găsite pe site-ul organizatorului, eventim.ro.

Lara Fabian nu și-a anulat numai concertele programate luni și marți în București, ci și pe cel care trebuia să aibă loc duminică, la Opera Română din Craiova.

Concertul din februarie 2020 face parte din 50 World Tour, care marchează a 50-a aniversare a cântăreței belgiene. Lara Fabian, care a vândut peste 20 milioane de albume în întreaga lume, a revenit anul acesta cu un nou turneu mondial, 50 World Tour, o celebrare a celor 50 de ani ai săi și a celor peste 30 de ani de carieră, pe parcursul căreia a lansat 14 materiale discografice.

Noul album în limba franceză al Larei Fabian, "Papillon", a fost lansat în februarie.

Etichete: concert, lara fabian, reprogramat, Sala Palatului

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE